Sa vedem ce constata fromm si ce remedii propune el pentru anomaliile sesizate? De la inceput se cere precizat faptul ca in ciuda criticilor vehemente aduse societatii capitaliste, aspectul social al rezolvarii problemelor este sistematic ignorat in teoria sa, de aici rezultind si limitele acesteia. Omul este instrainat — este drept — va constata el. Mediul sau de viata este in buna masura vinovatul. Dar nu, societatea nu trebuie revolutionata. Ea (cauza!!) Se cere conservata.
Singur omul trebuie revolutionat din temelii, dupa parerea lui fromm. Deci, cum ar veni, cauza au cam gasit-o "culturalistii" (daca-l citeau cu atentie pe marx poate ca nu era nevoie sa se trudeasca atita redescoperind o cauza gata descoperita). Dar nu se pot atinge de ea. Sau, altfel spus: solutia lor ar fi sa revolutioneze totul. Dar "sa nu schimbe nimic" (vorba lui caragiale). Sa vedem, insa, de ce l-am inclus pe , la subcapitolul consacrat psihanalizei. Pentru ca ei, parasind de fapt viziunea determinismului stiintific materialist (prin ignorarea cauzelor obiective ale "raului" si implicit a necesitatii indepartarii lor), analizind amanuntit cauzele subiective ale "neproductivitatii" umane, ofera, totusi, cercetatorului interesat unele constatari ce pot fi sugestii pentru posibile investigatii viitoare.
Drept "subiecti" ai cercetarii sale, fromm ne ofera anumite tipuri de pacienti din profesiunea sa de psihiatru, cazuri socotite indeobste ca reprezentand anomalii din sfera "perversiunilor sexuale". Spre deosebire de freud, care socotea drept anormale fapte relativ banale, intamplari zilnice din viata tuturor oamenilor, fromm procedeaza invers: considera ca o anume perversiune sexuala (sadomasochismul, de pilda) poate fi regasita in viata si activitatea — relativ normala — ale majoritatii concetatenilor sai. Iata cum prezinta el lucrurile: sadicul (cel caruia, in relatiile sexuale II place sa chinuie, sa bata, sa domine) si masochistul (caruia II plac mai ales situatiile in care este batut, umilit, supus) reprezinta un cuplu pe care — dupa parerea lui fromm — il intalnim frecvent in viata de toate zilele. Daca n-ar fi asa, spune el, cum s-ar mai explica faptul ca un partener scapat dintr-o relatie inrobitoare (dintr-o dragoste care-l domina, il umilea) in loc sa se bucure de libertate, se grabeste sa caute o alta dragoste, poate si mai inrobitoare? Fromm extinde, intr-un mod nepermis, o constatare facuta initial pe pa-cientii cu deviatii clare de comportament, asupra oamenilor normali si apoi chiar asupra societatii intregi (despre care noi stim astazi, bazati pe conceptia stiintifica a materialismului dialectic, ca reprezinta mult mai mult decat suma indivizilor care o compun si ca nu se pot extinde cu usurinta constatari Trecand de la individ ia societate sau invers). Fromm observa ca atunci cand dragostea nu indeplineste conditiile de "productivitate" — citate anterior —, ea anuleaza libertatea interioara a partenerilor. Sadicul, prin comportarea-i cunoscuta, anuleaza libertatea masochistului dar, concomitent, isi anuleaza si propria-i libertate.
La fel cum masochistul cauta intotdeauna un partener care sa-l domine, pentru ca altfel se simte singur, "lipsit de aparare", tot astfel sadicul nu se simte satisfacut decat atunci cand are pe cine domina. Dar ambii — constata fromm — sunt departe de valoarea valorilor: binele omului. Ei nu sunt si nu se pot realiza ca personalitati umane tinzind spre adevarata fericire, spre "excelenta in arta de a trai". Pentru ca aservirea, unirea nelibera, le-a intrat in singe. Sadicul si-a interiorizat pana intr-atat modul exploatator de unire cu lumea incat o renuntare la el i-ar dezechilibra intregul mod de viata. Masochistul se vrea, instinctiv, victima. cand a scapat de un "tiran", este trist, este descumpanit, are o senzatie acuta de singuratate, alearga spre un alt "stapin".
Ambele "orientari" sunt caracterizate, explica fromm, printr-un blocaj interior — blocajul acelui dinamism specific uman, care daca nu mai actioneaza in sensul "productivitatii" poate fi, in schimb, deturnat, spre agresivitate, spirit razboinic, distructiv. Productivitatea constituie potentialitatea primara a omului, ea fiind "inradacinata in chiar existenta lu". Agresivitatea reprezinta o potentialitate secundara, derivata. Sa presupunem, propune fromm, ca in cuplul sado-masochist — care in conceptia lui poate sa insemne si cuplul social "exploatator-exploatatu apare la un moment dat, eliberarea. Aceasta nu este — constata el —• libertatea mult visata, libertatea necesara; aceasta este abia "freedom fro". Eliberarea de ceva), nu si "freedom t". Libertatea de a face, de a intreprinde un lucru cu adevarat omenesc).
Sufletul, multa vreme inrobit, a ajuns, in timp, sa se deformeze, sa se inchirceasca, sa intre intr-o anume stare de amorteala. Afirmatiile lui fromm ne sugereaza un tablou, o alegorie a omului numai partial liber: el se simte ca si cum ar fi carat o stinca in spate, iar acum, deodata, povara dispare; peste el se pravale insa, o alta povara: cerul albastru, chinuitor de albastru, pasarile prea libere, coamele muntilor prea inalte. Soarele il orbeste. Nu-si mai poarta victima sau tiranul in spate. Dar eliberarea il doare. Cauta, asa, incovoiat, cu ochii in pamant, urma cararii inguste, refuzand sa respire adine aerul tare al inaltimilor, temindu-se de gandul cu aripa de soim sau de vultur. Un fulger prea luminos il infioara: este singur, absolut singur!
Acum ar putea sa-si schimbe cararea, daca ar vrea, ar putea grabi pasul, ar putea privi in sus, ar putea invata sa zboarear putea, daca ar vrea, daca ar sti sa vrea. Inainte de a se fi deblocat complet, dinamismul interior se blocheaza din nou — ne asigura fromm —, apare tendinta de a scapa cat mai repede de libertatea cu care nu stie ce sa faca.
* Notă: Grosu, Eugenia - Tainele creierului uman, Editura Albatros, 1977