Chiar si fara broasca! A exclamat volta, un bun prieten de-al lui galvani. Volta avea dreptate: electricitatea cu pricina se produsese intre balustrada metalica si firul de cupru; broasca nu facea altceva decat sa puna in evidenta electricitatea aparuta intre cele doua metale. !" A perseverat galvani. Cea din prima experienta nu este electricitate animala!" — l-a contrazis volta. Un elev de astazi intelege repede ca amindoi aveau dreptate.
Ignoranta lui galvani, care gresise in interpretarea mult discutatei experiente, era scuzabila: cearta celor doi prieteni marca abia inceputul stiintei electricitatii si momentul punerii primei pietre de temelie la edificiul electrofiziologiei. Pe volta il interesa, in primul rand, electricitatea, iar pe galvani — muschii si nervii. Daca, in loc sa se contrazica vehement, ar fi incercat sa colaboreze in rezolvarea tuturor problemelor, poate ca lucrul in echipa, de care avem atita nevoie astazi, s-ar fi nascut ceva mai devreme ajungand la noi intr-o forma mult perfectionata. Astazi vorbim cu multa dezinvoltura de ritmuri bioelectrice, de modificari electrochimice, ds variatii de potential; suntem familiarizati cu termeni ca "electrocardiografie41, "elec-troencefalografie" ne-am obisnuit cu gandul — si nimeni nu mai contrazice pe nimeni in aceasta privinta — ca organismul viu este si un producator de electricitate. Dar atunci terenul era inca nedestelenit. De la experientele lui galvani a trebuit sa mai treaca inca aproape un secol pana cand cineva sa poata afirma cu tarie: creierul insusi produce electricitate! Pasul a fost, fireste, deosebit de important,.
Dar com-parand intre ele toate produsele creierului, producerea electricitatii nu ne impresioneaza astazi in mod deosebit (cu atat mai mult cu cat creierul produce curenti slabi, chiar mai slabi decat ai inimii, ce se cer amplificati pentru o descifrare cat de cit). E fundamentala, insa, precizarea ca, in mod constant, procesele care au loc in creier sunt insotite de fenomene electrice. Ca urmat — ca moment de varf — momentul Pavlov. suntem la inceputul secolului al xx-lea. Creierul nu mai trebuie obligatoriu lezat, taiat, colorat, privit la microscop; putem studia pe viu, in dinamica lor, unele dintre cele mai importante procese. Din multitudinea reactiilor organismului viu, Pavlov a reusit sa desprinda o singura variabila (conditie indispensabila unei cercetari corecte). Izolind animalul de experienta (clinele) de Orice stimul!
Exteriori, a asociat, in timp, administrarea hranei cu sunetul unui clopotel. Ca urmarit, ca variabila, secretia sucurilor digestive. Hrana declanseaza in mod firesc secretia acestora. Pavlov a folosit pentru prima data termenul de reflex neconditionat pentru un astfel de raspuns. Dupa un numar oarecare de asocieri, semnalul sonor, singur, neinsotit de hrana, va fi capabil sa declanseze (printr-un reflex conditionat de data aceasta — asocierea, cu hrana, in timp, fiind conditia obligatorie) secretia sucurilor digestive. Folosind aceasta metoda care noua astazi ne poate parea simpla (. Dar este o simplitate de nivel superior, la care se ajunge prin eforturi si cautari nu in absenta lor), Pavlov a reusit sa masoare raspunsurile, sa stabileasca corespondente, sa, descopere legi si principii de baza ale activitatii nervoase superioare.
A reusit sa evidentieze prezenta celui de al doilea sistem de semnalizare la baza caruia se afla cuvlntul. Ca studiat acest tip de reflexe conditionate, intemeiat pe cuvant, demonstrind cu aceeasi simplitate geniala ca psihologia, cultura, au radacini adanci in fiziologie, in natura. Pe de alta parte, animalele reactioneaza si ele la cuvant, pot invata sa raspunda comenzilor omului. Dar dresajul presupune o suita de reflexe conditionate mult mai rudimentare fata de reactiile complexe, nuantate, ale omului la semnificatia cuvintelor, la inefabilul lor. Procesul elementar, procesul de baza, este tot actul reflex,. Dar ce constructie grandioasa vedem inaltindu-se din aceste simple "caramizi"! Cite agregate ingenioase nu s-au format si continua sa se formeze in timp, cite mecanisme complexe — multe dintre ele nedeslusite inca — nu se structureaza si se restructureaza perpetuu, castigand mereu in maretie!
* Notă: Grosu, Eugenia - Tainele creierului uman, Editura Albatros, 1977