Un reflex conditionat — arata Pavlov —• poate fi repede anihilat de un excitant mai puternic, neconditionat. vrand sa repete unele dintre experientele sale in fata unei asistente prea numeroase, el n-a mai putut obtine de la animalul de experienta nici un reflex conditionat. Reflexele de acest gen au fost anihilate de o puternica inhibitie externa declansata de un reflex neconditionat de orientare in prezenta multimii privitorilor. In afara inhibitiei externe, asupra reflexelor conditionate poate actiona si inhibitia interna: daca repetam de mai multe ori semnalul sonor fara insotirea obligatorie cu hrana, absenta repetata a pulberii de carne din gura animalului va conduce in scurt timp la stingerea reflexului conditionat. Daca perseveram in a-i oferi animalului de experienta semnalul sonor neinsotit de hrana, vom reusi sa obtinem un raspuns diametral opus celui din reflexul initial: inhibitia secretiei salivare la aparitia semnalului sonor. Este un nou reflex conditionat pe care-l numim negativ. Daca acestui reflex II adaugam din nou un excitant indiferent (lumina, de exemplu) reflexul la semnalul sonor se stinge, salivatia reapare printr-un proces de inhibitie a inhibitiei.
La o analiza ceva mai atenta s-ar putea constata — nu-i asa? — ca si unele din complicatele noastre reactii psihice ar putea fi descompuse in astfel de pasi. Pavlov a deosebit doua tipuri de inhibitie: inhibitia pasiva sau neconditionata (proprie tuturor etajelor sistemului nervos) si inhibitia activa sau conditionata (caracteristica proceselor din scoarta cerebrala). Pentru a ajunge sa fie receptionate, analizate si apoi resintetizate la nivel central, "vestile" venite din exterior sau din interior sunt nevoite sa strabata o cale care impreuna cu tipul de semnalizatori directi, imediati, din realitatea concreta intra in alcatuirea acelui perfectionat si stravechi sistem pe care il numim primul sistem de semnalizare. Din simpla denumire "primul sistem de semnalizare" putem deduce imediat existenta si a unui al doilea sistem de semnalizare. De fapt ele au fost denumite astfelretroactiv, dupa clarificarea faptului ca sunt doua. Deci mai exista si alte semne, in afara obiectelor si evenimentelor, care pot provoca, modifica sau sista o activitate (care pot fi semnale).
Care beneficiaza de cai de transmitere, centri de analiza si sunteza aparte, oarecum diferiti de primii. Un sistem de semnalizare dobandit mult mai tarziu decat primul, pe o treapta superioara a evolutiei (care nu anuleaza marile cuceriri anterioare, ci le ridica ia alt nivel). Ce poate fi mai "evoluat" decat semnalul obisnuit? Fireste ca un semnal al semnalului. Aceasta nu poate fi decat tot un semn. Tot o existenta obiectiva. Dar un semn "transparent" la semnificatie, care trimite, adica, la semnul-semnal din primul sistem sau la cine stie ce alta plasmuire noua de "semnale".
Pe baza lui a aparut o noua lume pe terra, o lume mult mai bogata in semnificatii si sensuri, o lume de nuante si de profunzimi — o lume a omului. La baza celui de-al doilea sistem de semnalizare sta, asadar, cuvantul. Asa dupa cum granita dintre "neconditionat" si "conditionat" nu este fixata odata pentru totdeauna (unele reflexe conditionate, intretinute, prin repetare, pe parcursul mai multor generatii pot sa se transforme, pe scara evolutiei, in reflexe neconditionate), tot asa si "localizarile" din creier ale diverselor functii capata un plus de elasticitate prin contributia multiplelor reflexe conditionate ce se pot stabili intre diverse arii de pe scoarta, cu aportul substantial al "celui de-al doilea sistem de semnalizare". Se spune adesea ca animalele sunt superioare plantelor prin faptul ca se pot misca, pot circula; omul este superior celorlalte animale prin faptul ca se misca nu numai prin lumea obiectelor reale, ci si in vis, in imaginatie, in gand — prin lumea ideilor, a obiectelor pe care singur si le pune la dispozitie. Unde si cum se petrece acest proces in creier?
* Notă: Grosu, Eugenia - Tainele creierului uman, Editura Albatros, 1977