Ce gasim in butonii sinaptici? Dovezi ale unei activitati intense: mitocondrii si un mare numar de vezicule sfeOrice continand, dupa cum s-a putut constata, "mediatorul chimic" (veziculele au tendinta sa se acumuleze spre membra'na presinaptica si sa se deschida in spatiul sinaptic favorizind transmiterea excitatiei). Cu mentiunea ca descrierea electromicroscopica a sinapsei o datoram cercetatorilor palade si i'alay (1954) vom retine ca zona postsinaptica are receptori pentru mediatorul chimic, ca este in general mai saraca in elemente structurale sub-celulare (activitate biologica mai redusa), ca intre cele doua celule se observa filamente extrem de fine situate perpendicular pe cele doua membrane sinaptice. Si vom trece mai departe. Actttl reflex. O lumina prea mare ne face sa inchidem ochii; o intepatura la deget — sa ne retragem rapid mina. Tubul digestiv secreta prompt sucurile de care hrana ingerata are nevoie.
Pe scara evolutiei, dupa cum am amintit in alt capitol, organismele vii si-au format "automatisme". sunt obisnuitele acte ritmice ca respiratia (cu alternarea ritmica a inspiratiei si expiratiei), ca bataile inimii (succesiune ritmica de contractii si dis-tensii ale muschiului cardiac);. Dar exista si raspunsuri reflexe accidentale (ne speriem de ceva si inima ne bate mai repede, intram sub dus rece si, brusc, se opreste respiratia, apasam globii oculari si se intrerupe sughitul etc. Actele reflexe s-au constituit si s-au complicat in timp, scutind organul superior (in cazul nostru scoarta cerebrala inalt evoluata) de tot felul de "maruntisuri" care l-ar fi putut solicita prea adesea si l-ar fi putut obosi. Ar fi o imensa pierdere de timp (primejdioasa, uneori, cand stimulul este nociv) sa stam mai intai sa analizam situatia, sa formulam variante de decizii dintre care s-o alegem pe cea optima si numai dupa aceea sa ne retragem mana din foc. Multa pricepere si incordare nervoasa ne-ar cere sa ne proportionam noi insine concentratia suturilor digestive, sa ne dozam permanent glucoza din singe sau sa masuram cantitatea de apa ca sa vedem daca este sau nu este timpul de masa, daca trebuie sau nu trebuie sa bem apa toate aceste operatii se fac,. Dar fara interventia noastra constienta, se fac, adica, automat ("si m-a apucat o foame".
Mi s-a facut o sete". Asa ajung la constiinta noastra concluziile de pe urma dozajelor facute de "automatul" din noi. Arcul reflex este substratul anatomic al oricarui act reflex. Dar arcul reflex nu se prezinta decat arareori ca in scheme. Schema se cere de obicei complicata, completata, cu cei putin inca un neuron, neuronul intercalar sau de legatura. Maduva spinarii este sediul celor mai simple acte reflexe pe care le numim reflexe spinale. De obicei exista, insa, mai multi neuroni intercalari — la diferite nivele — si chiar mai multi neuroni senzitivi si motori care intra in joc.
Desenul nostru, iarasi, nu-i decat o schema!) Un receptor este specializat, de regula, pentru un anumit tip de energie pe care o primeste din afara, o transforma in impulsuri nervoase (cu modulare de frecventa, in functie de intensitatea excitatiei primite) si o transmite la "centru" pe cai la fel de specifice. Totalitatea acestor impulsuri va constitui mesajul nervos. Stimulul adecvat unui anumit receptor este reprezentat de acea forma de energie pentru care receptorul s-a "antrenat" pe tot parcursul evolutiei sale (stimulul pentru fotore-ceptorii din ochi este lumina, pentru receptorii auditivi — sunetul . dar mai exista, dupa cum stim, si anumite praguri ale perceperii acestor stimuli; pragul de intensitate — percepem o anume gama, limitata, de intensitati —, pragul de timp —• avem nevoie de o durata, minima, de actiune a stimulului ca sa-l putem percepe —, pragul de suprafata — a receptorului —, pragul diferential — este necesara o diferenta minima intre doi stimuli de valoare apropiata pentru a-i putea distinge unul de celalalt). Mai departe, caile s-au diferentiat si ele si s-au specializat in timp. Astfel, specialistii pretind ca daca impulsurile venite de la retina s-ar dirija spre zona de proiectie a auzului, din creier, iar cele auditive spre zona de proiectie a vazuluinoi am auzi fulgerul si am vedea tunetul. Dar, in marea majoritate a cazurilor, nu se intampla asa.
Exista potentiale postsinaptice excitatorii (obtinute in urma depolarizarii membranei postsinaptice de catre mediatorul chimic care o face permeabila pentru sodiu timp de circa o milisecunda) — care se deosebesc de potentialele de actiune din nerv — si exista potentiale postsinaptice inhibitorii, care reduc eliberarea de mediatori in zona presinaptica. Vom reveni, pe larg, asupra fenomenelor electOrice in "dosarele intocmite de biofizicieni"). Comparativ cu conducerea in nerv, conducerea sinap-tica se face cu un consum mai mare de energie. Anoxia, anestezicele incetinesc activitatea sinaptica. Practic, se considera ca nervii nu obosesc niciodata; cele care obosesc sunt sinapsele. Dar oboseala lor are darul sa protejeze intregul sistem nervos de oboseala.)
* Notă: Grosu, Eugenia - Tainele creierului uman, Editura Albatros, 1977