Acelasi cuvant, "culoare", desemneaza materialul, pasta cu care se executa pictura si, totodata, particularitatea fizica la care este sensibil ochiul nostru sau Orice aparat capabil sa capteze imaginea. Aceasta nu se manifesta decat in masura in care exista o sursa de lumina. Fara lumina, nu se poate vorbi despre culori. Ca face un tablou inseamna nu atat a asigura fixarea durabila, pe un suport, a unor paste sicative, cat a obtine efectele optice dorite. Iar acestea depind de lumina. Citi dintre noi nu s-au minunat in momentul in care scena unei mari sali de spectacole se transforma sub combinatiile diferitelor proiectoare? Fara sa aiba efecte atat de spectaculoase, variatiile de lumina determina modul in care percepem vizual un subiect si un tablou.
Din aceasta cauza, tehnica cere sa ne interesam nu numai de proprietatile plastice sau chimice ale materialelor, ci si de relatiile lor intime si reciproce cu lumina. Fenomenul "lumina". Nu este aici locul sa explicam acest fenomen prin consideratii teoretice in care intervin atomi si electroni. Asa cum a facut georges massie vom porni de la observarea vietii cotidiene ca sa intelegem natura luminii si sa reflectam asupra diversitatii ei. De aici vom deduce influenta variatiilor ei de compozitie si intensitate asupra perceptiei noastre si vom studia modul in care se fac amestecurile aditive si substractive, bazele vitraliului, ale imprimarii in culori si, totodata, unele elemente esentiale ale picturii. Subiectul este extrem de vast. El face apel la chimie, la fiziologie, ca si la fizica.
Mai multe probleme sunt inca departe de a fi rezolvate. Dar, marturisindu-ne nestiinta, putem sa ne folosim de ceea ce stim, ca sa ne ordonam ideile, sa cunoastem fenomenele pentru ca sa le exploatam la maximum. Pe parcurs, ne vom debarasa de prejudecati, unele inradacinate tic mult timp, si vom evita astfel stingaciile si impasurile in cautarea cailor noi. Fara sa parasim domeniul tehnicii, vom vedea, de pilda, care sunt limitele stabilite de fizica privind apropierea intre pictura si muzica, ce l-a incantat pe Kandinsky, ca si pe multi alti artisti moderni, si care urca in timp pana la Aristotel. Apropiere care a creat o terminologie comuna si pe care unele similitudini o justifica. Tocmai acestea ne vor ajuta sa o intelegem pe una prin cealalta. Senzatiile colorate sau sonore pe care le receptam se datoresc intotdeauna energiei.
Un clopot, un pian ar fi mute fara mana care le actioneaza, un flaut sau o orga fara curentul de aer. Tot astfel, un tablou trebuie sa fie "izbit" de lumina pentru ca sa fie perceptibile culorile. Or, lumina este energie. Ea poate uneori sa para neglijabila, totusi pentru acuitatea simturilor noastre este suficienta ca sa ne faca sa percepem, de pilda, scanteierea unei stele sau stralucirea unei luminari in departare. Nu ne gandim la forta pe care o poate atinge. Dar, prin lumina pe care o iradiaza, soarele face sa creasca pomii si ne mentine viata. Uleiul, panza si multe ingrediente ale tablourilor noastre, ca si carbunele din soba le datoreaza originea.
Mai mult inca, se uita faptul ca datorita acestei puteri, lumina devine distructiva. Putere care, concentrata cu ajutorul unei lupe sau al oglinzilor, aprinde. Asa cum, odinioara, ea a putut sa distruga o flota la siraeuza, astazi, cu modernele noastre lasere, risca sa devina o "raza a mortii". Putere care, printr-o actiune mai lenta, dar nu mai putin inexorabila va distruge si tablourile, daca nu stim sa o contracaram. Lumina si sunetul prezinta inca un caracter comun: acela ca sunt fenomene vibratoare. Ni se da exemplul cercurilor provocate de socul unei pietre aruncate in apa. Am invatat ca sunetul este o vibratie a aerului, adica o serie de compresiuni si de destinderi care se succed cu regularitate la intervale cu atat mai mici cu cat tonul este mai acut.
Fiecare serie de compresiuni si de destinderi actioneaza asupra celor invecinate si astfel se propaga, constituind atunci o "unda". Ca sa revenim asupra exemplului cu piatra si cu apa, numarul de cercuri care, in decurs de o secunda, ridica un dop constituie "frecventa". Distanta intre doua culmi succesive este "lungimea de unda". Diferenta de nivel intre o vale si o culme este "intensitatea". intalnim aceste notatii in radio. Nu aerul vibreaza in cazul luminii, caz, De altfel, mai complicat decat cel al sunetului. Nu ne putem da seama de ansamblul fenomenelor luminoase, decat facand apel la doua ipoteze: cea a vibratiei si cea a emisiei.
Sa spunem ca o sursa luminoasa emite, in mod vibratorii si la viteza uriasa pe care o cunoastem particule numite fotoni, purtatori de energie si mult mai miei decat atomul. ne punea moderna de "cuanta" combina aceste doua teorii. Sa ne gandim si la cuptoarele solare. De altfel, in aceste exemple diferite radiatiile vizibile sunt intarite, in actiunea lor, de cele invecinate (infrarosii si ultraviolete. Un corp luminat este supus bombardamentului acestor infime dar nenumarate particule. Dar un glonte de pusca ce loveste un zid devine fierbinte. Energia sa cinetica se transforma in caldura.
Acelasi lucru se intampla daca oprim fotonii. Din cauza aceasta ne este cald la soarele de munte, in timp ce aerul inconjurator si zapada raman reci, aerul fiind ,,transparent" nu intercepteaza fotonii, iar zapada fiind "alba", II respinge ca pe niste mingi de tenis. Un corp negru, dimpotriva, va absorbi toti fotonii transformandu-i in caldura. In realitate, nu exista corpuri nici absolut negre, nici absolut albe, ci in toate starile intermediare. In fiecare caz se opereaza o selectie. Unii fotoni sunt absorbiti, altii respinsi. Acestia din urma sunt cei care aduc ochiului nostru acea energie specific creatoare a unei senzatii colorate caracteristice.
* Notă: Havel, Marc - Tehnica tabloului, Editura Meridiane, 1980