"ostenestete si desfata-te copiind intr-una cele mai bune lucrari pe care le vei putea gasi si care sunt iesite din mainile mesterilor de seama. Si daca te afli intr-un loc unde au fost multi mesteri buni, cu atat mai bine pentru tine. Dar iti dau un sfat: baga de seama si alege intotdeauna pe cel mai bun si care are cea mai mare faima; si urmarindu-l zi cu zi, ar fi impotriva firii sa nu prinzi ceva din modul sau de a lucra, din felul sau de a fi; in schimb de te apuci sa copiezi astazi dupa mesterul acesta, miine dupa celalalt, nu vei izbuti sa prinzi ceva nici din felul de a lucra al unuia, nici, din al celuilalt, si vei ajunge, fara sa vrei, un om cu o inchipuire cam ciudata, caci fiecare mod de lucru al cutarui mester iti va har-tui mintea. Azi, vei vrea sa faci ea mesterul acesta, miine cum face celalalt, si-n felul acesta nu vei ajunge vreodata sa-l copiezi pe vreunul cu desavirsire. Daca il urmezi neincetat pe unul singur, numai lipsa de desteptaciune te-ar face sa nu tragi din asta vreun folos. Si atunci, fi se va intampla — daca natura te va darui cat de cat cu inchipuire, sa ajungi sa ai un mod al tau propriu de a lucra, si acesta nu va putea fi decat imn; deoarece mana — desteptaciunea ta fiind obisnuita sa adune flori — n-ar sti sa semene spini. Fii cu luare-aminte!
Cea mai desavirsita calauza pe care o poli avea, ca si cea mai buna directie pe care o poti urma spre poarta sarbatoreasca a desenului este natura. Acest lucru intrece toate modelele si pe acesta trebuie sa-l urmezi cu inflacarare. Am recurs la acest lung citat datorita importantei sale cu totul deosebite in stabilirea conceptiei artistice a lui cennini. Sfaturile sale impatri i'a eclectismului nu sunt intamplatoare. Eclectismul devine posibil chiar in momentul in care limbajul artistic a atins o autonomie si o diferentiere potrivite "manierei" fiecarui creator in parte. Eclectismul — in sine — este un pericol "modern", de neconceput, de pilda, ca problema in pictura romanica ori bizantina^. Impotriva acestuia exista desigur un remediu: lucrul dupa natura.
Trebuie sa ne ferim de o apreciere pripita a noutatilor de necontestat pe care le aduce cartea lui cennini. Natura este la el. Cea mai desavirsita calauza", dar nu si cea dintai. Arta se invata in atelier, dar momentul al doilea al uceniciei este el al contactului cu natura. Prin aceasta conse-i ittie atelier natura se va ajunge la stapanirea mestesugului si la posesiunea unei arte inalte. Suntem inca departe de un Leonardo care, primul dintre toti, va substitui studiul naturii imitarii vechilor maestri; dar suntem — in aceeasi masura — departe de traditia medievala reprezentata de manualul pictorilor de la athos ("ermi-uta"), care prevedea aproape in exclusivitate studiul monumentelor traditionale. Prin aceasta cale de mijloc a lui Cennini — prerenascentista dar post-medievala — problema statutului imaginii artistice prezinta o fizionomie cat totul aparte, care trebuie macar sumar clarificata.
Problema reprezentarii, asa cum este pusa in tratat, este in primul rand o problema de limbaj. Termenul folosit de Cennini pentru a defini raportul cu natura este ritrarre si nu imitare asa cum va fi codificat in secolul al xvl-lea (vasari-danti). Ritrarre inseamna "a traduce", "a transpune", a "re-prezenta". Care este actiunea pictorului? Se intreaba cennini. Raspunsul este binecunoscut: gaseste lucruri nevazute, ascunse sub umbra celor din natura (. Voind sa dovedeasca ca ceea ce nu e, este".
Aceasta demonstratie este insusi actul picturii, adica "il ritrarre" in traducere "reprezentarea". Raportul care se instaureaza este cel de la limbaj la limbaj, de la forma la forma. Natura lui Cennini este natura tipic medievala: natura — limbaj, natura — carte. Cautarea semnificatiilor ascunse de cose non vedute), actul picturii deci, este o operatie care angajeaza in primul rand vizuali-tatea. Semnificatia relatiilor vizibile vor fi aduse astfel la lumina: ceea ce pare ca nu exista, este. Nu putem afla, credem, o definire mai plina de miez a intregii picturi trecentiste decat aceasta pe care ne-a lasat-o insasi epoca. Daca "gustul primitivilor" este intr-adevar "gustul revelatiei" asa cum s-a sugerat intr-un celebru eseu atunci Cennini a fost primul sau teoretician.
Inca o data experienta artistica este impinsa spre sfera intelectului, fapt observat in epoca si de polul "receptor" al operelor, "amatorul de arta". Giotto — scrie boccaccio — este acela care a adus iar la lumina arta ce atitea veacuri zacuse ingropata sub ratacirea unora care zugraveau mai mult spre a desfata ochii prostimii decat spre a multumi mintile celor intelepti ("lo in-telletto dei savii")". Contrastul ilustrat de scriitor este desigur cel dintre gustul medieval al materiei colorate si stralucitoare si noile probleme ale prezentarii, introduse de poetica trecentista. Angrenate in contextul spiritual al epocii, aceste probleme ne apar ca rezolvate de catre Cennini cu instrumentele cele mai inaintate ale gandirii evului mediu, fara sa fie un filozof, Cennini absoarbe probabil din atmosfera vremii o baza teoretica destul de precisa. Aceasta ni se infatiseaza a fi — lucru verificabil la toti trecentistii care au scris despre arta — fundamental nominalista.
* Notă: Cennino Cennini - Tratatul de pictura, Editura Meridiane, 1977