La o prima vedere s-ar parea ca ne deosebim in mare masura intre noi in ceea ce priveste atat rationamentele pe care le facem cat si placerile pe care le aflam. Dar in ciuda acestei deosebiri — pe care cu o consider mai degraba aparenta decat reala — este foarte probabil ca masura ratiunii si a gusturilor sa fie aceeasi pentru toate fiintele omenesti. Caci daca n-ar exista anumite reguli ale judecatii si ale simtirii, valabile pentru intreaga omenire, nici ratiunea, nici patimile nu s-ar lasa tinute in friu, astfel incat sa nu stOrice cumpana obisnuita a vietii. In ceea ce priveste adevarul si neadevarul s-ar parea ca toata lumea recunoaste existenta unor criterii certe. cand oamenii se cearta, constatam ca ei fac mereu apel la numite canoane si probe doveditoare, la care sunt supusi impricina II si despre care se crede ca se intemeiaza pe ce are firea omeneasca mai statornic in ea. Nu la fel de usor pare sa se accepte existenta unor reguli uniforme si bine stabilite referitoare la gusturi. Ba chiar se presupune in general ca ele sunt produsul unei facultati atat de gingase si eteOrice — pare-se prea volatila pentru a suporta macar lanturile unei definitii — incat nu poate fi verificatei multumitor prin nici o proba si nici masurata dupa vreun etalon oarecare.
La exercitarea facultatii de judecata s-a facut mereu apel, si inca atat de apasat si repetat, incat pana si cei mai ignoranti accepta, macar tacit, existenta unor maxime ale dreptei judecati. Invatatii au imbunatatit a-ceasta stiinta rudimentara si au construit din maxime un sistem. Daca de gusturi lumea s-a ocupat mult mai putin, aceasta nu este din pricina ca subiectul ai’ fi fost sarac, ci ca truditorii pe acest ogor au fost putini la numar si nu prea sirguinciosi ; de fapt, ca sa spunem adevarul, nu avem un interes la fel de mare sa dovedim existenta lor, pe cat avem sa ne oranduim judecata. Caci, la urma urmei, daca oamenii au deosebiri de vederi in probleme de gust, acestora nu fi se atribuie cine stie ce importanta si consecinte de prea mari proportii, pentru ca, altfel, neindoios, logica gustului (daca mi se ingaduie o asemenea formulare) ar putea fi la fel de bine primita si am putea foarte usor sa ajungem sa discutam problemele ei cu aceeasi lipsa de sovaiala ca si in cazul celor ce tin in mod mult mai direct de ratiunea pura. Si, intr-adevar, este foarte necesar inca de la inceputul unei asemenea cercetari ca cea pe care o intreprindem acum, sa clarificam cat mai bine cu putinta acest lucru ; caci, daca gustul nu are principii fixe, daca imaginatia nu este determinata de anumite legi definite si invariabile, atunci truda noastra are toate sansele sa fie zadarnica ; si chiar ar si trebui sa fie judecata drept o aventura inutila, daca nu si absurda, incercarea oricui de a stabili reguli pentru niste capricii si de a se intitula legiuitor al toanelor si inchipuirilor. Termenul de gust, ca si toti ceilalti termeni figurati, nu este extrem de exact: lucrul pe care-l intelegem prin el este departe de a fi o idee simpla si clara in mintile majoritatii oamenilor. Fiind deci supusa incertitudinii si confuziei.
Nu am o parere foarte buna despre definitii — leac celebru pentru tratamentul acestei tulburari. Caci ori de cite ori incercam sa definim un lucru, parem amenintati de primejdia de a inghesui firea inlauntrul granitelor propriilor noastre notiuni, pe care adeseori ni le insusim la intamplare sau le acceptam cu ochii inchisi, daca nu cumva ni le formam pe temeiul unei contemplari limitate si partiale a obiectului luat de noi in consideratie — in loc sa ne largim ideile in asa fel incat sa poata cuprinde toate cite sunt, in alcatuirea si rostul dat lor de natura. Eseul nostru va fi ingradit de legile foarte aspre carora am convenit sa ne supunem inca de la inceput. Se prea poate ca o definitie sa fie foarte exacta si totusi sa nu contribuie decat intr-o masura mult prea mica la cele ce stim despre natura obiectului definit; dar indiferent care este virtutea unei definitii, in ordinea fireasca a lucrurilor, ea ar trebui sa se afle mai degraba la coada decat in capul cartii noastre, ca una al carei rod este. Trebuie sa recunoastem ca metodele expunerii si discutiei pot diferi uneori, si fara indoiala pe buna dreptate ; in ceea ce ma priveste insa, sunt convins ca metoda de discutie care se apropie cel mai mult de metoda de cercetare este de departe cea mai buna, intrucat nu se multumeste sa serveasca elevului cateva adevaruri sterpe si lipsite de viata, ci il conduce la locul de unde au purces ; ea tinde sa-l puna chiar pe cititor pe urmele descoperirii si sa-l; indrepte pe a-ccle carari pe care le-a batut si autorul in cautarile sale, — in cazul in care a avut norocul sa-i fie incununate de descoperiri cu a-devarat pretioase. Horatiu, arta poetica, in original: "iar cand te vei invarti intr-un cerc banal. .. de unde neincrederea sau economia operei sa te impiedice de a iesi". Dar, pentru a reteza inca de la inceput Orice obiectie posibila, vreau sa spun ca prin cu-vintul gust nu inteleg altceva decat acea facultate sau acele facultati ale spiritului care sunt afectate de operele imaginatiei si ale artelor elegante, sau care formeaza opinii despre acestea.
Acesta este, cred eu, sensul cel mai general al termenului, cel mai putin legat de vreo teorie anume. Si telul lucrarii noastre este de a descoperi daca exista anumite reguli dupa care actioneaza imaginatia, atat de comune tuturor, atat de sigure si de bine intemeiate, incat sa poata deveni instrumentele unor judecati despre ele insele. cu pornesc de la ideea ca exista asemenea reguli ale gustului — oricat de paradoxal ar putea sa para acest lucru celor care, la o privire superficiala, isi inchipuie ca exista o diversitate atat de mare in ceea ce priveste natura si felul gusturilor incat nimic nu poate fi mai greu de determinat.
* Notă: Burke, Edmund - Despre sublim si frumos, Editura Meridiane, 1977