Produsului de progresie cehii mai inalt — rosul — i se opune verdele, culoare complementara si rezultat al imbunatatirii sau al amestecului culorilor de baza, galben si albastru. Este vorba aici de un amestec de calitate al spectrului marginal pe cand, in formarea rosului purpuriu, este vorba de un amestec aditiv de lumina. Verdele rezulta din fuziunea celor doi poli originali, galbenul (reprezentant al albului) si albastrul (reprezentant al negrului); ca si griul, el uneste lumina si intunericul in cantitati egale, dar este un gri intens; el reprezinta linistea reala si demonstreaza originea sa terestra pe cand purpura, culoare opusa, arata originea sa spirituala (paterna)" (acest studiu interesant este completat, in acelasi numar din poleite). Lucrarea lui goethe contine peste 1500 de se spune, pe drept cuvant, ca nu intalnim doi oameni care sa se asemene. Trebuie, deci, inainte de toate, sa respectam individualitatea. Acest fapt nu ar putea ingadui o inlantuire prea riguroasa a faptelor, care ar impune, in mod fatal, un sistem, acela al autorului, lata de ce nu am clasat, ci am legat, destul de liber intre ele, uneori intr-o dezordine aparenta, legi fizice sau experiente, ipoteze sau citate, fiecare refe-rindu-se la celelalte, fara a epuiza un subiect. Faptul l-ar putea deruta pe cititor cand acesta se va intreba unde este raspunsul clar, definitiv la intrebarea sa.
Uneori nici noi nu i-l propunem; dar pentru ca el isi va fi notat ici si colo cite ceva, va fi comparat si reflectat, raspunsul II va veni de la sine. Acest raspuns va fi atunci al sau personal si se va integra in tot ceea ce a descoperit sau creat cititorul insusi, putin cite putin. Nu va mai fi vorba de un aport exterior, ei de fructul nou al cercetarii sale si, in consecanta, acest raspuns va constitui propria iui parte de certitudine: certitudine care II va permite sa actioneze si sa progreseze fara incetare, daca nu o considera imuabila si absoluta, ci ca pe ceva viu, in permanenta creatie, chemata sa evolueze. Pentru ca, de ce anume putem fi siguri? "fara indoiala, ca nu vedem cu mult mai multa claritate in demersurile noastre decat cei care ne-au precedat cu cateva zeci de ani; suntern in permanenta inconjurati de o ignoranta profunda, al carei caracter absolut ne interzice chiar sa o recunoastem. Dar suntem mai pragmatici si putem observa numeroase rezultate stiintifice noi, atat in stiintele fizice, cat si in cele umanistice, rezultate pe care parintii nostri nu le-au cunoscut; aceasta dobindire a constiintei ne face mai eclectici, si nu mai limitam domeniul stiintific la prestigioasele legi ale determinismului universal. Uriasul volum de cercetari efectuate pana la noi in domeniul picturii ne permite sa cunoastem relatii stricte intre fapte si sa deducem din ele anumite reguli tehnice.
Dar aruneind cu culori peste umar, pe o panza, nu vom face un tablou, nici introducand in memoria unui ordinator toate regulile armoniei culorilor. O opera de arta, ca tot ce este viata, presupune organizare si finalitate. Ea pretinde, inainte de toate, dragoste creatoare. Nu se poate face dragoste cu sila. Pentru dragoste este nevoie de libertate. Iar cand aceasta a optat pentru dragoste, renunta la tot pentru a o sluji si accepta, de dragul ei, Orice disciplina, lata de ce chapelain midy, inainte de a trage concluzia ca nu poate exista arta fara dragoste, nu a omis sa spuna: "capodoperele au fost intotdeauna create din imperative acceptate si depasite". Aceste imperative trebuie mai intai cunoscute, ceea ce inseamna sa le cautam acolo unde sunt, pentru a ne supune lor dupa aceea.
Pentru aceasta, libertatea renunta la propria-i vanitate, se umileste, gata sa renunte la prejudecati, in cautarea vesnica a adevarului. Cu cat vom fi mai constienti de nestiinta noastra, cu atat vom fi mai deschisi fata de elementul nou si gata sa ne revizuim conceptiile anterioare, in masura in care acest lucru va confirma sau infirma deductiile pe baza carora am stabilit acele conceptii. Aceasta este conditia oricarui progres. Conditie necesara, dar nu suficienta, caci creatia cere un crez, o convingere, in timp ce agnosticismul paralizeaza. Omul caruia sentimentul misterului nu-i este familiar, care a pierdut capacitatea de a se minuna, de a se cufunda in respect, este ca si mort. Aceasta fraza ar fi putut sa apartina unui mistic. Ea este a lui albert einstein.
Aceasta pentru ca savantul si artistul se aseamana. Ei stiu ca un vor atinge niciodata absolutul. Cu toate acestea, ei pornesc in cautarea lui. Din aceasta cautare provine maretia lor si bogatia noastra. Ei merg in frunte si se apropie de tel cu cat au mai multa credinta in idealul lor, mai multa dragoste si simplitate. Sa ne gandim acum la operele care ne-au impresionat cel mai mult, la cele de la care am primit cel mai mult. Sa cautam pentru ca acesta este telul nostru, ceea ce constituie caracterul lor comun, universal.
Oare nu in lumina acestei cugetari a marelui fizician autorii capodoperelor de pictura ar putea sa ne dezvaluie ultimul secret al "tehnicii tabloului "?
* Notă: Havel, Marc - Tehnica tabloului, Editura Meridiane, 1980