Desigur, prezenta traducere in romaneste a cartii lui cennino Cennini da colle di valdelsa: II libro dell’arte (cartea meseriei) — despre care roberto longhi spune ca rezuma "intreaga experienta a marii traditii giottesti" — reprezinta o incercare temerara, data fiind bogata bibliografie cenniniana, (din care nu dam insa, in subsolul paginii, decat doar cateva titluri, si care ne-a obligat, fireste, la laborioase operatii de colationare a textelor, efectuate in mai multe etape, in functie de fiecare tiparitura — veche sau noua —, la care reuseam sa avem acces. Astfel, intr-o etapa destul de indepartata ( — ), am efectuat prima colationare: codicele vaticano ottoboniano, cu editia ingrijita de renо simi, si operatia s-a soldat, din pacate, cu o traducere intru totul nesatisfacatoare; intr-o alta etapa ( — ), aflandu-ne la Florenta, am avut prilejul sa re-colationam editia simi cu codicele florentine laurenziano si riccardiano, si, dat fiind ca intamplarea facuse ca in acelasi timp sa dam si peste editia anastatica a textului cen-ninian ingrijit de cavalerul giuseppe tambroni, calea ni s-a netezit spre realizarea unei versiuni romanesti multumitoare. Asa ni se parea la acea t reme. Parvenindu-ne, insa, in editia lui fernando tempesti — aparuta in , si bazata pe editia ajunsa astazi clasica si greu de depasit prin probitatea ei stiintifica, a fratilor gaetano si carlo milanesi, ne-аm vazut obligati sa reluam de la capat munca de colectionare a textelor, cu speranta de a atinge cat de cat virtutile acestui summum al exegezei cenniniene, cum este considerata editia tempesti. In aceasta etapa am mai facut apel si la versiunea franceza a lui victor mottez, ca si la aceea romaneasca a lui dimitrie belisare. De ce a fost necesara toata aceasta munca de confruntare a codicelor, atat cu cele mai valoroase editii italiene, cat si cu traducerea franceza — singura traducere straina pe care am avut-o la dispozitie —, ca si cu traducerea romaneasca? Dintru inceput, trebuie sa spunem ca textul cenninian — fie cel din codice, fie cel din editiile italiene —, prezinta doua importante aspecte filo-logico-lingvistice: primul este cel al dialectului toscan, interpolat cu idiotisme Padovane si venetiene; al doilea este cel al "terminologiei tehnice" de arta, in general, fi de pictura, in special, ambele aspecte purtind in mod evident pecetea filo-logico-lingvistica a trecenio-ului (secolului al -lea) Italian, epoca in care a fost scrisa cartea.
Aceste doua aspecte filologico-lingvistice ne-au impus atat folosirea fSecventa a perifrazelor si a formelor de exprimare mai apropiate de sensibilitatea moderna a cititorului, ca si cautarea unei interpunerii mai simple, cat si gasirea unor echivalente de terminologie specifica artelor plastice, iar ori de cite ori am crezut ca traducerea necesita explicatii suplimentare, sau ca n-am reusit sa dam un inteles deplin anumitor expresii sau termeni, am invitat cititorul sa consulte — la sfarsitul volumului — un aparat critic in a carui componenta intra note care apartin atat celor mai cu-noscuti exegeti cenninieni, cat si celui care a trudit la traducerea de fata. Faurita si intocmita de cennino da colle, intru preamarirea lui dumnezeu, a fecioarei mar a, a Sfantul ntu-lu eustat u, a Sfantul ntulu francisc, a Sfantul ntulu Ioan botezatorul, a sfantulu anton din Padova si a tuturor sfantilor si sfantelor lui dumnezeu, si intru preamarirea lui giotto a lui Taddeo si a lui agnolo mesterul lui cennino, si intru folosul, binele si castigul celui ce va voi s i izb ndeasca in insusirea sus-numitei arte. Victor ieronim stoichita, prefata cartii lui cennini)
* Notă: Cennino Cennini - Tratatul de pictura, Editura Meridiane, 1977