Ori de cite ori intalnesc termenul de energie, insotit de explicatii energetiste date fiintei umane, nu intirzii sa-mi aduc aminte ca insusi conceptul de energie n-a fost inca definit. Citatul de mai sus nu cuprinde nici el o definitie, ci o caracterizare mai degraba poetica decat stiintifica. Daca ar fi sa luam in considerare numai formele de energie studiate pana acum de fizicieni, numita lege a conservarii energiei ramane cu adevarat fundamentala, general valabila. Daca ne indreptam atentia si asupra a ceea ce numim energie spirituala, vom observa cum "con-servarea" dispare: "o persoana cu o mare energie spirituala — spune katz — poate transmite aceasta energie unui colectiv, de exemplu, fara ca aceasta energie spirituala sa scada, ba chiar dimpotriva". Aici lucrurile sunt mai complicate —- veti observa pe buna dreptate. Nu vom defini nici noi acum energia, ne vom reaminti doar ca materialismul dialectic concepe materia — categoria cea mai larga, cea mai cuprinzatoare a existentei nu numai ca substanta, ci si ca energie. Einstein si al fi fizicieni ne-au aratat ca intre substanta si energie exista punti largi, posibilitati nebanuite de interschimb.
Legea conservarii energiei ramane probabil valabila si in cazul "energiei psihice". Dar trebuie vazut cum anume. Deocamdata, chiar cu cele mai bune intentii, se cam exagereaza, fie redueind-o pe aceasta la alte forme de energie, fie considerind-o drept foarte diferita, ca o energie cu totul aparte. Probabil ca, asa cum se intampla adesea, si aici adevarul se afla undeva "la mijloc". Sa nu-i tradam pe biofizicieni insa; am promis ca vom rasfoi dosarul creierului intocmit de ei. Ca recapitulam cite ceva din ceea ce este sigur. Ca sa-si desfasoare in bune conditiuni activitatea, fata de celelalte organe, creierul omenesc consuma mai putina energie.
Aproape ca nici nu merita sa ne ocupam de acest consum energetic pe baza caruia el dirijeaza schimbul unor cantitati infinit mai mari de energie cu mediul inconjurator, natural si social. Omul a descoperit, el insusi, dupa cum stim, mai multe teluri de energie: mecanica, termica, electrica, -magnetica, luminoasa, nucleara etc, a mai descoperit ca un organism viu se integreaza (opunindu-se, concomitent) mediului in care s-a nascut si isi desfasoara existenta. Se opune perpetuu actiunii dezorganizatoare a acestuia (cind nu se opune — moare), pentru ca, dupa cum ne demonstreaza fizica, formele de miscare existente in univers, insotite de formele corespunzatoare de energie, au tendinta de a se transforma unele intr-altele de la superior spre inferior, de a se degrada. Notiunea de entropie nu este necunoscuta. Exista, deci, tendinta spontana de crestere a entropiei (a haosului, a dezorganizarii) la toate nivelele, afectand toate sistemele si structurile, afectand, fireste, si materia vie. Numai ca ea se opune, lupta, printr-o activitate rationala, in cazul omului, intens organizatoare. Iata deci un alt exemplu al unitatii si luptei contrariilor: tendinta spre dezordine si o alta spre ordine din care a aparut si se dezvolta viul ca aliat al ordinii, marind inclestarea dintre cele doua, purtin-du-le pe spirala evolutiei catre progres.
Cu ce energie tine, totusi, piept omul tuturor vicisitudinilor? Cu un strop de energie electrochimica? Cea mai importanta interactiune a omului cu mediul, constata cercetatorii creierului, a devenit interactiunea informationala. Forma de energie care se consuma in acest proces o vom numi deocamdata "energie informationala". In cazul in care avem de-a face cu o fiinta evoluata, umana, informatia este transmisa, prelucrata si integrata intr-un sistem de cunostinte. Astfel ea devine "instrumentul organizator" in mainile omului, al carui creier poseda capacitatea recoltarii unui numar infinit de informatii din lumea din jur, din schemele si reprezentarile pe oare singur si le face despre ea.
* Notă: Grosu, Eugenia - Tainele creierului uman, Editura Albatros, 1977