La descrierea pomenita mai sus voi adauga inca vreo doua remarci. Prima este urmatoarea: frumosul in muzica nu este compatibil cu acea tarie si violenta a sunetelor care poate fi folosita pentru a stirni alte pasiuni. Si nici notele stridente, aspre sau prea profunde. , egale si slabe. Ca doua remarca este urmatoarea: marea varietate si trecerile rapide de la o masura la alta, de la un ton la altul sunt potrivnice esentei frumosului in muzica. Asemenea treceri stirnesc adeseori veselia sau alte emotii violente si tumultuoase ; dar nu acea simtire profunda a prabusirii, a -topirii, a dorului care constituie efectul caracteristic al frumosului, in ceea ce priveste toate simturile. De fapt, frumusetea stirneste mai de graba un gen de melancolie decat veselia si risul.
Nu vreau prin aceasta sa limitez muzica la vreun gen anumit de note sau tonuri, si nici nu este o arta la care as putea zice ca ma pricep prea bine. Singurul tel al acestei observatii este de a urmari o idee constanta in analiza frumosului. Varietatea infinita a impresiilor produse asupra spiritului vor sugera unei minti agere si unei urechi fine toi felul de sunete menite a le inalta. Nu poate fi nici un rau in aceasta privinta, in a clarifica si distinge cateva amanunte care tin de aceeasi clasa si care se potrivesc intre ele, din multimea ideilor diferite si uneori contradictorii pe care mintile comune le aliniaza sub steagul frumusetii. Si dintre acestea am intentia sa subliniez doar acele sunete principale care arata potrivirea auzului cu toate celelalte simturi in ceea ce priveste lucrurile placute lor. Gustul si mirosul. Acest acord general intre simturi reiese inca si mai bine cand luam in consideratie in amanunt gustul si mirosul.
Metaforic, aplicam notiunea de "dulceata" unor privelisti si unor sunete: dar Intrucat calitatile corpurilor prin care ele sunt menite sa stirneasca bucuria sau Durerea acestor simturi nu sunt la fel de evidente ca in altele, vom explica asemanarea dintre ele, care este foarte stransa, prin esenta unor trasaturi datatoare de frumusete pe care le intalnim si la celelalte simturi. Nu cred ca exista un fel mai potrivit de a stabili o idee clara si bine intemeiata despre frumusetea vizuala decat de a examina placerile similare ale altor simturi ; caci o parte este uneori limpede la unul dintre simturi, si mai putin deslusita la altul ; unde exista o cercetare limpede a tuturor putem cu mult mai multa certitudine sa vorbim despre oricare dintre ele. In felul acesta ele depun marturie unul pentru altul. S-ar putea zice ca natura este examinata in tot amanuntul si mi spunem despre ea decat ceea ce primim direct din sursele el. Comparatie intre sublim si frumos. Si incheierea acestei privii i genei ale asupra frumosului, este firesc sa-l comparam cu sublimul ; si in aceasta comparatie apare un contrast remarcabil. Caci obiectele sublime sunt vaste ca dimensiuni, cele frumoase sunt relativ mici; frumusetea trebuie sa fie neteda si lustruita ; maretia trebuie sa fie aspra si neglijenta ; frumusetea trebuie sa evite linia dreapta, dar sa devieze pe nesimtite de la aceasta ; in multe cazuri maretia iubeste linia dreapta, iar cand deviaza de la ea, aceasta abatere este de multe ori brusca ; frumusetea nu trebuie sa fie obscura ; maretia trebuie sa fie intunecata si sumbra; frumusetea trebuie sa fie usoara si delicata ; maretia trebuie sa fie solida si chiar masiva.
De fapt, acestea sunt notiuni de o natura foarte diferita, una fiind intemeiata pe Durere, cealalta pe placere ; si cu toate ca ulterior ele pot sa devieze de la sursele lor, totusi acestea din urma pastreaza nescliimbata deosebirea dintre ele, deosebire ce nu trebuie niciodata uitata de cei care doresc sa trezeasca simtaminte de un fel sau altul semenilor lor. In varietatea fara sfarsit a imbinarilor firesti trebuie sa cautam trasaturile celor mai indepartate lucruri, reunite in cadrul aceluiasi obiect. Tot astfel, trebuie sa ne asteptam sa gasim combinatii de acelasi gen in operele de arta. Dar cand ne gandim cum anume isi exercita puterea un obiect asupra simturilor noastre, ne dam seama ca ori de cite ori el ne impresioneaza prin forta vreunei proprietati predominante, impresia produsa are sanse de a fi uniforma si mai desavirsita daca toate celelalte insusiri ori calitati ale obiectului sunt de aceeasi natura si tind catre acelasi tel ca si proprietatea principala: de-s imbinate dulce-n chipuri mii chiar alb si negru, nu raman tot vii. Daca uneori gasim reunite calitatile sublimului si frumosului, oare aceasta dovedeste identitatea dintre ele, dovedeste ca cele doua notiuni sunt legate intr-un fel sau altul, dovedeste macar ca nu sinl apuse si contradictorii? Negrul si albul se pot contopi, se pot imbina, dar asta nu inseamna catusi de putin ca ar fi identice. Si nici cand sunt atenuate sau imbinate, intre ele sau cu alte culori, puterea negrului nu este atat de neagra, nici cea a albului atit.
De alba, atat de viguroasa ca atunci cina fiecare ramane uniform si distinct.
* Notă: Burke, Edmund - Despre sublim si frumos, Editura Meridiane, 1977