Niciodata piramidele nu s-au construit "simplu"; dupa cum nici poetul nu poate ridica lucrurile la valoare de simbol "ca nimica". (tot ce exista se teme de timp — expresia va este cunoscuta — numai "timpul se teme de piramide"). Si cand spun "piramide" nu ma refer exclusiv la cele din piatra ridicate de sclavi pentru sta-pinii de sclavi, ma refer mai ales la celelalte ridicate de noi pentru noi insine, bunul cel mai de pret pe care fiecare dintre noi il lasa in urma-i. O importanta "macara" a noastra este cuvantul. I-am dibuit intelesurile, i-am ascutit patrunzisurile. Scoala ne-a deschis orizonturile. Nu ne-a dat doar punctele cardinale; ne-a asezat in spatiu.
Cunoastem coordonatele locului; la toate materiile (de studiu) stim sa recunoastem pamanturile si "pietrele de hotar": in cutare privinta lucrurile stau asa, in alta privinta stau altfel; legile fizicii sunt astea, ale chimiei — celelalte. Se mai intampla, citeodata, sa ne ratacim — o dovada sigura ca legatura teoriei cu practica nu se stabileste automat, ca in aceasta privinta este nevoie de "sudoarea fruntii" si "sudoarea mintii", care, aduse laolalta, ne ajuta sa intelegem si sa recunoastem ceea ce stim. cuvantul, adica legea exprimata in cuvinte, teoria, formula, simbolurile, ecuatiile sau inecuatiile pe care "le-am adunat" reprezinta intelepciunea mai noilor sau mai vechilor nostri inaintasi, proviziile pentru drum lung, bagajul nostru de cunostinte, merindea. Dar mai plecam in lume si cu felurite stari de spirit. Dintre toate una predomina. Ea conduce lumea noastra interioara. Este cea care insoteste si sustine scopul pe care il avem in viata.
Un scop al nostru. Dar care priveste, in egala masura, societatea din care facem parte. O incarcatura afectiva deloc de neglijat. Simpatii, antipatii, stiintifice chiar, prejudecati, de care suntem sau nu suntem constienti, unele porniri care se bat cap in cap cu ceea ce stim, cu ceea ce simtim. O lume afectiva contradictorie insotind un sistem coerent de cunostinte? Cunostintele noastre se exprima toate in cuvinte? Poate ca in afara de cunoasterea "vorbita" a lumii am mai acumulat, totusi, si o cunoastere "tacita" a ei?
Una difuza, nestructurata, vaga. ganduri si simtiri personale care — vorba poetului — "toate cer intrarea-n lume, cer vestmintele vorbirii". Cunoasterea pe cont propriu sa fie oare, la absolvirea scolii, abia in curs de elaborare? De ce daca zabovim asupra unei anumite generatii de oameni de stiinta care studiaza, cu aceleasi mijloace, aceleasi probleme, observam ca nu toti ajung la aceleasi concluzii, sau nu ajung la aplicatii practice indreptate in aceeasi masura spre progres (unii folosesc cuceririle mintii spre binele omului, altii, dimpotriva, spre raul lui)? A pretinde — cum pretind unele afirmatii vulgarizatoare — ca dezvoltarea stiintei genereaza obligatoriu numai conceptii materialiste despre lume, ca oamenii de stiinta sunt, "din oficiu", cu totii, "asi" ai minuirii metodei dialectice mi se pare un gest necugetat si primejdios. Primejdios prin autolinistirea pe care o poate instaura aceasta prejudecata. Neglijarea pregatirii sale filosofice de catre omul de stiinta, astazi, la noi ar implica riscul interpretarilor simpliste; ar mai implica si riscul preluarii necritice a rezultatelor cercetarilor altora, riscul importului ilicit de ideologie straina.
Pozitivistii, de pilda, sustin ca ei "nu fac filosofie — fac stiinta". Dar a desparti stiinta de filosofieeste tot o filosofie. Una in care se "uita" mereu de om, de faptul ca stiinta si tehnica isi trag, in ultima instanta, seva din dorinta lui de a-si deslusi propriile rosturi in lume, din nestavilita-i aspiratie spre fericiresi asa se intampla cu unii sa-vanti de lasa — pentru ca ei "nu fac filosofie" — cuceririle stiintei sa se transforme in arme distrugatoare omenirii. In scoala am primit cunostinte interpretate; cum le interpretam pe cele adunate de noi insine, prin experienta directa cu lumea? In scoala se are in vedere deprinderea creierului ou strategiile si metodele muncii intelectuale, cu cunoasterea conceptiei materialist-dialectice, revolutionare, de studiere si transformare a lumii. Cunostintele concrete pe care le dobindim sunt mai mult o materie prima pentru insusirea acestor "tehnologii de varf" ale interpretarii, reprezinta terenul oferit pentru "antrenamente".
* Notă: Grosu, Eugenia - Tainele creierului uman, Editura Albatros, 1977