Cand soarele cobori, in cele din urma spre asfintit, acoperi pamantul care ma invaluia in cel mai frumos purpuriu, atenuat de aburii pe care razele sale II faceau sa tasneasca; culoarea umbrelor se schimba intr-un verde care, prin claritate, se putea asemana cu marea, iar prin frumusete, cu smaraldul. Aparitia era tot mai intensa, te credeai intr-o imparatie a zinelor, pentru ca totul era invest-mintat in aceste doua culori vii, care se acordau atat de bine, pana in clipa cand, soarele asfintind, aceasta minunatie se pierdu in jocul de nuante cenusii al amurgului, apoi, putin cate putin, in noaptea luminata de luna si de stele. Unde intalnim albul in toate acestea, cu atat mai mult cu cat goethe sugereaza, pe buna dreptate, fenomenul complementarelor prin contrast simultan? Nu avem aici mai mult alb decat in unele peisaje cu zapada din "jeu de paume", la care ne gandim cu totii, iar georges delplanque nu ne va contrazice. cat despre nori, formali, dupa cum stim, din doua corpuri incolore — aerul si apa — ei ar trebui sa fie albi. Cum se coloreaza oare la asfintitul acestei somptuoase frumuseti, celebrata de baudelaire? Ce parere are, in aceasta privinta, un fizician?
El trebuie sa plateasca scump un aparat colori-metru, in care o anumita pastila de magneziu constituie albul sau etalon. Si cu toate acestea, nu pretinde ca a gasit albul cel mai pur. Or, ceea ce determina, in mare masura, pretul ridicat al instrumentului, este dispozitivul complex care trebuie sa asigure eclerajului o valoare riguros fixa. Aceasta stabilitate a eclerajului este un fapt care nu se intalneste niciodata in natura, unde lumina solara, pe care o credem alba, variaza continuu in intensitate, ca si in raportul dintre radiatiile sale colorate. Influenta intensitatii eclerajului. Constanta absoluta pe care o necesita colorinetrul, simpla comparatie a "albetii" a doua foi din aceeasi hartie, una luminata mai putin, iar alta mai mult, ne evoca aceasta variatie a albului in functie de intensitatea luminii. In plus, o actiune analoga se manifesta si asupra lucrurilor care par sa aiba o culoare proprie.
Astfel, un obiect tern, dar foarte luminat, poate sa apara mai colorat decat altul de o nuanta deschisa, asezat intr-un loc intunecat. Deribera a aratat ca o portocala care se afla in fundul unui tub de carton pare mai inchisa la culoare decat o tableta de ciocolata expusa la soare. Pentru a cunoaste mai bine ideile lui cloelhe asupra luminii si culorilor, a se consulta, in alara de optica sa (1791—1792), teoria culorilor (farbenlehre), publicata in 1810. Noaptea, toate pisicile sunt negre; soarele de amiaza este orbitor. Aceste observatii culese din intelepciunea popoarelor ne fac sa ne gandim ca intre aceste doua extreme exista o mai buna luminozitate pentru o buna diferentiere a tonurilor. De altfel, acest lucru nu se refera doar la ochi. Multora dintre noi fi s-a intamplat, din cauza proastei functionari a exponomentului, sa rateze unele fotografii in culori.
Aceasta din cauza ca nu au primit destula lumina. O fotografie subexpusa este intunecata pentru ca pelicula nu a primit destui fotoni care sa impresioneze suficient de multe granule de emulsie si sa elibereze culorile ascunse. De asemenea, daca fotonii sunt in numar mic este evident ca ochiul nostru va fi putin excitat. O fotografie supraexpusa este palida si "min-cata" parca de pete albe. Un rosu, de pilda, devine roz. Aceasta pentru ca nu exista, nici macar printre cele care ne par de nuanta foarte pura, corpuri riguros selective, care, cu alte cuvinte, sa respinga doar anumite radiatii si sa le absoarba in mod radical pe celelalte. Intr-o lumina foarte vie chiar si radiatiile cele mai slabe sunt reflectate in suficienta masura ca sa fie perceptibile.
Toate punctele spectrului sunt atunci prezente si constituie albul, in timp ce radiatiile cele mai puternice raman zadarnic in exces, atin-gind saturatia atat pentru ochi, cat si pentru granulatia sensibila a peliculei. Din cauza aceasta o lumina de mare intensitate face ca tonurile sa apara ca decolorate. Daca vrem sa exprimam intr-un tablou prezenta unei astfel de lumini, o vom face prin decolorarea tonurilor, prin "coborirea" lor spre alb, asa cum a facut, printre altii, boninglon in unele din marinele sale. Intensitatea eclerajului influenteaza nu numai saturatia culorilor, ci insasi nuanta lor. Semnalam, printre altele, un fenomen fiziologic asupra caruia vom reveni: ochiul este mai sensibil la albastru in lumina slaba; un tablou slab luminat ne va face impresia ca urca spre tonuri reci.
* Notă: Havel, Marc - Tehnica tabloului, Editura Meridiane, 1980