Deocamdata sa vedem, pe scurt, cum stam cu astrele — luate de unii drept repere stiintifice pentru a ghici viitorul cuiva. Daca gravitatia terestra, mediul pamantean, in general, influenteaza intr-o masura insemnata tot ce-i viu de pe planeta pana la ultimele amanunte structurale si functionale si daca pamantul nostru nu-i decat un corp ceresc ca toate celelalte (e drept, mai apropiat noua) putem presupune ca si celelalte "stele", luna, soarele au o oarecare influenta asupra noastra. Astrologia la moda, asadar? Nicidecum. Dar nici respingere totala a posibililor interrelatii ale fiecaruia dintre noi cu cosmosul, cu baia cosmica de radiatii! Un alt fenomen citat: "radiestezi". Capacitatea de ai simti (cu creierul arhaic?)
Ce anume ascunde pammtul ' in adancurile sale, de a descoperi zacaminte importante. Ar mai exista si "telekinezia" — posibilitatea de a ridica sau a misca obiecte numai prin "forta gandului"; dupa cum exista — asta este sigur! — o "vedere extrareti-niana". Despre posibila "umbra energetica" a fiintei umane, despre o explicare ipotetica a sensibilitatii extra-senzoriale am vorbit in capitolul "dosarele creierului". Unii strecoara in acest context, pe o usa din dos, sedintele de spiritism, reincarnarea. Le permitem? Ne facem ca nu vedem?
In incheiere, pe scurt, parapsihologia va deveni stiinta l tun ci cand va reusi sa scape de prefixul "para", cand va alege intr-un buchet ceea ce este real, valoros psihologic aruncind tot restul; Orice logos este in plus cand apar inselaciuni si mistificari. Aceasta afirmatie imi aduce aminte de o gluma pusa pe seama regretatului academician gr. Moisil care ar fi spus ca "meteorologia" va deveni stiinta cand se va numi "meteoronomie" pentru ca si astrologia a devenit stiinta, cand s-a numit "astronomie"). E o chestiune de termeni, deci? Asa sunt facuti oare oamenii ca, generatii de-a randul, sa se zbata pentru cite un cuvant, pentru cite o denumire? Freudismul si psihanaliza contemporana "ati fost obisnuiti sa gasiti pentru functiile organismului uman, ca si pentru tulburarile lor, cauze pur biologice, sa existe un substrat anatomic, sa le intelegeti sub aspect fizic, chimic; interesul vostru n-a fost atras, insa, in aceeasi masura, de aspectul psihologic al problemei, cand, de fapt, viata psihica reprezinta domeniul in care exceleaza complicata, admirabila, fiinta umana. Aceasta limitare aduce, in mod cert, prejudicii activitatii voastre medicale pentru ca.
Asa cum se intampla in toate tipurile de relatii interumane, bolnavul va prezinta intai infatisarea sa psihica si nimeni nu va obliga sa abandonati profanilor, inselatorilor si misticilor, pe care-i dispretuiti atat — o parte esentiala a artei vindecarii pe care va straduiti s-o exercitati. , meritul de inceput, il constituie faptul ca a minat cu intrebari — de un realism crud, profanator la prima vedere — domenii socotite tabu. Despre freud, intemeietorul legitim al psihanalizei, s-a spus ca este "omul dotat cu un periculos stil literar captivant" (motiv pentru care si-ar fi cucerit cu repeziciune adepti) — lucru perfect adevarat. Dar sa vedem ce se ascunde dincolo de acest "stil". Psihanaliza a inceput prin a fi, potrivit vederilor lui freud, "metoda de tratament a unor boli nervoase'1. Aceasta pentru ca ea s-a nascut din nevoi practice, utilitare, la patul bolnavului, in cabinetul medicului curant, din adanca ingrijorare a acestuia in lata unor impresionante simptome neuropsihice. Medicina secolului al xix-lea experimentase, cu destul succes, sugestia si hipnoza.
Orice metoda, insa, poate fi eficace atita vreme cat cel care o utilizeaza nu depaseste limitele ei firesti. Care erau limitele celor doua? Nedepistind nimic "organic", adica nici o leziune anatomica, nici o dereglare fizica, chimica . terapeutii se straduiau sa induca pacientilor ideea ca "n-au nimic", ca simptomele lor, fiind lipsite de Orice suport vizibil, real (aici era greseala: "real" si "vizibil" nu sunt sinonime), printr-un efort de concentrare si de vointa, vor trebui sa dispara, ca Orice lucru lipsit de noima, de ratiune. Hipnotizatorii — este lucru stiut — pot "convinge" si in lipsa unor argumente serioase. Dar dispareau oare simptomele cu pricina? De multe ori dispareau. Pentru cita vreme?
Aici este problema: multi, prea multi dintre cei neatinsi de boala reveneau, dupa un timp, in cabinetul medicului curant, isi petreceau mare parte din viata lor prin spitale, dovedindu-se, in cele din urma, "incurabili". Incurabili fara sa fi avut nimic? E limpede ca suferintele omului, ca sa fie reale, nu trebuie sa fie neaparat "vizibile". Unde sunt cauzele totusi?" Se intrebau, pe buna dreptate, cei care nu concepeau in ruptul capului efecte fara cauze. Pentru multi era insa mai comod sa se ocupe in continuare de efecte lasind la o parte capitolul "cauze" sau confundind — cu sau fara stiinta — efectele cu cauzele lor.
* Notă: Grosu, Eugenia - Tainele creierului uman, Editura Albatros, 1977