Oare somnul si visele nu mai au, pentru noi, taine? Ca totul, absolut totul, despre ele a fost aflat? Auzeam zilele trecute un popularizator de stiinta facand urmatoarea afirmatie: "pina nu de mult se vorbea despre "tainele creierului" — acum este limpede ca el nu mai are pentru noi taine; se credea ca creierul comanda totul in organism — acum stim ca la randu-i poate fi comandat de recent descoperitele substante chi-mice". Cercetatorul cu pricina uitase, pesemne, ca activitatea specific umana a creierului nostru se bazeaza pe procesele biofizice, biochimice, fiziologice sau cibernetice care se produc la nivelul lui — fara, insa, sa se reduca la ele. Ca incurca nivelele, formele de miscare a materiei, a reduce o forma la alta, inferioara, constituie o greseala soldata doar cu iluzia unei cunoasteri complete, cu un alai intreg de implicatii — nefavorabile spiritului stiintific — si neizbinzi. In explicarea visului n-avem nevoie de inconstient41, afirma o buna popularizatoare a stiintei (jacqueline re-naud) pentru ca avem explicatia biochimica a luie aproape ca si cum as spune ca "n-am nevoie sa studiez relatiile sociale, atita vreme cat cunosc valentele tuturor elementelor chimice ce intra in constitutia acestor - "animale sociale" care sunt oamenii. Fireste ca nici incarcarea cuvantului "taina" cu sensuri prea misterioase, prea obscure, cu iz de supranatural nu se incadreaza intre conduitele stiintifice (aici singura scuza ar putea fi faptul ca mintea omeneasca mosteneste "structuri" ale explicatiilor fantastice date lumii — acestea avand o biografie mai lunga in istoria speciei decat gandirea riguros stiintifica).
Asadar, am pornit la inceputul acestui capitol de la procesele de baza ale activitatii nervoase superioare cu insusirile lor care impart oamenii, din start, in mai multe tipuri temperamentale. Am vazut ca potentialitatile temperamentale sunt valorificate in mai mare sau in mai mica masura de catre mediul familial, mediul social, prin educatie, autoeducatie — care sunt in masura sa dezvolte anumite insusiri, sa atrofieze alteleca nimic nu se face fara participarea activa a celui in cauza ca acesta nu poate fi farimitat, impartit in capitole si subcapitole pe care sa le tratam separat si in viata asa cum o facem, de nevoie, in carti: gandirea, memoria, afectivitatea, vointa ca legea conexiunii universale cunoscuta de creier — si recunoscuta de el ca atare — unifica totul. Ca nici celelalte legi cunoscute si recunoscute nu pregeta sa-si faca datoria. Contrariile se infrunta si in gandire, memorie, afectivitate, vointa (activitati specific umane ale creierului) nu doar in sfera excitatiei si inhibitiei (neurofiziologice) sau a anabolismului si catabolismului (biochimie).. acumularile cantitative si calitative, salturile pe care omul le provoaca in realitatea inconjuratoare se insotesc, neabatut, de acumulari si salturi in propria-i constiinta. Creierul omenesc nu se poate sustrage actiunii legilor pe care, de fapt, el insusi — nu usor — le-a descoperit. Eventualele incercari de sustragere dovedesc ignoranta nu superioritatea omului. Superioritatea lui inegalabila in fata celorlalte fiinte consta in faptul ca el, stiind, poate actiona fructuos in sensul progresului evitind costisitoarele — pentru umanitate — stagnari, meandre, pierderi ireparabile, suferintele de Orice fel, infringerile.
Tot ce am descoperit pana acum, noi oamenii, am inscris cu meticulozitate pe "harti" intocmite din unghiuri de vedere diferite, in specialitati diferite. Dar creierul omenesc este unul singur. Cum vom reusi sa dam cunostintelor noastre un acelasi "numitor comun"? E important sa stim ce stim si sa stim ce nu stim despre creier? pana unde putem merge cu cercetarea lui? pana unde — cu intrebarile? Cita vreme vom mai putea desena structuri si scheme si unde incep cunostintele pe care nu le putem "desena"?
Se spune ca o intrebare bine pusa poate constitui o jumatate de raspuns. Au existat, insa, in legatura cu creierul si intrebari puse bine urmate de raspunsuri date prost: dupa cum exista si raspunsui'i adunate laolaltala intrebari ce inca nu s-au pus. Necesitatea unei mai bune cunoasteri a creierului este atat de stringenta incat merita sa ne preocupe sistematizarea, formularea corecta a ceea ce stim, inventarierea meticuloasa a intrebarilor care n-au deocamdata raspuns ca si a raspunsurilor care n-au deocamdata intrebari.
* Notă: Grosu, Eugenia - Tainele creierului uman, Editura Albatros, 1977