Am remarcat mai inainte ca un anumit gen de maretie se naste din infinitul "facut" si ca acest infinit consta intr-o succesiune uniforma de parti mari ; de asemenea am remarcat ca aceeasi succesiune uniforma avea o putere similara in ceea ce priveste sunetele. Dar deoarece efectele multor lucruri sunt mai clare in raport cu unul dintre simturi decat cu altul, si intrucat toate simturile prezinta analogii intre ele si se ilustreaza unul pe altul, am sa incep prin a ma referi la aceasta putere in domeniul sunetelor, deoarece cauza sublimului aflata intr-o succesiune este mult mai evidenta in ceea ce priveste auzul. Si voi afirma aici, o data pentru totdeauna, ca o cercetare a cauzelor naturale si mecanice ale pasiunilor noastre. In afara de curiozitatea subiectului, daca sunt descoperite, mai ofera si o forta si o stralucire mult mai mare oricaror reguli pe care le stabilim in asemenea probleme. cand urechea prinde vreun sunet simplu, ea este izbita de o singura pulsatie a aerului care face timpanul si celelalte parti membranoase sa vibreze conform naturii si genului izbiturii. Daca izbitura este puternica, organul auzului sufera o tensiune considerabila. Daca lovitura se repeta curand dupa aceea, repetitia duce la asteptarea unei noi izbituri.
Si trebuie sa remarcam ca asteptarea in sine este o sursa de incordare. Lucrul aecsia este vizibil la multe animale care, atunci cand se pregatesc sa auda vreun sunet, se trezesc la viata si-si ciulesc urechile; asadar in cazul acesta efectul sunetelor este considerabil sporit de un nou auxiliar, asteptarea. Dar desi dupa un numar de izbituri ne mai asteptam si ia altele, nefiind capabili sa stabilim momentul exact cand vor sosi, cand acest lucru se intampla. Cele produc un soi de surpriza, ceea ce sporeste inca si mai mult incordarea. Caci, am remarcat eu, ori de cite ori am asteptat foarte concentrat acelasi sunet, care revenea la anumite intervale (cum ar fi salvele de artilerie) cu toate ca asteptam intru totul revenirea sunetului, cand aceasta se producea, totdeauna ma facea sa tresar putin ; timpanul suferea o convulsie, careia i se alatura intregul trup. Tensiunea partii respective a organismului sporind astfel cu fiecare salva, prin fortele unite ale izbiturii in sine, ale asteptarii si surprizei. Incordarea este ridicata pana la o asemenea culme incat sa fie capabila de a percepe sublimul; este adusa pana la limita suferintei.
Chiar si cand a incetat cauza, deoarece organele auzului au fost pana atunci izbite succesiv intr-un anumit mod ele continua sa vibreze la fel inca o vreme; aceasta contribuie si mai mult la maretia efectului. Vibratiile trebuie sa fie asemanatoare. Dar daca vibratiile nu sunt asemanatoare la fiecare impresie, ele nu pot fi impinse dincolo de numarul efectiv al impresiilor; caci mis-cati Orice corp, cum ar II o pendula, intr-o singura directie, si el va continua sa oscileze pe arcul aceluiasi cerc, pana cand cauzele bine cunoscute il vor face sa se opreasca ; dar daca dupa ce mai intai l-ati pus in miscare intr-o directie, il impingeti pe urma in alta directie, el nu va mai putea s-o reia pe cea dintai ; pentru ca nu se poate misca singur niciodata si deci nu poate avea decat efectul acelei ultime miscari ; in schimb, daca in aceeasi directie il actionati de mai multe ori, el va descrie un are mai mare, si se va misca mai multa vreme. Explicarea efectelor succesiunii asupra obiectelor vizuale. Daca putem intelege clar cum actioneaza lucrurile asupra unuia din simturile noastre, nu ne va fi deloc greu sa concepem in ce fel le afecteaza ele pe celelalte. Asadar, spunind o multime de lucruri despre impresiile corespunzatoare asupra fiecarui simt, n-am face decat sa ne obosim printr-o repetitie inutila, in loc sa aruncam vreo lumina noua asupra subiectului — din pricina tratarii prea ample si difuze. Dar Intrucat in aceasta expunere ne legam de sublim cu precadere in felul in care afecteaza el ochiul, vom analiza mai ales de ce o dispozitie succesiva de parti uniforme in aceeasi linie dreapta trebuie sa fie sublima (vezi partea a doua, sectiunea x) si pe baza carui principiu capata aceasta asezare insusirea de a face o cantitate relativ mica de materie sa produca un efect mai grandios, mai degraba decat o cantitate mult mai mare, dar dispusa altfel.
Spre a evita nedumerirea produsa de notiunile generale, sa ne inchipuim dinaintea ochilor o colonada de stilpi uniformi plantati in linie dreapta ; sa ne asezam in asa fel incat ochiul sa poata parcurge intreaga colonada, caci acest mod de a privi este de cel mai mare efect. Asa cum suntem asezati, este limpede ca razele ce vin de la primul stilp rotund vor genera in ochiul nostru o vibratie corespunzatoare — o imagine a stilpului in sine. Vibratia este sporita de stalpul imediat urmator, cea care vine apoi reinnoieste si intareste impresia ; fiecare stilp din aceasta succesiune repeta impuls dupa impuls, si izbitura dupa izbitura, pana cand ochiul, indelung exersat intr-un anume fel, nu mai poate pierde imediat obiectul respectiv ; si fiind violent starnit de aceasta agitatie continua transmite mintii un concept grandios sau sublim. Dar in loc sa privim un sir de stilpi uniformi, sa presupunem ca acestia se succed intr-o alternanta de stilpi rotunzi si patrati. In acest caz, vibratia produsa de primul stilp rotund piere de indata ce se formeaza ; iar o alta de tip cu totul diferit (patratul) II ia imediat locul ; la randul ei il cedeaza repede celui rotund ; si tot asa mai departe, ochiul continua sa primeasca pe rand o imagine si sa o schimbe cu alta, izgonind-o pe cea dintai, pana la capatul constructiei. De unde reiese evident, ca la ultimul stilp, impresia este tot asa de putin continua ca si la inceputul inceputului ; pentru ca de fapt, aparatul sensorial nu poate primi nici o impresie distincta decat de la ultimul element si nu poate niciodata sa reia de la sine o impresie diferita. Mai mult decat atit, fiecare variatie a obiectului reprezinta o odihna si o destindere pentru organele vederii ; iar aceste reliefuri impiedica emotia puternica, atat de necesara pentru a produce sublimul.
Deci, pentru a produce o senzatie desavarsita de grandoare la lucruri ca cele pe care le-am mentionat, trebuie sa existe o simplitate perfecta, o uniformitate absoluta in asezarea, forma si culoarea elementelor. Pe baza acestui principiu al succesiunii si uniformitatii, ne putem intreba de ce un zid lung dar fara nici un fel de ornamente nu ar fi un obiect mai sublim decat o colonada? La urma urmei succesiunea nu este intrerupta in nici un fel, ochiul nu intampina nici un fel de opreliste, si nu putem concepe nimic mai uniform decat aceasta. Un zid lung si gol cu siguranta ca nu poate forma un obiect la fel de grandios ca o colonada de aceeasi lungime si inaltime. Nu este chiar atat de greu sa explicam aceasta deosebire. cand nc uitam la un calcan, datorita suprafetei netede a obiectului, ochiul alearga pe tot spatiul lui si ajunge repede la capat; ochiul nu intalneste nimic care sa-i intrerupa inaintarea: dar pe de alta parte nici nu intalneste ceva care ar putea sa-l retina un interval de timp necesar pentru a produce un efect foarte mare si durabil. Privelistea unui zici goi.
Daca este de inaltime si lungime suficienta, este fara indoiala grandioasa: dar aceasta nu reprezinta decat o singura idee si nu o repetitie a unor idei similare ; asadar este maret, nu atita pornind de la principiul infinitatii ci de la cel al vastitatii. Dar nici un impuls in sine, oricare ar fi acesta, nu ne afecteaza atat de puternic daca nu are intr-adevar o forta prodigioasa, asa cum ne impresioneaza o succesiune de impulsuri similare ; pentru ca nervii aparatului sensorial nu pot capata obiceiul (daca mi se permite sa folosesc aceasta expresie) de a repeta aceeasi senzatie in asa mod incat s-o prelungeasca si atunci cand cauza a incetat sa mai actioneze ; mai mult decat atit, toate efectele pe care le-am atribuit asteptarii si surprizei in sectiunea II nu-si gasesc locul in cazul unui zid gol.
* Notă: Burke, Edmund - Despre sublim si frumos, Editura Meridiane, 1977