Astfel se fabrica emulsiile de polimeri. In concluzie, mi se pare potrivit sa plasam difuzarea culorilor in tuburi intre anii 1845 si 1850. Esenta si uleiul nu se conditioneaza intre ele, ci formeaza asocierea transparenta si limpede numita "solutie". Dimpotriva, agitind apa impreuna cu uleiul, se vede oparand un amestec tulbure format din sfere miei ale unuia dintre lichide aflat in suspensie in celalalt. Cu cat sferele sunt mai mici si mai numeroase, datorita, de pilda, amestecarii mai violente, cu atat amestecul va fi mai opac si mai alburiu, iar suspensia va dura mai mult. Ne dam cu totii seama de diferenta dintre vinegreta si maioneza; ambele sunt emulsii, dar prima este grosiera si nu dureaza mull iar cea de-a doua este lina si stabila, deoarece prezenta galbenusului de ou permite o fractionare foarte avansata a micilor sfere ale uleiului, deci o legatura intima intre cele doua componente. Acest rol de dispersant pe care-l joaca un al treilea element (ou, caseina si imit pigmenti) il vom regasi caracteristic pentru diferite procedee de pictura oricil de intim ar fi amestecul, fiecare dintre componente ramane pura pentru ca nu o dizolva pe cealalta.
Ea isi pastreaza calitatile proprii. Asadar, in functie de modul de lucru, se poate emulsiona apa in ulei sau uleiul in apa. In primul caz vom avea mici sfere de apa inconjuraie de idei; in cel de-al doilea, dimpotriva, uleiul va fi inconjurat de apa. Acest fapt nu este lipsit de importanta, deoarece caracterul rar se va manifesta mai util este cel al lichidului inconjurator, dat fiindca acesta se afla ia exterior. Prima emulsie va fi grasa. O vom puf ea dilua, mai ales, cu esenta si face sa adere la un suport gras. Cealalta emulsie va fi slaba, pentru ca se va lubrifia cu apa si, in piele, ne va da aridul de guasa, neaderind, ca si aceasta, la un fond preparat cu ulei.
Aceste opozitii se manifesta oricare ar fi proportiile relative de idei si apa. De pilda, se poate introduce mult ulei intr-un galbenus de ou (totusi, cu conditia sa nu turnam brusc, varsind uleiul dintr-o data, ceea ce ar insemna sa punem oul in ulei, adica sa inversam fenomenul). Aditionarea progresiva multiplica numarul si importanta micilor sfere grase, in timp ce galbenusul continua sa le inconjoare, pastrindn-si afinitatea pentru apa. Aceasta crestere a numarului micilor sfere are acelasi efect ca si aditionarea progresiva a unui praf insolubil intr-un lichid; ea provoaca ingrosarea. Dimpotriva, adaosul do apa sau al unui lichid apos ca otetul fluidifica o "maioneza". In mod simetric, o emulsie in care elementul apos este dispersat in cei gras, va deveni mai consistenta, prin aditionare de apa si fluidificata de ulei sau esenta. Sa rezumam aceasta regula, pentru ca ea ne va ghida in pictura: o emulsie data poate sa accepte un lichid apos sau un lichid gras.
Unul va actiona ca fluidifiant si va putea fi adaugat fara precautii, celalalt II va transmite o ingrosare miloasa, dar va trebui sa fie incorporat in mod progresiv, daca nu, va "taia" emulsia. Un lichid dai va indeplini un rol sau altul, dupa daca emulsia este ea insasi grasa sau slaba. Deci, cand va fi vorba sa picteze, artistul va dispune in prealabil (inainte de evaporare si datorita acestei structuri discontinue) de paste suple si cremoase, care se suprapun cu usurinta, pastrind tusa si care permit sa lucreze repede. Este suficienta prezenta pigmentilor, pentru ca ceea ce am numit "emulsie" sa capete un nume mai bine cunose. Nl de pictori: "tempera". sunt mai multe feluri de tempere. Cele se clasifica dupa natura dispersantuhii folosit: ou, caseina, guma ele.
Si alte elemente intra in joc: uleiuri sicative, verniuri cu esenta, eventual unele genuri de ceara care comporta efecte secundare. Alte lichide docil uleiul (eu conditia sa fie insolubil in apa) pot forma emulsii apoase. Sub aceasta forma, unele prin reactie chimica, se pot transforma in elemente solidificate, pastrandu-si finetea si fara ca suspensia sa-si piarda fluiditatea. Astfel se fabrica emulsiile de polimeri. Suspensia unui lichid intr-un gaz. Cazul cetii sau cea a unui praf, chiar foarte fin intr-un lichid, nu sunt emulsii, ci dispersii, dimpotriva, un "dispersabil" este un agent care favorizeaza o suspensie, fie ea emulsie sau dispersie. Ceea ce inseamna a transforma un praf in pasta, cu ajutorul unui lichid liant, pentru a face o culoare.
Totusi istoria a diferential cei doi termeni gratie retelelor pe care ni le a transmis sub denumirile lor. Sa adaugam ca vocabula a tempera evoca facultatea de a regla, de a pune la punct folosind masura corecta, ceea ce permit cele doua lichide cu tendinte contrare. Se poate afirma ca in decursul timpului s-a folosit in pictura Orice substanta care lipea, cu conditia sa fi fost de nuanta pala si, la nevoie, sa fi fost supla. De exemplu, in egipt se impodobeau sarcofagele cu ajutorul unui clei azotat - piele animala dupa opinia lui loumyer, lapte dupa opinia lui l’aulel). Altcineva ne spune ca era vorba de ceara si ou. Borna folosea asa-numitul sarcocol (gen de. Rasina provenind din l'ersia si folosita in medicina la tratarea plagilor.
Dar diferenta esentiala ramane pozitia pe care o ocupa in interiorul sau in exteriorul celuilalt fiecare din cele doua lichide, uleiul in apa sau apa in ulei, diferenta pe care am subliniat-o. Tempera cu guma arabica sau cu seva de cires (mierea ameliorind supletea) este calificata in manuscrisul din strasbourg drept, "procedeu lombard si bizantin".
* Notă: Havel, Marc - Tehnica tabloului, Editura Meridiane, 1980