Modul in care ne apropiem de obiectul cercetarii noastre, fara prejudecati si exaltari sentimentale, dar si fara simplificari vulgarizatoare, folosind lucid si creator conceptia materialist-dialectica, da masura seriozitatii studiului pe care-l intreprindem. Ca la Orice inceput de cunoastere, de mai buna intelegere a realitatii, trebuie sa ne clarificam, deci, gandul cu care facem primul pas. Distingem structuri. Abordarea materialista a creierului ne cere sa cercetam, cu mare atentie, substratul material al tuturor activitatilor sale. Readucem, asadar, in fata ochilor mintii noastre acea masa de disectie pe care spuneam ca se afla creierul. Cum procedam mai departe? Sa observam mai intai dispunerea substantei cenusii si a celei albe.
Creierul propriu-zis, adica marile emisfere cerebrale, ne prezinta un exterior mai inchis la culoare decat creierul mic (cerebelul), decat asa-numitul trunchi cerebral, care face legatura intre creier si maduva spinarii, decat maduva insasi. Sa completam suita de scheme cu portiunile amintite acum. Cerebelul (un paleo si un neocerebel). Fireste ca numai din punct de vedere anatomic putem privi aceste segmente izolat; daca vrem sa studiem alte structuri — functionale — trebuie sa le unim intre ele, sa le unim cu maduva spinarii, cu muschii si nervii, cu organele de simt. Cu intregul organism. Deocamdata ramanem la structurile anatomice. Am examinat piesa.
O putem si cantari (cu toate ca greutatea s-a dovedit a fi neesentiala pentru functiile specifice ale creierului). Mai mult ochiul nostru — singur — nu poate distinge? O putem sectiona. Ca sa constatam ca in interiorul marilor emisfere nu se gaseste doar substanta alba, cum, poate, ne-am astepta, ci si unele aglomerari interesante de substanta cenusie; ca maduva spinarii, trunchiul cerebral si cerebelul au substanta cenusie in interiorul lor. Si mai departe? "lucrurile nu sunt greu de facut — spunea constantin Brancusi — greu este sa te pui in situatia de a le face". Parafrazindu-l, am putea spune: "lucrurile nu sunt greu de cercetat, greu este sa te pui in situatia de a le cerceta14.
Apelam la un microscop? Taiem felii extrem de subtiri din substanta cerebrala si le examinam? Nu vom vedea mare lucru. Un paienjenis indistinct de fibre care nu stim unde incep si unde se sfirsesc. Sa recurgem la stratagema — cunoscuta de acum — a celor care studiaza in mod curent tesuturi si celule: colorantul. Anumite formatiuni microscopice pot fi puse in evidenta datorita afinitatii lor, selective, pentru anumiti coloranti. Ce colorant sa folosim?
A fost intrebarea de inceput a cercetatorilor in materie. In vestita monografie celula nervoasa, gheorghe marinescu arata cum istoria cautarii celor mai potrivite metode si tehnici de punere in evidenta a componentelor tesutului nervos se confunda cu insasi istoria cunoasterii neuronului. Sa nu uitam insa ca, actionind cu substante chimice, putem determina noi insine aparitia unor structuri care de fapt nu exista. Ca un amanunt. Ca sa nu absolutizam nici aceasta cale de acces. Dar nu va fi nevoie, cred, sa refacem, pe cont propriu, intregul drum al cercetatorilor celulei nervoase cu toate izbinzile si neizbinzile lor. Cei care se vor dedica acestui domeniu vor trebui sa le cunoasca ceva mai bine; pentru ceea ce urmarim noi acum, va fi suficient sa redam concluziile lor printr-o alta schema: acesta ar fi neuronul-tip.
In creier, insa, celulele nervoase au variate infatisari, in functie de locul in care le gasim, respectiv, de rolul pe care il au de indeplinit. In afara celulelor nervoase propriu-zise, mai gasim in creier celulele asa-numitei "nevroglii* despre care, deocamdata, stim ca ar fi, in principal, un tesut "de sustinere"). Sau iata o imagine obtinuta cu ajutorul microscopului electronic. Ea devine o confirmare moderna pentru schema de mai inainte.
* Notă: Grosu, Eugenia - Tainele creierului uman, Editura Albatros, 1977