Dupa, nume, d’albert (1864 - 1932) pare a fi francez; insa el s-a nascut in anglia, la glasgow, in aprilie 1864 — si a murit la riga in 1932. Ctivitatea lui eugen d'albert este legata insa mai mult de muzica germana. Trait si a compus cea mai mare parte a vietii in Austria si germania. Lbert si-a inceput studiile muzicale in capitala angliei. Dupa ce face un turneu la Viena, tanarul muzician se stabileste (in 1880) in capitala austriei, perfectionindu-se cu hans rich-ler apoi la weirnar cu marele Franz liszt. Ca unul dintre cei mai rennmili pianisti ai vremii in care a trait, de albert a contribuit substantial la raspindirea capodoperelor clasice. Demn de mentionat faptul ca a ingrijit publicarea clavecinului bine temperat.
Colectia preludiilor si fugilor lasate de johann sebastian bacii si a invenfiilor aceluiasi compozitor. este asemenea a luat parte la actiunea de tiparire a unei noi editii a concertelor de Beethoven precum si la editarea operei complete a lui Franz liszt. Lbert este autorul unor cadente de concerte cum sunt de exemplu cele pentru concertul numarul 4 de Beethoven. Lbert a compus mult, dar putine dintre lucrarile lui sunt apreciate. Ista creatiilor sale numara printre altele vreo 25 de opere, lucrari simfonice, doua concerte pentru pian precum si concertul pentru violoncel si orchestra. Violoncel si orchestra in do major, opera 20. Esi se canta fara intrerupere, concertul pentru violoncel se axeaza pe schema tripartita.
In stransa legatura cu acest lucru este de observat ca materialul tematic principal al intregii lucrari isi afla expunerea in prima parte. concertul are deci un aspect ciclic. Lucrarea se deschide cu un allegro moderato in care, pe un fond armonic arpegiat al solistului, oboiul anunta in piano tema principala, unul din elementele melodice de prim-ordin ale intregului concert: tenia este preluata de clarinet si abia pe urma de catre solist, acompaniat de coarde, asemenea unor arpegii de harpa. Intervine apoi o miscare mai linistita in care corul celor patru corni aduce un motiv melodic ale carui armonii le vom mai intalni in decursul lucrarii. Intr-adevar, dupa aceasta tema cantabila dar strabatuta de elan, a violoncelului, se isca o miscare insufletita in care instrumentele de lemn executa din cand in cand un joc de sunete bazat pe armonia motivului la care ne-am referit. Intre elementele tematice ale primei parti a concertului, intrucatva rapsodic, mai desprindem si aceasta melodic expusa de violoncelul solist: partea II, andante con moto, incepe cu Melodia principala, cantabila, expusa de viori, flaute, oboi si clarinete. Ioloncelul o preia.
L se sileste sa depaseasca printr-un ton mai expresiv celelalte instrumente cu coarde care tac apoi, Ascultandu-l parca cu luare aminte. Finalul concertului incepe intr-un tempo plin de vioiciune — allegro vivace. Ornii, oboaiele, fagoturile si flautele anticipeaza aparitia violoncelului solist. Dupa o scurta pauza el face sa se auda un sir de sunete ca intr-un perpetuum mobile: aleqro virare. Sa precum am spus, in final reapar clemente muzicale anterioare. Upa, enuntarea temei de catre viori, flaute, oboaie si clarinete in tempo allegro, reapare tema initiala a concertului cinlata puternic, triumfator, de corni si trompete. Ca va domina partea de sfarsit a lucrarii.
Xcesele de virtuozitate ce se intil-nesc deseori in creatiile concertistice ale unor compozitori de mana a doua lipsesc aici, fapt care face ca valoarea concertului, mai putin cunoscut, al lui d'albert, sa sporeasca.
* Notă: Pricope, Eugen - Ghid De Concert, 1977