Dar sa-l lasam mai bine pe filozoful herbert mar-cuse sa ne explice, in termenii psihanalizei, resorturile intime ale acestei concluzii: "autorealizarea personalitatii nu se obtine decat pe baza unei duble represiuni: mai intai purificarea principiului placerii, interiorizarea fericirii si libertatii, iar apoi restrangerea lor rezonabila pana cand ele devin compatibile cu absenta libertatii si absenta fericirii. Rezulta de aici ca productivitatea, iubirea, responsabilitatea nu devin valori decat in masura in care ele contin o resemnare rezonabila si sunt practicate in cadrul unor activitati sociale utile (adica dupa sublimarea lor represiva); si atunci ele semnifica negarea productivitatii si responsabilitatii libere, renuntarea la fericire". marcuse, eros si civilizatie). De la fromm si discipolii sai nu putem prelua deci utopica lor revolutionare a societatii prinnerevolu-tionarea ei. Dar putem retine unele observatii privind "zestrea" complexa cu care creierul uman poate pasi din capitalism in socialism. Intr-adevar, in unii dintre noi vechiul mai convietuieste astfel cu noul. Anumite prejudecati se pastreaza nejustificat de mult.
Sint atitea naravuri vechi, cicatrici, infirmitati, "complexe", "pulsiuni", semne ale unor represiuni indelungate care nu pot sa dispara, toate, peste noapte. cu nu sunt omul nou! — marturiseste un talentat poet — "de ce s-o tainui?". cu am ramas cu un picior in trecut" "si vrand sa calc cu celalalt in viitor", "ma simt cazind in gol" (serghei esenin, noi, generatia victoriei leniniste). In ciuda faptului ca suntem cu totii proprietari, ca avem o pozitie egala fata de mijloacele de productie, unii (din ce instincte tezaurizatoare?) Se simt "mai egali" decat ceilalti si isi permit sa-si insuseasca pe nedrept bunuri care apartin tuturor. Ca fi este verbul suprem astazi la noi si totusi mai exista inca unii stapaniti de patima lui a avea.
Mentalitate de rob? Rob al lucrurilor, rob al oamenilor, rob al prejudecatilor. O alta idee: aceea a unicitatii omului. Parintii si profesorii — spunea Pablo casals intr-un interviu dat televiziunii — ar trebui sa explice copilului, de foarte devreme, ca el este o fiinta minunata, care are ochi ca sa vada in felul lui lumea, are cap pentru a gandi singur ca de la inceputul lumii si pana la el nu s-a mai nascut fiinta asemanatoare, iar de la el incolo nu va mai apare o alta la felca este unic, absolut unic". Pablo casals conchidea ca, in felul acesta, constient de "unicitatea" sa, omul nu va indrazni sa ucida nici o alta fiinta "unica". El se referea la uciderea prin arme. Favorizata insa, si aceasta ucidere, de acea nepasare, lipsa de atentie si preocupare fata de vestejirea treptata a "unicitatii" omului din om).
Cine nu mai gaseste in propria personalitate nimic "unic" — nu poate vedea, in-tr-adevar, nu poate intelege "unicitatea" vreunui semen de al sau. De aici poate veni si lipsa de respect, de iubire, de raspundere pentru soarta semenului, pentru soarta umanitatii? Din lipsa cunoasterii de sine, din lipsa pretuirii de sine, a adevaratei pretuiri si valorificari de sine? Nevoia depistarii atente si promovarea, pe o scara din ce in ce mai larga, a adevaratelor valori, de asezarea la "locul potrivit" a "omului potrivit" este o actiune complexa. Dar perfect realizabila in conditiile in care societatea noastra socialista ofera sanse egale tuturor membrilor sai. Cele mai multe vieti irosite, cele mai multe batraneti inacrite se datoresc profesiunilor prost alese" spunea antoine thibault, eroul cartii lui roger martin du gard. Ignorarea "unicitatii" fiintei umane, o doza de superficialitate logodita cu prejudecata, de factura mai mult idealista decat materialista, ca omul se naste atotputernic (valabil poate cand ne referim in general, la esenta umana.
Dar in nici un caz cand este vorba de fiecare ins in parte) pot duce la utilizarea orgolioasa, prea putin atenta la primejdiile ce se pot ivi pe parcurs, a frumosului indemn la curaj si daruire: "a vrea inseamna a putea". Trebuie sa stim sa vrem. Dar si ce sa vrem noi insine de la fiecare dintre noi. De la unii s-ar putea sa vrem prea putin, de la altii — sa vrem, in schimb, prea mult. Sa vrem prea mult ceva cand ei, de fapt, ne pot da altceva. suntem datori cunoasterii, dreptei judecati. Necunoasterea inseamna, implicit, ignorarea "unici tati".
Ce mai putem prelua de la fromm? Ideea ca un om eliberat de exploatare nu devine automat fericit. Ca se cere un efort sustinut de autoconstruire a personalitatii, un efort "productiv" decica adevarul, cunoasterea in general, cunoasterea de sine in special, imbogatesc nu numai mintea, ci si simtirea omuluica nu putem ignora cuceririle psihanalizei si ale altor discipline destinate studiului indirect al creierului fara a risca, prin aceasta, o viziune limitata, parcelara asupra organului care reprezinta, de faptomul insusicu deosebire importanta este abordarea multidisciplinara a creierului omenesc pentru parinti, pentru educatori. Pentru parinti am scris, de fapt, toate acestea. Si pentru educatori. Pentru parintii si educatorii care sunt, deocamdata, adolescenti.
* Notă: Grosu, Eugenia - Tainele creierului uman, Editura Albatros, 1977