Atentia. Concentrarea puternica a atentiei spre o zona a realitatii obiective cu ignorarea altora sau, dimpotriva, distribuirea rationala a atentiei noastre, in functie de imprejurari, o datoram, se pare, in principal, formatiunii reticulate din creier care tine deschisa "calea" pentru tipurile de stimuli, ce ne intereseaza in mod deosebit, aju-tindu-se, pentru aceasta, de cele doua tipuri de activitati opuse ale celulelor nervoase: excitatia si inhibitia un anume colorit emotional conferit de sistemul hipotalamo-limbic face ca "informatiile14 sa fie mai bine sau mai putin bine primite de etajele superioare, de scoarta. Atentia ne ajuta sa extragem din realitate ceea ce ne trebuie. Pentru ca nu putem examina, nu putem privi lumea, n-o putem "gindi" decat "pe parti". Sau, cum spunea scriitorul martin walser: "e mai bine, anselm, sa recunosti ca nu esti in stare sa gandesti decat un lucru dupa altul. O capacitate limitata. De la natura.
Gindi doua lucruri in acelasi timp ne depaseste. Nu poti gandi decat formula falsa: in acelasi timp s-a petrecut asta si aia. Dar nu esti in stare sa gandesti in acelasi timp asta si aia. Inchipuie-ti un porumbar si pe langa acesta sala oglinzilor de la versailles. Incearca s-o faci. Innebunesti, nu alta". In legatura cu memoria, acel proces psihic central care ne ajuta sa unificam eficient trecutul cu viitorul, se stie ca poate fi de scurta durata (secunde, minute), de durata medie (ore) sau lunga.
Impartirea presupune interventia unor mecanisme oarecum diferite (in prima precumpanind procesele fizice, iar in celelalte intervenind intr-o masura mai mare modificarile biochimice?). En-gramele" memoriei de lunga durata, adica urmele, modificarile ce apar la nivelul structurii neuronale, ca si in substratul biochimic al respectivelor circuite nervoase sunt modificari biochimice complexe in care se "fixeaza" (in sensul de "se memoreaza") ceea ce este "de retinut". Memoria poate fi: senzoriala, motorie, afectiva, cognitiva (dupa continutul "informatiilor" de memorat). Au existat incercari de explicare unilaterala — prin mecanisme exclusiv biochimice sau exclusiv biofizice — a substratului memoriei. Nu s-a ajuns prea departe. O privire ceva mai larga aduce unele precizari pretioase: deosebit de importante sunt circuitele cortico-talamico-reticulo-corticale care se stabilesc in timpul "memorarii" (penfield), precum si relatiile dintre cele doua emisfere cerebrale (sherry). Ceea ce numim, printr-o metafora, "urma" reprezinta, de fapt, un "sistem dinamic" (anohin).
Dupa hebb si pringle memoria are la baza o "sistematizare a sistemelor". Ce este, prin urmare, memoria? Ceea ce stim cu totii ca este. Guvernata, fireste, de personalitatea noastra. Spune-mi ce tii mai bine minte — spunea pagina fraisse — ca sa-ti spun ce fel de om esti". Anumite lucruri le retinem, altele nu. Pe ce criterii?
Avem criterii? O memorie "enciclopedica" fara o ierarhizare a cunostintelor tradeaza o oarecare lipsa de discernamint? O personalitate cu contururi fluide? E binecunoscuta butada potrivit careia un om care vrea sa cuprinda totul in memorie, ajunge, extinzindu-si mereu cunostintele, in suprafata, sa stie "nimic despre totul", iar un specialist care se multumeste sa-si ingusteze mereu cimpul cunostintelor, inaintind in profunzimea specialitatii sale, fara legaturi cu alte specialitati, fara un orizont de cultura generala ajunge sa stie "totul despre nimic". Oricum, uitarea nu trebuie s-o privim ca pe un dusman absolut. Ea ne pune la dispozitie noi "spatii de memorat". Descongestioneaza" memoria, o "aeriseste".
Depinde ce uitam, veti zice. Si aveti dreptate. Dar oare nu depinde de noi? Creierul — marele dialectician: "eu ridic lucrurile la valoarea de simbol, ca nimica. Cum faceau faraonii piramidele? Cu ce macarale? Cu ce mijloace?
Prin puterea de a le ridica la simbol-simplu". Marin sorescu, miezul pietrii)
* Notă: Grosu, Eugenia - Tainele creierului uman, Editura Albatros, 1977