Insusirile naturale ale omului, cunoscute mie, prin care el cunoaste obiectele din afara lui sunt: simturile, imaginatia si judecata. Sa vorbim mai intai despre simturi. Presupunem — si asa este bine sa facem — ca la toti oamenii conformatia organelor este aproape sau intru totul identica, si deci, modul de a percepe obiectele exterioare este acelasi sau foarte putin diferit. suntem convinsi ca ceea ce unui ochi II apare ca lumina, tot ca lumina II apare si celuilalt ; ca ceea ce unuia i se pare dulce, va fi dulce si pentru alt om ; ca ceea ce este intunecat sau amar pentru cutare om, sa fie intunecat sau amar si pentru altul. Tot asa putem conchide ca se intampla si cu ceea ce este mare sau mic, tare sau moale, fierbinte sau rece, aspru sau neted ; si intr-adevar acelasi lucru se poate spune si despre toate calitatile naturale si afective ale lucrurilor. Daca ne permitem sa ne inchipuim ca simturile infatiseaza unor persoane diferite imagini diferite ale lucrurilor, aceasta pozitie sceptica va face ca Orice rationament, pe Orice tema, sa sune inutil si frivol - inclusiv rationamentul sceptic ce ne-a convins sa ne indoim ca perceptiile noastre se aseamana. Dar Intrucat exista prea putina indoiala ca obiectele ofera reprezentari similare intregii suflari omenesti, n-avem incotro si trebuie sa acceptam ideea ca placerile si Durerile pe care un obiect le provoaca unui om trebuie in mod inevitabil sa le provoace tuturor semenilor sai, atita timp cat lucrurile se desfasoara in mod firesc, simplu si fara influente asupra obiectului.daca negam acest lucru, trebuie sa ne inchipuim ca aceeasi cauza, actionind in acelasi mod si asupra unor subiecti de acelasi fel, va produce efecte diferite — ceea ce ar fi absurd.
Sa spunem mai intai si-ntii cateva cuvinte despre simtul gustului si apoi sa discutam insusirea spirituala care i-a imprumutat numele. Toata lumea este de acord ca otetul este acru, mierea dulce si aloele amar ; si cum nimeni nu neaga existenta acestor calitati in substantele respective, toti recunosc asocierea dintre ele si placere sau neplacere. Cu totii vor spune deci ca dulceata este placuta, iar acreala si amaraciunea sunt neplacute. Aici nu exista nici un fel de divergenta, iar absenta ei se vede si mai bine daca cercetam metaforele bazate pe gustul diferitelor substante. "fire acra", "cuvinte amare", "soarta amara", "blestem amar" — iata alaturari de cuvinte intelese bine si profund de toata lumea. Si tot atat de bine suntem intelesi si cand spunem "fire dulce", "copil dulce", "glas dulce" si altele asemenea. E un lucru indeobste recunoscut ca deprinderile si cateva alte cauze au schimbat unele din asocierile firesti dintre feluritele gusturi ale lucrurilor si placerea sau neplacerea noastra ; capacitatea de a distinge intre placerile firesti si cele deprinse va ramane insa la urma.
Unui barbat ajunge adeseori sa-i se para mai bun la gust tutunul decat zaharul. si sa-i placa mai mult mirosul de otet decat cel de lapte ; dar asta nu produce nici un fel de confuzie a gusturilor, caci el stie prea bine ca i tutunul si otetul nu sunt dulci, precum si ca numai si numai deprinderea i-a facut simturile sa se impace cu aceste placeri straine lor. Chiar si cu o asemenea persoana putem vorbi — si inca destul de precis — despre gusturi. Dar daca presupunem prin absurd ca am gasi un om care sa declare ca pentru el tutunul are gust de zahar, ca nu poate deosebi laptele de otet sau ca tutunul si otetul sunt dulci, laptele amar si zaharul acru — a-tunci am trage imediat concluzia ca organele acestei persoane sunt dereglate si ca simturile lui sunt total viciate. Nu vom vorbi despre gusturi cu el, dupa cum nu vom face rationamente despre notiunea si relatiile de cantitate cu cineva care ar fi in stare sa nege ca intregul este egal cu suma partilor sale. Despre un astfel de individ nu spunem ca are notiuni gresite ci ca este nebun de legat. Asemenea exceptii intr-un sens sau altul nu infirma catusi de putin regula noastra generala si nici nu ne duc la concluzia ca oamenii au principii diferite cu privire la relatiile cantitative sau la gustul lucrurilor. Asadar, cand se spune ca gusturile nu se discuta, asta nu poate insemna decat ca nimeni nu poate stabili cu precizie ce placere sau cita Durere poate simti cutare sau cutare om de pe urma gustului cutarei sau cutarei substante.
Intr-adevar, asemenea lucruri nu se discuta ; dar putem discuta — si inca destul de bine — despre lucrurile care sunt prin firea lor placute sau neplacute simturilor. Pe de alta parte, pentru a vorbi despre o placere mai neobisnuita capatata in urma unui obicei, trebuie sa cunoastem deprinderile, prejudecatile sau ciudateniile persoanei respective ca sa tragem concluziile pe baza lor. Acest consens general al omenirii nu se limiteaza numai la gust. Placerea vederii este aceeasi pentru toata lumea. Lumina este mai placuta decat intunericul. Vara — cand pamin-tul este imbracat in verdeata, cand cerul este senin si stralucitor — este mult mai agreabil decat iarna, cand totul isi schimba infatisarea. Nu-mi aduc aminte ca ceva frumos — indiferent daca era om.
Animal, pasare sau planta — aratat fie si ia o suta de oameni, sa nu fie imediat recunoscut si acceptat ca atare (desi unii socoteau poate ca nu corespunde intru totul asteptarilor ori sperantelor lor, ca se pot afla lucruri de acelasi soi inca si mai frumoase). sunt convins ca nu exista om care sa considere o gisca mai frumoasa decat o lebada sau sa-si inchipuie ca gaina friziana il intrece pe paun din punct de vedere estetic. De asemenea, trebuie sa aratam si ca placerile ochiului nu sunt nici pe departe atat de complicate, incurcate si tulburate de obisnuinte si asociatii nefiresti, cum sunt placerile gustului, pentru ca primele se verifica prin ceea ce le face cu putinta si nu sunt atat de des schimbate de cauze independente de vaz. Lucrurile nu se prezinta de buna voie purii, asa cum stau ele de la sine in fata ochiului. De obicei ele sunt introduse in ea, fie ca hrana, fie ca doctorii ; si atat datorita calitatilor pe care le au — indreptate in scopuri nutritive sau medicinale — cat si datorita puterii acestor asociatii ele formeaza treptat, treptat palatul, adica simtul gustului. Astfel, opiul este agreabil turcilor datorita placutului delir ne care-l produce. Tutunul este desfatarea o-landezilor, Intrucat raspindeste in trup o torpoare si o liniate placuta.
Alcoolurile fermentate sunt pe gustul oamenilor simpli de la noi pentru ca alunga grijile si toate gandurile privitoare la relele viitoare sau prezente. Cele ar fi fost cu iotul date uitarii daca insusirile lor s-ar fi marginit doar la gustul pe care il au ; insa toate, dimpreuna cu ceaiul, cafeaua si alte 41 cateva substante, s-au mutat din pravalia apo-ticarului pe masa noastra ca leacuri, fiind folosite ca atare multa vreme inainte de a fi gandite ca o placere. Efectul drogului ne-a facut sa-l folosim adesea ; si folosirea frecventa, imbinata cu efectul agreabil, a facut in cele din urma ca insusi gustul sa fie placut. Un astfel de caz nu ne incurca deloc demonstratia, Intrucat in ultima instanta distingem placerea naturala de cea aparuta prin deprindere. Descriind gustul unui fruct necunoscut n-ai putea spune ca are o aroma dulce si placuta ca cea a tutunului, opiului sau usturoiului, chiar daca te-ai adresa unor oameni care le consuma constant si cu mare placere. Toti oamenii pastreaza o amintire destul de puternica a cauzelor firesti ale placerii, pentru a putea compara toate lucrurile infatisate simturilor lor cu acea masura originala, potrivi n-du-si astfel simturile si parerile pe baza ei. Sa zicem ca unei persoane care si-a stricat in atat de mare masura simtul gustului incat sa-i placa mai mult opiul decat untul sau mierea, i se ofera o mancare de cepe de mare ; nu incape nici o indoiala ca ea ar prefera untul sau mierea acestor bucate gretoase sau oricarui alt drog amar cu care n-a fost deprinsa: ceea ce dovedeste ca palatul sau a fost de la natura ab- i solut identic cu al altora, ca din multe puncte de vedere nu se deosebeste nici acum de cel al semenilor sai, si ca este stricat doar in a-numite privinte.
Atunci cand este sa aprecieze Orice lucru nou, chiar cu un gust asemanator celui pe care s-a deprins sa-i se para agreabil, el constata ca palatul lui reactioneaza in mod firesc si pe baza principiilor comune. Deci placerea tuturor simturilor noastre — a vazului si chiar si a gustului, cel mai ambiguu dintre toate simturile — este identica la toata lumea, oameni de rand sau cu rang inalt, savanti sau nestiutori de carte. In afara de perceptii, cu suferintele si placerile ce le insotesc, care sunt realizate prin simturi, constiinta mai poseda si un fel de putere creatoare proprie: fie pentru a reprezenta dupa pofta inimii imaginile unor lucruri in ordinea si in modul in care au fost primite de la simturi, fie pentru a combina aceste imagini de o maniera noua si conform unei alte randuieli. Aceasta putere se numeste imaginatie, si de ea tine tot ceea ce se numeste spirit, fantezie, inventie si altele asemenea. Trebuie sa observam, insa, ca aceasta putere a imaginatiei este incapabila sa produca vreun lucru total nou ; ea poate doar sa varieze dispunerea acelor perceptii pe care le-a primit de la simturi. Acum, imaginatia reprezinta domeniul cel mai intins al desfatarilor si Durerilor, dupa cum tot ea este si tarimul temerilor si sperantelor noastre, precum si al tuturor simtamintelor legate de ele ; si tot ceea ce este menit sa afecteze imaginatia cu ajutorul acestor simturi dominante, prin forta oricarei impresii firesti originale, trebuie sa aiba cam aceeasi putere asupra tuturor oamenilor. Caci de vreme ce inchipuirea reprezinta doar simturile, ea nu poate fi decat incantata ori nemultumita de imaginile primite, pe baza aceluiasi principiu, dupa care simturile sunt incantate ori nemultumite de realitate ; si in consecanta, trebuie sa existe o potrivire a imaginatiilor indivizilor aproape la fel de mare ca si intre simturile lor.
Putina atentie ne va convinge ca lucrurile trebuie neaparat sa stea astfel. Dar in imaginatie, in afara de suferinta sau placerea care se naste din insusirile obiectului natural, mai apare o placere, produsa de asemanarea dintre imitatie si original; dupa cite cred eu, imaginatia nu isi poate afla placerea decat in una sau cealalta din aceste cauze. Iar aceste cauze actioneaza ia fel asupra tuturor, Intrucat ele se bazeaza pe principii clin natura, care nu provin din nici un fel de obiceiuri sau avantaje specifice.. tohn locke a observat cu multa finete si in mod perfect indreptatit ca spiritul se ocupa mai ales de stabilirea unor asemanari, iar judecata mai ales de stabilirea diferentelor. Pe baza acestei presupuneri s-ar putea sa para ca nu exista nici un fel de deosebire obiectiva intre spirit si judecata, Intrucat a-mindoua rezulta din operatii diferite ale aceleiasi facultati' a comparatiei. In realitate insa, indiferent daca depind sau nu de aceeasi putere a mintii, ele se deosebesc atat de substantial in multe privinte incat o imbinare perfecta intre spirit si judecata ramane unul din lucrurile cele mai rare din lume. Ne asteptam ca doua obiecte distincte sa se deosebeasca intre ele: lucrurile sunt firesti ; deci nu impresioneaza in nici un fel imaginatia ; dar cand doua obiecte distincte seamana intre ele, faptul ne izbeste, ne face sa ne ocupam de ele si suntem iricint; ti.
Mintea omului are de la natura o agerime si o placere mult mai mare in stabilirea asemanarilor decit' in cautarea deosebirilor ; pentru ca stabilind asemanari producem imagini noi, ne unim, ne cream si ne largim cunostintele; pe cand stabilind deosebiri, nu oferim nici un fel de hrana imaginatiei noastre: sarcina in sine este mai grea si mai suparatoare, si placerea pe care o obtinem astfel are un caracter mai degraba negativ si indirect.
* Notă: Burke, Edmund - Despre sublim si frumos, Editura Meridiane, 1977