Despre intreg. Daca acele parti ale corpului omenesc care sunt proportionate sunt apreciate in mod constant ca frumoase sau daca sunt. Astfel plasate incat placerea decurge din comparatie, ceea ce se intampla rareori, sau daca putem descoperi la plante sau animale anumite proportii caracteristice, de regula pretuite ca frumoase, ceea ce nu se intampla niciodata, sau daca acolo unde partile sunt adaptate scopurilor lor, ele sunt intotdeauna frumoase, iar cand nu exista folos practic, nu exista nici frumusete, lucru pe care experienta nu-l confirma. Am putea deci conchide ca frumusetea consta in proportie sau utilitate. Deoarece insa acest luciu nu este adevarat, putem afirma ca frumusetea nu depinde de ele si ca alta este originea ei. Perfectiunea nu este cauza frumusetii. Mai exista o alta credinta obisnuita, destul de strans legata de prima si anume, ca perfectiunea este cauza frumusetii.
Aceasta convingere a ajuns sa se refere nu numai la obiectele percepute prin simturi. pana si la acestea insa perfectiunea in sine nu este catusi de putin cauza frumusetii, o dovada fiind faptul ca sexul feminin in care aceasta trasatura isi afla cea mai desavarsita expresie, este intotdeauna a-sociat cu ideea de slabiciune si imperfectiune. Femeile isi dau prea bine seama de acestea, drept care se deprind sa vorbeasca din varful buzelor, sa umble cu pasi mici si impiedicati, sa se prefaca slabe si adesea bolnavicioase. Natura este cea care le invata toate aceste viclesuguri. Frumusetea aflata la ananghie este cea mai induiosatoare frumusete. La fel de bune rezultate da si impurpurarea obrajilor; modestia in general, care este un semn tacit de recunoastere a imperfectiunii, este considerata o calitate placuta si fara indoiala o intareste pe oricare i se alatura. Stiu prea bine ca toata lumea spune "trebuie sa iubim perfectiunea!
Pentru mine aceasta reprezinta o dovada suficienta ca perfectiunea nu este adevaratul obiect al iubirii. Cine a spus vreodata ca fir trebui sa iubim o femeie frumoasa sau macar acele animale atat de frumoase a caror vedere ne place? In cazurile acestea nu este nevoie de nici un efort de vointa pentru a ne destepta un simtamant. In ce masura ideea de frumusete poate fi apucata calitatilor spiritului? Aceasta remarca se potriveste la fel de bine calitatilor spiritului. Acele virtuti care trezesc admiratie si apartin genului sublim provoaca groaza mai degraba decat iubire. Printre ele se numara curajul, dreptatea, intelepciunea si altele asemanatoare.
Niciodata vreuna din ele nu l-a facut pe posesorul ei mai usor de indragii. Cele ce ne castiga inimile si ne incanta prin dragalasenia lor sunt virtutile mai blande: firea placuta, mila, bunatatea si marinimia, desi ele sunt, fara indoiala, mai putin importante, si au un efect atat de direct si insemnat asupra societatii. Tocmai de aceea ele sunt atat de placute. Marile virtuti se manifesta mai ales cand este vorba de pericole, pedepse si necazuri, fiind exercitate cu precadere pentru prevenirea celor mai groaznice rele, nu pentru impartirea unor favoruri ; nu le putem deci indragi desi le veneram. Virtutile minore se manifesta in situatiile in care putem aduce o usurare, o multumire sau putem arata indulgenta ; sunt de aceea mai usor de indragit desi inferioare ca maretie. Cei care se cuibaresc in inimile unei mari parti din semenii lor, care sunt alesi spre a le tine tovarasie in ceasurile de ragaz si spre a-i mingiia de griji si nelinisti nu sunt niciodata oameni inzestrati cu trasaturi stralucitoare sau virtuti strasnice. cand ochii nostri obosesc sa priveasca obiecte sclipitoare se odihnesc pe intinderile verzi ale sufletului.
Putem observa do asemenea ce impresie ne fac caracterele lui cezar si а lui cato cel tanar pe care sallustius le-a creionat si le-a contrastat cu atita finete. La cel de al doilea avem multe de admirat, de respectat, si poate cite ceva de temut; il cinstim dar de la distanta. Primul ne face sa ne simtim dintre ai lui ; il indragim si il urmam oriunde ar vrea sa ne duca. Pentru a aduce exemplele si mai aproape de simtamintele noastre primare si de natura, voi adauga si remarca pe care un prieten istet a facut-o cand a citii, aceste randuri. Autoritatea unui tata, atat de trebuincioasa bunei noastre stari si atat de vrednica de respect din toate punctele de vedere, ne impiedica sa-i daruim aceeasi dragoste pe care o daruim mamelor noastre in persoana carora autoritatea parinteasca se topeste aproape de tot in indulgenta si alintarea cu care ne inconjoara. Avem in acelasi timp o Marc iubire pentru bunici la care autoritatea este indepartata cu un grad de noi si la care slabiciunea pricinuita de vir-sta o imbraca cu trasaturi asemanatoare partinirii femeiesti. In ce masura ideea de frumusete poate fi aplicata virtutii?
Din ceea ce am spus mai inainte se poate vedea cu usurinta pana unde putem merge in asocierea frumusetii si virtutii fara a gresi prea mult. O asociere generalizata tinde sa ne amestece ideile asupra lucrurilor si dat nastere pana acum la o cantitate imensa de teorii traznite. In ceea ce priveste atribuirea numelui de frumusete proportiei, coerentei si perfectiunii. Precum si unor trasaturi ale lucrurilor inca si mai departate de ceea ce ne spune noua sufletul ca este frumos, uneori fara nici o legatura unele cu altele, duce la confuzia ideilor despre frumusete si nu ne da o regula sau un temei de judecata care sa fie mai sigur si mai putin supus greselii decat propriile noastre inchipuiri. Aceasta maniera neglijenta si inexacta de a vorbi ne-a dus pe cai gresite atat in teoria gustului cat si a moralei, indemnandu-ne sa indepartam stiinta indatoririlor noastre de temelia ei naturala (relatiile si nevoile noastre) pentru a o aseza pe un fundament pe cat de imaginar pe atat de lipstit de substanta.
* Notă: Burke, Edmund - Despre sublim si frumos, Editura Meridiane, 1977