Sa examinam, de pilda, rezistenta, soliditatea. Pentru o tesatura buna este necesar un fir rezistent; acest rezultat nu se obtine rasucind intre ele fibre scurte, pentru ca cel mai mic efort le-ar desparti una de alta; avem, deci, nevoie de fibre lungi. Aceasta nu este doar o figura de stil, deoarece in pictura, sub o forma mai putin cunoscuta, fiind invizibila cu ochiul liber, "uscarea" construieste ceea ce s-ar putea numi o retea, prin intrepatrunderea moleculelor. Daca acestea sunt prea mici (cazul, rasinilor moi, singurele solubile in esenta), nu vor conferi stratului o structura tridimensionala destul de coerenta. sunt necesare aceste lanturi lungi si, totodata, suple, facute din mii de atomi care se intalnesc la ceea ce numim "polimeri inalti". Uleiul atinge o asemenea stare, la un moment dat, deoarece moleculele sale, putine la numar atita timp cat este lichid, se inlantuie progresiv intre ele prin oxidare. Este un fenomen care, manifestindu-se apoi in continuare, va depasi scopul final propus si va ajunge la o distrugere totala.
Dimpotriva, datorita emulsiei, se trece de la lichid la solid, fara transformare chimica. In afara de aceasta, numai emulsia permite vehicularea unor molecule mari, constituite in prealabil si definitiv; ea camine fluida chiar daca va contine, in mare concentratie, corpurile cele mai consistente. Uscarea se reduce doar la disparitia apei. Atunci miceliile de polimeri care erau dispersate, se reunesc, se intrepatrund si, datorita caracterului adeziv al structurii lor, se sudeaza in mod intim, inglobind, eventual, si pigmentii. De aici va rezulta o retea, intotdeauna rezistenta, dar mai mult sau mai putin compacta si stransa, deci comportand uneori, aidoma unei tesaturi sau pielei, pori microscopici care confera picturii calitatea de "a respira". Proprietatile apei stabilesc conditiile de lucru, cele ale liantului emulsionat determina aspectul si longevitatea tabloului. De unde rezulta importanta care trebuie acordata alegerii lor care, in trecut, se marginea la ingrediente naturale (oua, suc de smochin, verni de origine vegetala si, de asemenea, caseina).
Chimia extinde acum aceasta alegere si asupra moleculelor pe care le transforma "pe masura", ca sa aiba caracteristici determinate. Acesti douazeci si cinci de ani vor fi slujit la ceva! Datorita nenumaratelor rasini suntetice, ei an deschis epoca materialelor plastice. Mai mult inca — si asta este ceea ce ne intereseaza — ei ne-au permis sa comparam comportarea acestora la imbatrinire: pe de o parte a unora fata de celelalte, pe de alta parte, fata de produsele naturale (mai ales fata de uleiurile sicative), incercate de mult timp si folosite in mod traditional. In aceste conditii a fost incercata rasina care formeaza liantul preparatului flashe, pentru ca a rezistat mai mult de doisprezece ani la intemperii, ca baza a vopselii aplicate pe un vagon de marfa aflat permanent in functiune. In pictura se utilizeaza mai ales emulsii ale rasinilor vinilice sau acrilice la care se adauga plexiglasul si textile artificiale dintre cele mai trainice. Cele ofera in comun limpezimea apei de izvor, nu se ingalbenesc in decursul timpului, sunt inerte la radiatiile luminoase ca si la reactiile chimice.
Pentru unele lucrari de restaurare se accentueaza aceste proprietati adezive prin incalzire cu fierul electric (termoplasticitate). Componentii folositi in pictura cu ulei nu exercita nici o actiune, fapt care a generat numeroasele procedee de vernisare cu esenta sau de reluare in ulei pe care le vom intalni in cele ce urmeaza. Trebuie sa diluam o emulsie prea groasa? Apa nu costa scump si suntem de parere sa nu-i mai adaugam nimic. Se va evita doar frigid in momentul aplicarii si in perioada depozitarii (atentie la culorile lasate la pastrare iarna in casele neincalzite), precum si lucrul intr-o atmosfera uscata (plin soare, vint puternic). Aceste precautii sunt in realitate valabile pentru tot ceea ce lucram in culori cu apa. Emulsiile se folosesc si in aer liber, in pictura de sevalet; cele doua fete ale subjectililui fiind in acest caz supuse actiunii vintului, se intarzie uscarea intinzind pe spatele pinzei, pe timpul executiei, un ziar indoit sau o folie de material plastic.
Amintim ca poliesterul preparat (polytoile) lasa mult timp pentru modelare. Cat despre paleta (acesta este un "truc" al vechilor specialisti in guasa) o facem, spre exemplu, din fetrul unei palarii. Imbibat cu apa inainte de a primi culorile, el le va mentine umede. Dupa folosire, il clatim cu apa. Toale instrumentele pictorului, cu exceptia pensulei fine din par de bursuc, se pot folosi la aplicarea culorilor dupa adaugarea cantitatii necesare de apa: degetele si podul palmei, cutitul, pensulele mari si mici, buretele si chiar si manusa de toaleta, Orice se poate folosi. In plus, multi dintre pictorii contemporani folosesc rulourile pentru zugraveli, precum si aerograful sau pistolul de vopsit pentru a obtine noi efecte. Dar sa avem grija mai ales sa nu lasam niciodata materialul sa se usuce; sa-l scufundam in apa daca nu-l folosim imediat si dupa ce terminam sedinta, spalam bine cu apa si stergem fiecare obiect metalic.
In caz ca uitam acest lucru, trebuie stiut ca fabricantii vind substante decapante. Totusi sa nu ignoram valoarea unei perii bune. Sa o facem sa dureze cat mai mult, iar pentru ulei sa rezervam paleta din lemn de nuc. Uscati, polimerii, in special flashe, pot fi taiati bine cu briciul si neteziti cu hartie abraziva si apa. Prin ce difera? Incercand sa deosebim emulsiile dupa origine (gaz nat ural, petrol, carbune si var combinate in cuptorul electric) n-am explica nimic. cat despre compozitia lor chimica, pe care o putem afla cu usurinta de la specialisti, ce foloase ar aduce prezentarea formulelor lor subiectului pe care-l tratam?
Cu atat mai mult cu cat formulele sunt numeroase, sub fiecare denumire polimerii pot. Sa difere prin lungimea lantului lor. In plus, nu sunt numai doua individualitati distincte, ci doua familii cu arbori genealogici stufosi ale caror ramuri sunt uneori legate intre ele prin corciri, hibridari (copolirneri). Inrudirile sunt atat de apropiate, trecerile atat de imperceptibile, incat preferam sa inlocuim delimitarile abstracte prin descrierea diferentelor intre tendintele care se observa in practica. Vom lua, deci, drept model doua culori-onmlsie, una vinilica "flashe", cealalta acrilica "liquilex", denumiri de marci comerciale, fara indoiala, dar care, din aceasta cauza, reprezinta pentru artist ceva concret, cunoscut, si, rnai mult sau mai putin, incercat.
* Notă: Havel, Marc - Tehnica tabloului, Editura Meridiane, 1980