Informatia nu este substanta sau energie ("informatia este informatie". Preciza norbert wiener),. Dar nu poate exista in absenta. Substratului ei material. cand ne gandim la o informatie ca atare avem in vedere noutatea pe care ne-o aduce ea. Noutatile vechi", lucrurile stiute, nu constituie, in general, informatii. Informatia inlatura nedeterminarea, rezolva alternativele, dilemele.
Asa o fi? N-o fi asa? — se intreaba cel care nu detine suficiente informatii. Dar apare ea, informatia lamuritoare, cepreschimba semnele de intrebare in semne de exclamare. O informatie se cere privita sub aspect cantitativ (statistico-matematic, obiectiv), semantic si pragmatic. cat aflam? Ce aflam?
La ce ne foloseste?) Schimbul de informatii are loc intre doua sau mai multe sisteme (cibernetice) si se numeste comunicare. Orice proces comunicational are elemente de continut (mesajele) si elemente operationale (sursa, receptorul, canalul de transmisie). Comunicarea poate avea loc preponderent "in spatiu" sau preponderent "in timp" (in schema (ideala) a oricarui proces de comunicare. Scest din urma caz semnalele — suportul material al mesajului — se cer "memorate"). De obicei, insa, schema arata astfel: zgomot. Intervin mereu procese perturbatoare.
Etapele "metabolismului" informatiei ar fi, in linii mari, acestea: codificarea. O informatie primita se "traduce" intr-un limbaj propriu receptorului. Fiecare "analizator" poseda, dupa cum stim, "specializari" diferite: urechea — aude, ochiul — vede, nasul — miroase . informatia se prezinta, la creier, ca sunet, imagine, miros creierul avand si el limbajul sau. Decodificarea. Descifrarea, interpretarea, extragerea intelesurilor. Comprimarea. Se inlatura redundanta (repetitia, abundenta inutila de cuvinte, figuri etc.
Datorita careia transmiterea informatiei a rezistat la perturbatii). Comprimarea intra in joc mai ales atunci cand se cere stocata o mare cantitate de informatie. Prescurtarea textelor, a frazelor, propozitiilor, cuvintelor sunt exemple de comprimare a informatiei, de eliminare a redundantei. Soarta informatiei nou venite depinde in buna masura de "tezaurul" informational de care dispune receptorul in momentul respectiv. In cazul omului, cine stie multe — afla multe. Pare oarecum paradoxal, in flagranta contradictie cu ceea ce spunea teoria informatiei la inceputurile ei (ca pentru un nestiutor tot ce afla este noutate, este informatie),. Dar atunci nu s-a luat in considerare cresterea capacitatii de "decodificare" in raport cu pregatirea prealabila a "receptorului14, posibilitatea celui pregatit de a descifra mai multe intelesuri dintr-o pagina de noutati stiintifice sau dintr-o opera de arta decat un "neavizat".
In teoria semantica a informatiei se pune, asadar, problema acordarii din ce in ce mai perfecte (o-data cu inaintarea in cunoastere) a receptorului cu sursa. Pregatirea, instruirea prealabila a destinatarului devine o preocupare esentiala in acest context. Latura "pragmatica" a informatiei are in vedere utilitatea ei. cand mesajul permite sistemului efectuarea unei alegeri corecte in sfera reactiilor de raspuns, atunci putem vorbi de "utilitatea" lui. O informatie, oricat de importanta, este lipsita de valoare pragmatica daca efectul ei asupra starii sistemului este nul; cu cat deviatia de la normal inlaturata cu ajutorul informatiei este mai mare, cu atat informatia devine mai "utila". La ce folosesc in cele din urma informatiile? La "reglari " si "autoreglari".
La cresterea gradului de organizare. La adaptare, la complexa adaptare psihoculturala a omului. Activitatile omului sunt orientate, in linii mari, fie spre obtinerea unui "cistig maxim", o achizitie deosebit de utila intr-un domeniu sau altul, fie spre conservarea unei stari de fapt; practic, ambele orientari le putem regasi concomitent in comportamentul uman. Acea conduita in care singura preocupare ramane mentinerea unei traiectorii dinainte — si, de obicei, de catre altcineva — trasata o numim activitate reglatoare. Dar nu numai omul poate regla procese; reglarea intervine si atunci cand intre fortele de atractie si cele de respingere, de exemplu, apare echilibrul (gravitatia care atrage pamin-tul spre soare, si forta centrifuga ivita din rotatia terestra care o contracareaza). Reglarile care nu necesita o interventie din afara sistemului dat le-am numit autoreglari. Cele au loc atat in exteriorul, cat si in interiorul organismului uman.
La baza lor stau conexiunile inverse. O conexiune inversa "negativa" (pentru ca se opune tendintei nou aparute in desfasurarea actiunii principale), "conservatoare", adica, va restabili traiectoria corecta spre atingerea scopului propus. O conexiune inversa "pozitiva" asigura, se spune, evolutia deoarece ea accentueaza, "sustine" dezvoltarea unor caracteristici noi ale proceselor care se abat de la traiectoriile prestabilite, de la "rutina". Dar acelasi tip de conexiune "pozitiva" — "cercurile vicioase" ale lui odobleja — faciliteaza intinderea vertiginoasa a unui incendiu, proliferarea microbilor sau a unor tesuturi anormale (iata deci dialectica atributelor "pozitiv" si "negativ" care se pot transforma unele intr-altele).
* Notă: Grosu, Eugenia - Tainele creierului uman, Editura Albatros, 1977