Obiectele din natura ne impresioneaza si ne afecteaza pe baza legilor acelei legaturi pe care a stabilit-o providenta intre anumite miscari si alcatuiri ale corpurilor si simtirile stir-nite de ele in mintile noastre. Pictura are acelasi efect impresionant, dar la ea se mai adaoga si placerea suplimentara a imitatiei. Arhitectura ne impresioneaza pe baza legilor naturii si a legilor ratiunii ; din cele din urma rezulta regulile proportiei, care fac ca o opera sa fie laudata sau criticata, in intregul sau in vreo parte a ei, cand nu raspunde cum trebuie telului careia a fost destinata. Dar in ceea ce priveste cuvintele, mie mi se pare ca ele ne impresioneaza de o maniera cu totul diferita de cea a obiectelor din natura, pictura sau arhitectura; si totusi cuvintele joaca si ele un rol la fel de important in formarea notiunilor de frumusete si de sublim ca si oricare dintre acestea, iar uneori chiar un rol mult mai mare ; asadar, o cercetare a modului in care stirnesc ele asemenea emotii este catusi de putin de prisos intr-o expunere de acest gen. parerea cea mai larg raspandita despre puterea poeziei si elocintei, precum si despre cea a cuvintelor in conversatia obisnuita este ca ele impresioneaza si afecteaza mintea producand in ea idei despre acele lucruri pe care obisnuinta si traditia le-a destinat sa le reprezinte. Pentru a cerceta adevarul acestei pareri, ar trebui poate sa observam ca vorbele pot fi impartite in trei categorii: in prima intra cele care reprezinta multe idei simple unite de catre natura insasi in asa fel incat sa formeze o anumita alcatuire bine determinata — cum ar fi om, cal, copac, castel etc. Pe acestea le numesc cu cuvinte complexe. In cea de a doua categorie intra cuvintele care infatiseaza doar o idee simpla despre asemenea alcatuiri — cum ar fi rosu, albastru, rotund, patrat si altele asemenea.
Pe acestea le numesc cuvinte abstracte simple. In a treia categorie intra cele care sunt formate printr-o unire, printr-o unire arbitrara a primelor doua categorii, si a' diferitelor relatii dintre ele, intr-un grad mai mare sau mai mic de complexitate — cum ar fi virtute, onoare, convingere. Magistrat si altele asemenea. Pe acestea le denumesc cuvinte abstracte compuse. cuvintele, imi dau seama, pot foarte bine sa fie clasificate dupa criterii distinctive mai ciudate ; dar acestea pe care le-am expus par sa fie firesti si suficiente pentru telul nostru; ele sunt dispuse in ordinea in care se predau de obicei, si in care mintea formeaza notiunile si conceptele pe care le reprezinta. Clasificarea cuvintelor facuta de burke aminteste de cea a lui locke. Voi incepe cu cel de-al treilea tip de cuvinte: abstracte compuse, ca virtute, onoare, convingere, docilitate.
Despre acestea sunt convins ca oricita putere vor fi avand asupra sim-tamintelor si pasiunilor noastre, ele nu si-o trag de la vreo reprezentare generata in mintea noastra de lucrurile pe care le denota. Fiind "combinate" ele nu reprezinta esente reale, si dupa parerea mea nu genereaza nici un fel de idei reale. Din simpla auzire a sunetelor din cuvintele virtute, libertate sau cinste, nimeni, cred eu, nu-si formeaza o notiune precisa despre modalitatile specifice do actiune si gandire, despre ideile simple sau complicate si despre nenumaratele relatii pe care ele le reprezinta si nici nu cred ca vorbele respective ajuta la formarea vreunei idei generale. Daca asa ar sta lucrurile, atunci unele din cele specifice, chiar daca sunt nedeslusite si amestecate, ar putea ajunge sa fie curand percepute. Dar dupa impresia mea, asa ceva nu se prea intampla. Caci, apucati-va sa analizati unul dintre aceste cuvinte, si va trebui sa treceti dintr-o multime de cuvinte generale in alta, iar apoi sa le reduceti la abstracte simple si cuvinte complexe printr-o serie de operatii mult mai lunga decat ne putem inchipui din capul locului, inainte de a iesi la lumina vreo notiune adevarata, inainte de a ajunge sa descoperiti cat de cat principiile elementare ale unor asemenea combinatii; iar cand ati ajuns sa descoperiti elementele originale, efectul de ansamblu al combinatiei se pierde cu totul. O asemenea linie de gandire este mult prea lunga pentru a putea fi urmata in conversatia obisnuita, si De altfel nici nu este necesar sa fie.
De fapt asemenea cuvinte de mai sus nu sunt decat niste simple sunete ; dar sunt sunete folosite in anumite situatii: cand beneficiem de ceva bun sau suferim de pe urma unui rau, cand II vedem pe altii afectati de bine sau de rau. Sau sunt sunete pe care le auzim aplicate altor lucruri ori evenimente interesante. Desi ele sunt aplicate la o asemenea diversitate de cazuri recunoastem usor — datorita deprinderii — caror realitati le corespund si ori de cite ori vor fi pomenite ulterior, vor stirni in mintea noastra efecte similare celor din ocaziile respective. Sunetele fiind adeseori folosite fara vreo referire la o anumita ocazie, desi pastreaza inca primele impresii, pana la urma isi pierd complet legatura cu ocaziile specifice care le-au generat; si sunetul fara nici un fel de notiune atasata lui, continua sa functioneze ca si mai inainte. cuvintele generale preced ideile. Cu intelepciunea sa obisnuita, dl. Locke a remarcat undeva ca omul invata cele mai generale dintre cuvinte, mai ales acelea care se refera la virtute si viciu, la bine si la rau, inainte de a fi infatisate mintii sale modalitatile specifice de actiune de care tin ele ; si impreuna cu ele, afectiunea pentru o notiune si dezgustul pentru cealalta.
Caci mintile copiilor sunt atat de maleabile incat o doica sau Orice persoana din preajma unui copil, parand incantata sau nemultumita de cutare lucru, sau chiar de cutare cuvant, poate forma in mintea copilului o dispozitie similara. Mai tarziu in viata, acestor cuvinte fi se alatura diferite intamplari si evenimente ; si ceea ce este agreabil apare adeseori sub un nume rau ; ceea ce este neplacut naturii omenesti este etichetat drept bun si virtuos ; in mintea multor oameni se naste un ciudat valmasag de idei si afecte, precum si aparenta unei contradictii destul de insemnate intre conceptiile si actiunile lor. Exista multi oameni care iubesc virtutea si detesta viciul, — si asta nu din ipocrizie sau afectare — si care totusi foarte adesea se poarta rau si chiar cu ticalosie in anumite cazuri speciale, fara cea mai mica remuscare. Asta pentru ca aceste cazuri particulare nu se ivesc niciodata atunci cand simtamintele virtuoase au fost in mare masura aprinse de anumite cuvinte initial infierbintate de suflarea altora ; din acest motiv, este greu sa repetam anumite grupe sau serii de cuvinte — desi in sine ele sunt recunoscute ca inoperante — fara sa fim afectati intr-un grad oarecare, in special daca le insoteste un glas sau un ton emotionant. De pilda: intelept, viteaz, marinimos, bun si maret. Nereferindu-se la nimic precis, aceste cuvinte ar trebui sa ramana inoperante ; dar cand se folosesc in mod obisnuit cuvinte devenite sacre prin asocierea lor cu ocazii marete ele ne afecteaza chiar si fara prezenta ocaziilor respective. cand insa astfel de cuvinte sunt puse laolalta fara nici un fel de judecata, sau in asa fel incat ele nu se armonizeaza corect, stilul este etichetat drept bombastic.
Si in multe cazuri este nevoie de o mare doza de ьцп simt si experienta pentru a ne apara de forta unui asemenea limbaj ; caci ori de cite ori se neglijeaza masura si buna cuviinta, ne putem sluji de un numar mai mare de asemenea cuvinte de efect, si ne putem permite o varietate mult mai mare in combinarea lor.
* Notă: Burke, Edmund - Despre sublim si frumos, Editura Meridiane, 1977