Fantezia, in sine, nu este exclusa din teoria artei din evul mediu. Pictura — scria vincentiu din beauvais "est imago exprimens species alicit jus rei, quasi fictura) aceasta "pictura-quasi fictura" transpare si in definitia lui cennini, numai ca la vincentiu din beauvais, ca in tot evul mediu, virtualitatea imaginii artistice se datora posesorului de ingegnum, autoritatii ecleziastice. La Cennini posibilitatea reprezentarii "a ceea ce nu exista, ca - fiind" este garantata de sudura facultatii ideative cu cea productiva ("trebuie sa ai inchipuire bogata si iscusinta in maini "). Este pentru prima oara ca intr-un tratat despre artele figurative apare subliniata aceasta unitate. Poetica trecentista indicase insa, incidental, aceasta caracteristica a actului de creatie. Dan te este poate primul care considera ca abilitatea tehnica trebuie sa fie insotita de fantezie pentru a reprezenta ca real ceea ce de fapt este pura imagine: "pmi son un che quando amor mi spira, noto; este quel modo che ditta dentro, vo significando* mai concret si mai legat de problema artelor plastice este insa petrarca. Cele doua sonete dedicate lui simone martini rezuma o conceptie novatoare, pe care, pe plan teoretic, o va prelua si cennini: "ma cert o II mio simon fu in paradiso onde questa gentil Donna si parte ivi la vide, este la ritrasse in carte per la fede qua giii del suo bel viso.
L’opra fu ben di quelle che nel cielo si ponno imaginar, ne qui tra noi, ove le membra fanno all’alma vela". Dante, divina comedie, purgatoriul xxiv, —. In traducerea etei boeriu pasajul suna astfel: "eu unu am zis, cand dragostea-mi vorbeste ascult ia ea si dupa a ei porunca simtirea-mi prinde aripi si zamisleste". Fantezia il poarta pe artist in lumea imaginilor si a ideilor (simon fu in paradiso); aici gaseste "lucruri nemaivazute" — cum ar fi spus Cennini — pe care le zugraveste ca o marturie a celor vazute. Diferenta dintre ingegnum si ars se sterge: este insusi ingegnum-ul (l’alto concetto) cel care prilejuieste activitatea manuala (gli pose in mano la stile). Aceasta atmosfera culturala propice II permite lui Cennini sa pledeze pentru libertatea imaginativa a artistului, in pasajul imediat urmator, si care constituie, in nuce, un model pentru tipul de paragone de mai tarziu: "poetul prin insusirea pe care o are se simte vrednic si liber de a putea alcatui versuri, de a lega impreuna pe "da" si pe "nu" dupa cum II place, dupa vrerea sa, si pictorului de asemenea II este data libertatea de a putea zugravi o figura fie in picioare, fie stind jos, jumatate cal (se atinge aici de-a dreptul problema "bizarului" n dupa cum II place, dupa inchipuirea sa". Simon care-a urcat pina-n tarie de unde ea pogoara de departe ca zugravind-o, pe pamant sa-i poarte frumosul chip drept dulce marturie.
In ceruri a-n chipuit-o atat de pura, nu pe pamant, aici unde se-mbraca sufletul nostru-n trup ca-ntr-o armura. cand inspirat, in mana lui dibace la-ndemnul meu simone lua penelul daca-si putea insufleti modelul dindu-i glas acestei guri ce tace m-ar fi scapat de dorul ce ma face sa nu pun pret pe ce-a pus pret miselul caci chipul ei mai bland decat este mielul mi se vadeste promitindu-mi расе. Iata deci ca tratatul lui Cennini ni se infatiseaza a fi un tratat despre ars, in sensul vechilor conotatii medievale, dar despre o ars angrenata intr-o problematica mai complexa care absoarbe dexteritatea tehnica alaturi de ingegnum, intr-o activitate care tinde catre "artele liberale". Pentru a se desprinde complet de dogma medievala, conceptia despre arta trebuie sa includa insa, pe langa ingegnum si acea traditio pe care conciliu! Niceean o refuza artistului. Si aici inca o data Cennini face un pas important. In conceptia lui pictura se poate invata.
Ideea apare si la teofil ("Orice arta se insuseste treptat si putin cite putin. Multumita operelor multor maestri va creste indeminarea ta artistica. Sa te supui deci servitutii scolii si sa te arda dorinta de invatatura" si si este tipica pentru evul mediu. Si la Cennini arta se poate, este drept, invata: va creste astfel "inderni-narea artistica". Ne aflam din nou in fata problemei "artei ca meserie". Nu trebuie insa sa uitam ca o conceptie asemanatoare aparuse deja din antichitatea clasica. Horatiu si quintilian facusera deosebirea dintre versificator si poeta, dintre scriitorul care poseda un mestesug "invatabil" si "transmisibil" si poetul "inspirat".
In abordarea problemelor, picturii din trecento se va face o distinctie asemanatoare intre dipintor si inaestro. Cennini cumuleaza din nou izvoarele si se vadeste posesorul unui spirit cladit pe o baza medievala dar cu aspiratii de tip umanist. El se considera continuatorul drumului deschis de catre giotto in pictura Italiana, prin lunga filiera a uceniciilor anterioare: "am primit intiile indrumari in sus-numita arta, timp de doisprezece ani de la fiul lui Taddeo, agnolo, din Florenta, care mi-a fost maestru, si care el insusi invata aceasta arta de la Taddeo, tatal sau: iar tatal sau a fost botezat de giotto fi i-a fost ucenic timp de douazeci fi patru de ani".
* Notă: Cennino Cennini - Tratatul de pictura, Editura Meridiane, 1977