Dintre aceste verniuri adeseori denumite "an malras", citam sicativul flamand al ini lefranc si brongeois, dar amintim reputatia excelenta a celor englezesti (copal od medium sau copal vartiish al lui rowney, fara sa omitem produsele winsor si newton). Folosita singura (nu in amestec), ea a constituit liantul principal in picturile antichitati, cu exceptia frescei. Pentru a ne convinge este suficient sa-l recitim pe plinius sau sa ne gandim ia fayum. Lucrarea se facea fie la cald cu cauterium (culori incorporate in ceara topita), fie in emulsie (alcherius indica, pentru diluarea culorilor, o apa compusa din lesie de ceara alba, avand ca accesorii cleiul de peste si rasina mastic, ceea ce conferea luciu culorii). Culoarea cu ceara — encaustica — era folosita nu numai la pictura transportabila, ci si la cea murala. Pictorii erechteionului au folosit, de pilda, culori cu ceara (cf. Loumyer).
Cit despre insasi pictura pe baza de ceara, inca foarte folosita in secolul al ix-lea, ca dispare in secolul al x-lea. Amestecata cu rasinile carora le conferea suplele, ceara va continua sa serveasca pentru a proteja impotriva umiditatii lucrarile executate in cleiuri si cu ou. pana nu demult, se mai folosea amestecul de ceara si rasina la dublari frentoilage). Astazi se cunosc numeroasele neajunsuri ale acestei metode. B) verniuri de retus. Profunzimea tonului depinde de transparenta materiei picturale. Ea este la nivelul maxim cand liantul si pigmentul au acelasi indice de refractie, in evolutia unei picturii in ulei pot avea loc, in acelasi timp, cresterea valorilor prin "agatizarea" uleiului si scaderea tonurilor prin saracirea in ulei.
Primul fenomen este precumpanitor in pictura clasica, pana la corot si courbet. Cel de-al doilea este predominant la pictorii moderni care au pictat slab si pe un fond absorbant, unde uleiul a continuat sa dispara. In acest ultim caz, este necesar ca restauratorul sa dea dovada de multa competenta pentru a readuce valorile la nivelul dorit de artist. In genera, apropierea se face treptat, prin aplicari succesive de verniu de retus foarte diluat, carora fi se lasa — fiecareia in parte — timpul necesar de uscare. Trebuie sa aiba loc o patrundere totala in stratul pictural, fara sa-i fie distrusa neaparat porozitatea. Pentru embuurile aparute in timpul lucrului, este necesara o acoperire completa. Dimpotriva, daca vrem sa menajam o luminozitate subiacenta produsa de o executie mata, permitand o reluare buna sau usoara, sau sa uniformizam un luciu (vernisare provizorie), trebuie sa ranii-nem la suprafata picturii, fie cu ajutorul unui izolant, fie prin aplicarea unui strat subtire de verniu nediluat (aici un rol nu foarte tare incarcat cu verniu sau o butelie spray ("bombe:") pot fi de folos).
Verniurile de retus umplu interstiliile infime care se formeaza intre granulele de pigmenti ale unui strat pictural. Daca aceste goluri au fost produse accidenta, prin disparitia partiala a liantului, ele vor fi ocupate de aer, ceea ce va determina o modificare de indici de refractie: de unde rezulta opacizarea si slabirea valorilor. Embuurile reprezinta o formare, nedorita, a "pastelului". Verniul de retus le suprima, inlocuind ceea ce lipseste printr-un produs cu refringenta asemanatoare la. Rolul sau esential este intr-adevar acela de a restitui culorilor profunzimea lor initiala. Astfel, un veniu de retus face uneori sa renasca, in mod spectaculos, un tablou vechi, in aparenta distrus, lata, pe baza observatiilor lui kerdyck, explicatia pe care o propunem: lumina distruge, incepind de la suprafata, culorile fragile (lacurile, garanta si altele). Aceasta distrugere lasa un reziduu mineral (in general alumina) care se albeste si se opacizeaza in urma disparitiei liantului.
Aceste goluri pot fi rezultatul cautarii unei anumite luminozitati, atunci cand se foloseste un material poros (suport preparat slab sau ebosa executata cu emulsie). Mici sau in numar redus, ele imbunatatesc acrosajul culorilor suprapuse, dar daca sunt prea numeroase dauneaza etalarii acestora si le usuca prin absorbtie; multi pictori remediaza acest, neajuns nerehilnd decat pe un strat umed de inedium diluat, sau de verniu de retus. Acesta din urma va fi totodata precedat de un strat subtire de emulsie incolora, deoarece, in acest caz, nu trebuie sa faca sa transpara culorile de dedesubt. Atunci verniul inca umed se leaga indeajuns cu culorile proaspete, ca sa nu existe discontinuitate, adica sa se formeze straturi exfoliate daunatoare aderentei. Pentru aceasta, reversibilitatea va fi intotdeauna suficienta din moment ce folosim ver-niurile cu esenta si nu asteptam uscarea completa. cat despre rezistenta, ea nu are decat o importanta redusa, Intrucat verniul de retus este fie diseminat in pori, fie amestecat cu multa culoare, fara sa constituie prin el insusi un strat intercalat. Ceea ce conteaza este buna penetratie in orificiile inguste, de unde necesitatea unui lichid foarte fluid, comportind numai molecule mici.
In plus, acestea trebuie sa se imobilizeze atunci cand se evapora solventul. Deci ele nu pot fi constituite din ulei crud. Unii pictori au comis greseala de a uita ca uleiul, practic lipsit de aer, nu va inceta niciodata sa se modifice. Va trebui deci sa recurgem la rasinile moi. Acest voal superficial refracta lumina si, daca ne ascunde ceea ce se gaseste dedesubt, cel putin impiedica deteriorarea. Culoarea inca intacta in adancime va putea redeveni vizibila. Pentru culorile cu clei este suficienta o usoara razuire, asa cum arata talcns.
Cit despre verniul de retus, el face alumina transparenta (sa ne gandim la o creta inmuiata cu care scriem pe tabla. Efectul este durabil dar reprezinta un neajuns pentru cei care vor veni dupa noi: o zona do culori trecatoare, pana acum protejata, fiind de acuin inainte, expusa atacului luminii. Un element nou in stratul de culoare al picturii moderne: verniul de retus. Un exemplu: verniul de retus vibert.
* Notă: Havel, Marc - Tehnica tabloului, Editura Meridiane, 1980