In ceea ce priveste amfibienii, al treilea ochi are un rol in modificarea culorii pielii. Daca vom aseza niste mormoloci intr-o camera intunecoasa vom avea prilejul sa constatam, nu dupa mult timp, ca indivizii au pielea mai deschisa la culoare. Cel de-al treilea ochi elaboreaza un hormon special, care provoaca decolorarea; la lumina, in schimb, hormonul respectiv nu se mai fabrica, mormolocul pastrindu-si culoarea inchisa. Se pare ca si la mamifere glanda pineala "stie" daca stapanul ei se afla la lumina sau la intuneric. La om, glanda pineala este inglobata intr-un sistem complex, dien-cefalic, care participa la mentinerea echilibrului apei si electrolitilor, la mentinerea compozitiei normale a singe-lui, vegheaza asupra digestiei, ca si asupra activitatii sexuale. De pilda, copiii cu o glanda pineala slabita ajung repede la maturitate sexuala, organele lor sexuale se dezvolta excesiv; administrarea, in schimb, a medicamentelor continand extract de epifiza incetineste ritmul dezvoltarii sexuale (la adulti determina chiar atrofia glandelor sexuale). Se considera insa ca una din principalele functii ale acestei formatiuni anatomice ar fi organizarea starilor emotionale, influentarea "coloritului" activitatii noastre psihice.
Ce alte corelatii vor mai fi existind intre dezvoltarea sexuala a individului uman si caracterul activitatii sale psihice in afara prezentei unui astfel de "centru" comun?) Reusim oare sa intelegem ca n-am aparut, dintr-o data, frumosi, proaspeti si imaculati ca afrodita din spuma marii, ca, dimpotriva, ducem cu noi, pe umerii nostri, povara unui trecut de milioane de ani? "povara" pe care o putem privi si ca pe o fatalitate. Dar este mai folositor si mai potrivit s-o privim ca pe o zestre pretioasa, ca pe o comoara inca ascunsa privirilor, neindeajuns cunoscuta si cercetata. El, trecutul, se afla raspandit in fiecare dintre celulele noastre, nu doar in creier. Dar aici stralucirile lui sunt parca mai impresionante, atrag, fascineaza, pot insela. Nasterea reprezinta un moment crucial in viata omului vi se pare ca este de la sine inteles, fiind inceputul?
Debarasati-va de prejudecata ca nasterea marcheaza inceputul unei vieti; acesta trebuie cautat cu vreo noua luni in urma. Unii precizeaza chiar ca si acesta nu reprezinta decat inceputul unei anume vieti, al unor transformari grandioase in timp record, al unei evolutii rapide pe parcursul careia, succint, ontogenia repeta filogeniapentru ca, in ceea ce ne priveste, de fapt, fiecare dintre noi existam inca mai de demult sub forma ovulului si a spermatozoidului din trupurile parintilor nostri care, si ei, au existat, cu noi cu tot, sub forma de ovul si spermatozoid in trupurile parintilor lor, acestia — la fel si asa mai departe pana ajungem la stramosii din alta specie. Continuind, din specie in specie, in acelasi mod, vom constata ca, de fapt, noi insine existam de cand lumea. Sa nu exageram totusi! Practic, existam de cand ne-am nascut plus inca vreo noua luni. Restul nu ne intereseaza deocamdata. Pare explicabil faptul ca nu obisnuim sa trecem si perioada aceea, de dinainte de nastere, in buletinul de identitate: o viata atat de "parazitara" totusi nu este in masura sa ne faca cinste.
Hrana, oxigenul, caldura le primeam de la mama. Era un "parazitism" obligatoriu, insa; grav este cand se intampla sa mai traim pe spinarea parintilor nostri pana la varste inaintate!) In lumea inteleptilor se spune ca nu existam cu adevarat decat din clipa in care am inceput sa traim pe picioarele noastre, din clipa in care mintea pe care o avem incepe sa vada limpede rosturile vietii si propria noastra menire pe pamant. Daca am accepta intru totul aceasta idee, in buletinele de identitate am aparea, de asta data, mult mai tineri: ziua "nasterii" noastre ar coincide, probabil, cu aceea a intrarii in maturitate. Nasterea reprezinta un salt: nu respiram, nu mincam, taceam; respiram, dam din maini si din picioare, tipam. Prima respiratie, inaugurata de primul tipat, marcheaza — ca si desprinderea modulului spatial de camera cu aparatura -— inceputul unui timp zbuciumat. Acolo inseamna trecerea cosmonautului, cu nava in flacari, prin atmosfera terestra, necesitatea de a distinge, cu maximum de claritate si precizie, obiectele pamantene de cele cosmice pentru a-si dirija cat mai bine zborul, stiinta supravietuirii cu succes in desert, in ocean, pe varf de munte aici, in termenii care-l privesc strict pe nou nascut: in momentul venirii pe lume el are de facut fata, dintr-o data, schimbarilor de temperatura, zgomotelor, luminii, foamei de oxigen, ca si foamei propriu-zise, setei, nevoii de afectiune — pentru ca, odata cu taierea cordonului ombilical, inceteaza aprovizionarea cu tot ceea ce era ,,de-a gata" din organismul matern.
E dificil pentru oricine, la Orice varsta — de ce sa n-o recunoastem?— nu doar pentru un nou-nascut, sa faca fata, pe nepregatite (fara antrenamente speciale in ,,camere-laborator") unor conditii de viata complet diferite de cele in care a trait pana atunci. Cu atat mai grea este, se pare, trecerea brusca de la "parazitism11 la autonomie. Nu-i de mirare, deci, ca, la inceput, nou-nascutul doarme mult: 24 de ore din 24. E obositor sa traiesti. Extenuant efortul de a invata sa faci fata cerintelor vietii! Scoarta cerebrala nu e, nici ea, pregatita. E si noua in creier, nou achizitionata pe scara evolutiei vietuitoarelor; nu primeste inca destul singe (iar cel pe care il primeste este prea sarac in oxigen si chemat in toate partile deodata: in muschi, tub digestiv, creier).
Daca prin forta lucrurilor aceasta vasta uzina a inteligentei — creierul — nu lucreaza "la intreaga sa capacitate" copilul, fireste, este deocamdata un"inapoiat mintal11. Dar un inapoiat mintal cu mari posibilitati de evolutie. Chiar de la nasterea sa el va trebui sa inceapa sa invete.
* Notă: Grosu, Eugenia - Tainele creierului uman, Editura Albatros, 1977