Freud era tanar si nu accepta cu atita usurinta solutiile comode, fals linistitoare. Vero scire — per causa scire (a sti prin cauze) spusese rationalistul rene des-cartes. Mai tarziu, freud va folosi o anume carte postala ilustrata ca sa prezinte mai limpede aceasta situatie studentilor sai. Pe ea era infatisat un om intr-o camera de hotel straduindu-se sa stinga, suflind din rasputeri (dar, fireste, fara succes) bec electric de forma unei luminari. Vedeti — le spunea freud studentilor — daca va ambitionati sa atacati simptomul direct, frontal, procedati asemeni acestui neghiob care crede ca becul este luminare numai pentru ca are forma unei luminari. Dumneavoastra va trebui, desigur, sa cautati comutatorul!" Dar unde se afla "comutatorul"?
Freud asistase, in mai multe randuri, la experientele doctorului joseph breuer din Viena, experiente care i-au "aprins" cateva "beculete" in ceea ce priveste psihologia umana, psihoterapeutica si psihoprofilaxia, i-au revelat noi functii binefacatoare ale cuvantului (nu doar cuvantul factor de sugestie, sau de hipnoza ci, neasteptata descoperire, cuvantul-adevar). curand va incepe sa banuie ca limbajul uman nu este un limbaj oarecare, ca rolul lui de instrument al cunoasterii, de instrument al comunicarii intre oameni se poate exercita si asupra echilibrului psihic al insului. Pentru poeti afirmatia nu constituie o noutate; aparent, nici pentru noi, pentru ceilalti. Medicii vorbeau si pana la freud despre forta vindecatoare a cuvantului,. Dar se gandeau cel mai adesea la cuvantul cald, apropiat, la cuvantul alina tor si nu la cuvantul ce poate sa reverse suvoi de lumina peste abisurile inconstientului uman, administrind "pacientului" unul dintre cele mai sigure si mai rapid vindecatoare, cum se va dovedi ulterior, medicamente: luciditatea. Fara sa formuleze astfel conceptia sa, freud a actionat in aceasta directie pe care noi o putem deslusi astazi chiar mai limpede decat el). Cum s-au desfasurat, pe scurt, lucrurile: conversand atent cu una din pacientele sale, in timpul sedintei de hipnoza, doctorul breuer s-a lasat condus, din aproape in aproape, dintr-o asociatie de idei in alta asociatie de idei, avand grija sa nu tulbure lantul firesc al acestora.
Concentrarea si truda i-au fost rasplatite cand s-a vazut ajuns, in cele din urma, exact la sursa acelor cuvinte, aparent bizare, aparent lipsite de sens, pe care bolnava le rostea, repetat, in starile ei de accentuata confuzie mintala. In acea incursiune ciudata medicul a aflat despre unele imprejurari conflictuale de care bolnava nu-si mai aducea aminte odata trezita din hipnoza, despre unele intamplari uitate, nocive prin prezenta lor persistenta in inconstient. Cu abilitate si rabdare, medicul a reconstituit in cele din urma intreg lantul cauzal, i l-a comunicat bolnavei insasi, straduindu-se sa-i desluseasca limpede, logic, rand pe rand, "secretele" cuvintelor "fara sens" pe care ea le rostea. cand in constiinta pacientei a aparut intreg alaiul faptelor explicative, doctorul breuer — si, impreuna cu el, freud — a avut placuta surpriza de a constata disparitia "terorii" pe care o exercitasera, pana atunci, cuvintele cu pricina. Doctorul breuer a prins mai mult curaj, a inceput sa aiba din ce in ce mai multa incredere in forta tamaduitoare a cuvantului lamuritor. Frumos este cuvantul "a lamuri", spune noica, el vine de la "lamura" care desemna cindva curatirea metalului, rafinarea lui: "a sti nu inseamna de la sine a fi lamurit. Mai trebuie ceva — si este cufundarea omului intreg in ceea ce a facut doar mintea lui").
Pasul urmator, pentru breuer, a constatat in incercarea de a porni nu numai de la cuvinte fara sens, ci si de la alte manifestari anormale. Nu usor, ci cu un consum destul de ridicat de rabdare, pricepere si de pretuire a oamenilor, medicul a reusit si de asta data ca prin "simpla" readucere in constiinta (tot cu ajutorul cuvantului) a unor fapte trecute si uitate, a unor evenimente, stari conflictuale reale, exilate cindva din memorie,. Dar per-sistind in inconstient, sa obtina vindecarea durabila a pacientilor sai. Pentru freud, asadar, aceste experiente au deschis cel putin doua trasee luminiscente, aducand totodata a idei poetice (si in masura in care socotim poezia capabila sa desluseasca sensuri si adevaruri fundamentale ale existentei, ele chiar sunt idei poetice): reala competenta a cuvantului de a fi mijloc de comunicare profunda, sincera, intre oameni si terapia prin adevar. Este ceea ce, fireste, remarcam noi astazi fara ca freud sa-si fi formulat ideile in acesti termeni). Fascinat de posibilitatile pe care acest nou peisaj i le oferea, freud s-a hotarat sa abordeze sistematic universul misterios al presupuselor categorii de cauze care tulbura — cat de profund, uneori! — activitatea nervoasa superioara, afectivitatea, vointa, psihicul atat de evoluat si atat de vulnerabil al omului.
De retinut pentru noi, cititorii de astazi ai operei lui freud, utilitatea practica pe care o pot avea asociatiile de idei in tentativa de a sonda abisurile din noi, ele fiind, ce-i drept, mai mult o scara de matase decat una sigura, rigida,. Dar pe care, din cand in cand macar, am putea cobori daca am vrea, daca am avea curajulcunoasterea de sine trebuie invatata.
* Notă: Grosu, Eugenia - Tainele creierului uman, Editura Albatros, 1977