In afara rolului sau izolator acest prim strat aplicat fixeaza fibrele si umple golurile dintre ele. El nu trebuie sa ramana doar la suprafata. Acest fenomen interzice, cu exceptia maruflarii nesupusa indoirii, sa tratam tesatura direct cu ulei, ceea ce ar pune capat necazurilor datorate actiunii umiditatii asupra firelor. Idee seducatoare si repusa pe tapet in mai multe epoci. Poate ca unele textile artificiale ar permite astazi reluarea ei. Ci trebuie sa se infiltreze in profunzime pentru "a prinde radacina", iar aceasta se va realiza cu atat mai bine cu cat solutia va fi mai fluida. cu nu cunosc o mai buna comparatie pentru aceasta imbibare, care trebuie sa fie usoara, decat aceea propusa de cennino cennini.
El spunea: "ia, apoi, din primul clei tare si da cu pensula de doua ori peste aceasta lucrare si lasa totdeauna sa se usuce de la un strat la altul; si ramane astfel grunduita in chip desavirsit. Si stii care este urmarea primului strat de clei? E la fel ca atunci cand ai posti si ai ininca un castronas cu compot, si-ai bea un pahar de vin bun si asta pentru a-ti veni pofta sa desenezi. Asa este cleiul acesta: pentru a sluji de lipici si pentru a pregati lemnul ca sa primeasca cleiuri tari si ipsosuri". Acest text sugereaza o alta regula: ipsosul nu se foloseste decat dupa clei. cand este vorba sa pictam, avem ca regula sa asternem "gras pe slab". Pentru prepararea unui suport, trebuie operat invers, "slab pe gras".
Bineinteles ca acesti termeni nu se refera la ulei, ci la proportia liantului in raport cu corpul inert pe care il va fixa (pigmentul in pulbere in cazul picturii si, in acela al suportului, materia spongioasa, care cere mult lichid pentru a se imbiba). Dupa aceasta hranire se intervine cu un produs mai slab. Astfel, panourile primitivilor sunt terminate cu un clei de natura identica, dar slabit prin adaugarea prafului de ipsos. Tot astfel trebuie sa consideram ceruza cu clei, ca "slaba" in comparatie cu cleiul pur care o precede pe o panza. Slab, de asemenea, este albul acrilic. In legatura cu acesta, semnalam tendinta actuala de a denumi prin "gesso" apreturile de acest fel. Aceasta inseamna ca consideram partea drept intreg.
In realitate "gesso" (gips) inseamna ipsos. Cindva, in tehnicile picturale pe baza de apa se foloseau doua tipuri de alb pe care ni le descrie cennino cennini: albul sainl-jean, var recarbonatat, pentru fresca si gesso in apreturile italiene. Gesso este un ipsos ars apoi stins prin spalare cu apa si uscat; in flandra se prefera creta pentru ca incleicrea sa are drept baza o emulsie pura. In afara de folosirea, in prezent curenta, a acestor materiale moderne, in practica prepararii nu se foloseste decat cleiul din piele. Odinioara, unii pictori (pPrintre care si van dyck) au incercat, fara succes, cleiul de peste. Caseina, prea casanta, nu este folosita cu bune rezultate decat pe panouri. Cleiul animal este de o calitate foarte variabila, dupa originea sa si conditiile de extractie.
Altadata exista clei veritabil din piele (resturi de pergament, de manusi etc. La inceputul secolului nostru mai existau inca oameni care adunau in acest scop piei de iepuri. Astazi, ne trebuie multa indulgenta pentru a califica drept "piele" ceea ce rezulta din fierberea deseurilor de abator: oase, nervi, chiar coarne, dozate in mod savant. Este dificil sa selectionam din acestea ce convine in acelasi timp din punct de vedere al viscozitatii, gelificarii, duritatii, caracteristici care actioneaza asupra aplicarii, penetratiei, puterii de intarire, iar ulterior, asupra sensibilitatii la umiditate, comportarii la indoire si deformare. De mayerne era perfect constient de importanta calitatii cleiului cand nota: "trebuie sa incleiem in primul rand cu clei din piele de vitel sau de capra; in aceasta consta tot artificiul: daca cleiul este prea tare, panza crapa si se rupe cu usurinta. Dupa ce s-a intins cleiul pe panza inca umeda, asezati-o pe o placa de marmura, neteziti toate denivelarile si nodurile, apoi la-sati-o sa se usuce. Chiar cu produsele chimice din zilele noastre, nu este usor sa "corectezi" un clei.
Unele cleiuri cum ar fi gelatina sunt prea slabe. Aduse la fluiditatea potrivita pentru aplicare, ele au tendinta de a "incarca" prea mult; astfel se formeaza suprafete incarcate netede si lucioase la care grundul va adera greu. Rezistenta lor la umiditate este mediocra. Fragilitatea este sporita datorita ingredientelor de intarire; compusi metalici sau formol; acesta din urma este uneori propus si ca antiseptic, cu toate ca eficacitatea sa bactericida este de scurta durata. Daca, dimpotriva, dorim sa subtiem un clei prea tare, cel de oase printre altele, mierea, zaharul, glicerina sunt periculoase. Aceste produse nu ajuta la inmuiere sau la plasticizare decat prin intermediul apei pe care o atrag sau o retin. Cele creeaza astfel un teren favorabil culturilor de mucegai.
* Notă: Havel, Marc - Tehnica tabloului, Editura Meridiane, 1980