"faca cerul ca orizontul vostru sa devina din zi in zi mai vast! De sisteme, se leaga doar cei care nu reusesc sa patrunda adevarul in intregime si care vor sa-l apuce de coada; sistemul este ca o coada a adevarului, dar adevarul este ca o sopirla: iti lasa coada in mana si fuge, stiind bine ca, foarte repede, o sa-i creasca alta noua. In arte, ca si in stiinta, sistemele au facut astfel incat coada sopirlei sa devina caduca. In legatura cu vazul este ispititor sa comparam ochiul cu aparatul fotografic, sau, cum s-a facut de la renastere incoace, cu "camera optica". Aceasta comparatie a dat nastere unui sistem: perspectiva, ale carei primejdii sunt cunoscute; printre altele, uitarea faptului ca imaginile formate pe o suprafata plana si pe retina curba sunt diferite. Dupa teoriile lui alberti si fericita interventie a lui Leonardo, incalcarile voite, numite "false perspective", au reprezentat corectia empirica pe care sensibilitatea marilor artisti a stiut s-o aduca unor astfel de confuzii. Prin mai buna cunoastere a faptelor, datorita progreselor opticii, "trucurile", au devenit legi.
Mult mai aproape de noi, fara sa omitem erorile lui munsell, sa ne gandim la aceasta "deosebire intre cei care picteaza obiectul si cei care picteaza lumina". Paul signac scrie: "natura picteaza numai cu culorile spectrului solar, degradate la infinit, si nu-si permite nici un milimetru patrat de tenta plata". El crede ca o copiaza prin divizionism. Dar coada soparlei se va rupe prin confundarea efectului aditiv obtinut astfel, cu efectul substractiv, caracteristic tuturor amestecurilor materiale. Adevarul va disparea, lipsit de profunzimea culorii pe care departarea nu o poate obtine in felul acesta. Rotirea discurilor lui maxwell ar fi trebuit sa ne faca sa ne gandim la aceasta. Toate sistemele dau gres vrand sa transpuna prea mult.
Astfel, familiarizati prin manevrarea unui aparat fotografic, cu reglarea si cu rolul deschiderii reglabile a diafragmei, intelegem, prin analogie, ca si vederea se adapteaza: cristalinul si pupila sufera modificari al caror automatism il admiram. Cu toate acestea, comparatia nu trebuie dusa mai departe. Fotografia prinde imaginea in ansamblul ei si o fixeaza definitiv la. Din aceasta cauza, va fi preferabil sa facem comparatie cu principiul televiziunii. Aceasta, ca si ochiul, actioneaza printr-un efect efemer reinnoit in permanenta si, mai ales (ceea ce nu face cinematograful), exploreaza subiectul parcurgindu-l fara incetare de la un punct la altul. Totusi, acest "baleiaj" efectuat de raza subtire care se deplaseaza pe tot ecranul receptor, nu seamana deloc cu minimele miscari spontane ale ochiului, cauza a fenomenelor de contrast. Folosim, deci, aceste comparatii cu conditia sa le respectam limitele si ca pe un mijloc de a porni, partial, de la cunoscut la necunoscut ; niciuna nu poate oferi o idee completa in legatura cu vazul.
Pentru a sti ce este esential aici, trebuie sa consultam specialistii. Dar este vorba de cercetari numeroase si delicate, care sunt inca departe de a se fi incheiat, totusi destul de avansate pentru a dovedi ca noi percepem culorile prin mijloace de identificare asemanatoare celor folosite asa cum am vazut — pentru clasificarea lor. Rezultatele dobandite astazi sunt cu atat mai pretioase cu cat ele confera valoare stiintifica, deci putere de lege, unor reguli bine cunoscute de pictori. Gonsiderindu-le, pana acum, empirice, unii credeau ca pot renunta la ele, asimilindu-le unor traditii perimate, mostenirii estetice a unor scoli pe care se considerau indreptatiti sa le renege. Ceea ce necesita contrar perceptiei vizuale, un anumit timp de expunere care, in functie de anumite conditii, variaza de la "instantaneu", la durata care face necesara folosirea trepiedului. Cei care vor dori sa se informeze mai bine in legatura cu stadiul actual al cunostintelor noastre, se pot documenta la un pret modest citind in colectia "que sais-je" lucrarile: ernsl baumgard. Se stie ca punctul de plecare al acestor cercetari se situeaza la inceputul secolului al хіх-lea, si se datoresc celebrei ipoteze a medicului, fizician si chiar arheolog thomas young: in ochi ar exista trei tipuri de fibrile nervoase impregnate de produse fotosensibile diferite.
Din acest motiv, fiecare fibrila ar avea o sensibilitate deosebita pentru una dintre cele trei zone ale spectrului. Asa cum s-a intampiat cu multe idei mari si peste aceasta s-a asternut mai intai tacerea si uitarea. Acelasi lucru se va repeta citiva ani mai tarziu, cand meriinee va vorbi de mediumiiri. Pentru a-i ghida pe cercetatori si a-si pastra adepti pana in zilele noastre, opera lui young va trebui sa-l astepte pe fizicianul german lelmhollz (1821 1894) caruia II datoram curbele’ de mai jos. Cele arata ca fibrilele reactioneaza la portocaliu, verde si violet-albastru.
* Notă: Havel, Marc - Tehnica tabloului, Editura Meridiane, 1980