Ceea ce se poate confirma prin aparitia unei alterari asemanatoare a alburilor pinzei pe care cezanne adesea le lasa sa fie vizibile (purici). S-ar putea ca tocmai in acuarela sa fi realizat cezanne cel mai mare efect al modularii. A-l numi pe cezanne nu este oare cel mai potrivit mod de a vorbi despre modulare? Romanticii vor apela la un verniu galben, asa-nuinita "supa", dupa cum ne aminteste grosser, ca sa realizeze aceasta renumita patina aurie, considerata ca evocatoare a timpului trecut. Plasata pe culori in mod uniform si fara a face corp comun cu ele, ea este incapabila sa le aereze ordonindu-le in profunzime, contrar veritabilelor glashiri care sunt intotdeauna plasate local. Aceasta nu vrea sa insemne ca trebuie (cum se face, din pacate, prea des) sa devernisam pana la intalnirea primului strat de pictura. Trebuie intotdeauna respectata "floarea" un fel de eflorescenta care este adevarata patina.
Cu totul altceva sunt verniurile brunisale. Usurarea" consta in a inlatura cea mai mare parte a grosimii stratului lor ca sa nu mai altereze cromatica originara. Chevreul, el a slujit evolutiei, operind nu distrugerea revolutionara, ci punerea in valoare si exaltarea a ceea ce se afla in germene in trecut. Meritul lor comun este de a fi vazut, ordonat si, in sfarsit, de a fi pus la indemina tuturor elemente care, pana la ei, fusesera doar banuite, in diverse perioade, de geniul unora care le folosisera in tablourile lor printr-un fel de intuitie. Nu intalnim oare in "vedere din delft", cu toate alterarile provocate de ani tranzitia spectrala a culorilor? Putem face o asemenea observatie deoarece cunoastem principiul modularii. Intelesesem si cu destul de gresit teoriile lui chevreul si inca si mai putin pe ale lui cezanne cand, intalnindu-ma odata cu dufy, acesta a declarat, in fata unui tablou ale carui culori se succedau ca cele ale curcubeului: "unii spun ca trebuie apropiate complementarele, cu le departez".
facand acest lucru, dufy realiza modularea, rReluand de la baza ideea lui cezanne: sa urmarim progresia spectrului sau, ca sa fiu mai exact — caci exista violetul de care trebuie sa trecem — sa parcurgem cercul cromatic pana in punctul diametral opus, alegind ca elemente de tranzitie culori situate pe jumatatea de circumferinta parcursa si, din aceasta cauza, pure si saturate. Nu mai este vorba, prin urmare, de a imita natura in modificarile ei luminoase, cum incearca sa o faca modeleul, ci sa realizam pasajul intre complementare prin culori pure, intermediare din punct de vedere cromatic (efect rareori intalnit in natura si al carui spectacol ni-l ofera cu precizie curcubeul). De fapt, a picta nu inseamna a copia, ei a folosi, intr-un scop estetic, tot ceea ce respecta procesul perceptiei vizuale. In acest sens, modularea nu aspira la universalitate sau monopol. Ea ramane o cale, printre altele posibile, spre un adevar plin de resurse. Ea este, totodata, rationala, caci raspunde teoriilor lui young, adica unor legi fiziologice. S-a spus, in plus, ca ea exprima spatiul, fara sa "scobeasca" panza.
Sa remarcam la acest procedeu care urmareste sa sugereze relieful fara a face apel la tonul luminos sau intunecos, avantajul de a fi ales, in acest scop, drept culori complementare, portocaliul si albastru. Ne amintim, de fapt, ca unul apropie in timp ce celalalt departeaza si constituie, in plus, culoarea de umbra prin excelenta pentru ca este cea a perceptiei crepusculare. Trecerea de la portocaliu (partea cea mai apropiata de ochi) la albastru, culoare de umbra (complementara a portocaliului) poate sa se efectueze fie prin galben si verde, fie prin rosu si violet (trebuie ales). Aceasta gradare va II decalata cu usurinta pentru a sugera "tonuri locale" diferite; culoarea specifica a obiectului apare in demi-tenla, dar unitatea tabloului pretinde aceeasi conventie privind eclerajul in toate zonele lui, ceea ce inseamna a defini o anumita lumina, conditie a oricarei armonii colorate. Astfel, notiunea de "modulare" colorata se substituie notiunii de "modeleu obtinut printr-un degradeu in "valoare-culoare" sau elar-obscur. In acest nou sistem, demi-tenta capata denumirea de pasaj. Trebuie notat ca aceste rihduri esentiale pot fi explicate ea sa le intelegem mai bine sensul, cu ajutorul pretioaselor studii ale lui lem; deci nu vom mai adauga nimic.
Mai ales, vom evita sa cadem in sistem, adica in procedeu, imparatie a culorii pure, modularea a stiut sa faca apel, din fericire, la tonuri rupte, degradate cu alb, ia griuri mov. Sa ne gandim la bonn ard, ca si la cezanne. De ce nu, la urma urmei, caci drumurile se intalnesc. Drept corolar, asa cum se pot asocia suprapunerea cu juxtapunerea ca sa imbogatim expresia, nu este oare posibil sa pretindem modularii sa ne ghideze in cautarea tonalitatii tonurilor rupte, adica ale modeleului, antagonistul sau aparent? Ar fi deajuns, de fapt, sa se succeada culorile dominante ale diverselor parti ale modeleului, supunindu-se modularii.
* Notă: Havel, Marc - Tehnica tabloului, Editura Meridiane, 1980