Citi dintre noi nu ne-am distrat in copilarie, intinzind un elastic si apoi ciupindu-l, pentru a-l face sa vibreze ca o coarda de ghitara! Or, dupa cum II lasam intreaga lungime sau o scurtam punind un deget ia mijloc, sunetele produse ofereau auzului nostru relatia familiara numita "octava". Lungimea de coarda pe care o lasam libera reprezenta lungimea de unda. Deplasind degetul (ceea ce s-ar putea face tot atat de bine la o ghitara sau o vioara), putem obtine Orice inaltime a sunetului, intre cea mai grava si cea mai ascutita; dar anumite sunete ne pareau privilegiate. Sa le spunem imediat pe numele lor — do, mi, sol — si sa refacem experienta masurind lungimile de coarda corespunzatoare. Operind urmatoarele trei impartiri, vedem ca se verifica egalitatea: lungimea lui lungimea lui lungimea lui do sol mi. Ceea ce inseamna ca fSecventa lui mi este media aritmetica intre fSecventa lui do si cea a lui sol.
Altfel spus, do, mi, sol care constituie "acordul perfect major" sunt legate printr-o relatie numerica precisa. Aceasta ne aminteste de o alta medie, geometrica de aceasta data: "intre doua parti ale unui intreg, raportul intre cea mai mare dintre aceste parti si cea mai mica este egal cu raportul intre intreg (suma celor doua parti) si partea cea mai mare. Stim ca fSecventa (numarul de vibratii pe secunda) este invers proportionala lungimii de unda; cand, in exemplul nostru, reducem coarda la jumatate, aceasta vibreaza de doua ori mai repede: nota acuta a octavei are deci o fSecventa dubla fata de nota grava. Din acest raport, este usor sa deducem, ca ratiune a progresiei unei suite de marimi crescinde, acel faimos "numar de aur" despre care s-a scris atat de mult incat nu vom insista nici asupra laturii tainice pe care o continea, odinioara, initierea si transmiterea sa, nici asupra caracterului sau universal. Toata lumea stie ca el este prezent in natura, in astronomie si in proportiile corpului omenesc. El isi gaseste aplicarea de asemenea, in muzica, in arta si in arhitectura (egipt, atena, chartres, unele realizari ale lui le corbusier. Toti studentii in arte plastice lan utilizat pentru a-i analiza pe giorgione, Poussin.
Dar cercetarile moderne au stabilit ca aceasta putere recunoscuta de a determina linii si volume se extinde si la culori. Cook incoace cu litera greceasca P pe care l-am intalnit in legatura cu formatul "marina", si care este atat de frecvent in natura, ca si in arta, pana si in formele ei considerate ca cele mai minore. Gamele logaritmice, ceea ce nit ne mira, cunoscand modul in care variaza sensibilitatea vederii in functie de importanta excitatiilor. Totusi, raporturile numeOrice sunt mai evidente si recunoscute in muzica: (nu se poate canta la un pian dezacordat) prin urmare la ea s-au gandil dintotdeauna pictorii. Am putea cita aici pe serusier la care ne intoarcem adesea, nu numai din interes fata de ideile lui, ci pentru ca datorita prietenilor — de la anquelin pana la bonnard — scrierile sale reflecta gandirea din carea avea sa se nasca arta contemporana. Dar sa luam in cele ce urmeaza doua exemple din trecut: mai intii, Delacroix, care colectioneaza esantioane de tonuri in cautarea "unei legi muzicale dupa care intervalele sunt mai dese pe masura ce tonul se inalta" (sa fie oare aceasta modulatia logaritmica?) Si scrie: "m-ain gandit cat de fericit fusesem sa ma instruiesc in toate aceste lucruri, care II descurajau pe muzicienii de rand.
Acest sentiment mi-a oferit o imagine asupra placerii pe care savantii demni de acest nume o gasesc in stiinta. Adevarata stiinta nu este ceea ce se intelege in mod obisnuit prin acest cuvant, adica o parte a cunoasterii deosebita de arta. Nu, stiinta considerata in acest fel, demontata de un om ca chopin, este arta ea insasi, si din contra, arta nu mai este atunci ceea ce crede omul obisnuit, un fel de inspiratie care vine de nu stiu unde, merge la intamplare, si nu prezinta decat exteriorul pitoresc al lucrurior. Este ratiunea insasi, imbogatita de geniu, dar urmand un drum necesar si condusa mai departe de legi superioare. Or, cu mult inainte, Leonardo da vinci, care ilustrase lucrarea in care apare sectiunea de aur — de divina proportione de luca pacioli di borgo — scria: "pictorul stabileste trepte pentru valori, obiecte ale vederii, ca muzicianul pentru sunete, care sunt unite si impreunate, dar au primit totusi mici intervale de la sunet la sunet, numite prima, secunda, terta, cuarta, chinta si astfel, din treapta in treapta, cu nume pentru toate variatiile vocii spre registrul inalt si spre cel jos. Este bine sa se compare pictura cu muzica pentru a o explica pe una prin cealalta si a constata ca ambele se supun acelorasi legi numerice; totodata, este cu totul altceva sa vrei sa identifici termen cu termen elementele celor doua discipline chiar daca sunt actionate de un modul identic. Cu luate acestea, multi artisti au fost tentati, inaintea lui serusier, de asemenea speculatii.
Rezulta de aici ca, in calitate de mostenitori inconstienti, noi continuam sa facem asimilari care deriva din aceasta si al caror mecanism arbitrar ganz il descompune asa cum se cuvine. Unii au vrut sa compare culorile spectrului vizibil fie cu cele sapte tonuri de ia i onice, fie cu cele douasprezece trepte cromatice ale octavei. Dar, in afara impartirii noastre traditionale a octavei, exista si altele: pentologia chineza, bazata pe consideratii cosmogonice, conform carora octava se imparte in cinci tonuri principale, iar culorile se reduc la cinci principale. In domeniul asociatiilor sunele-culori, probabil ca isaac newton este cel care a introdus numarul sapte. In primele sale cercetari optice, se pare ca newton ar fi utilizat prisme care descompuneau raza luminoasa in cinci benzi de culori late si doua inguste. Cu toate ca el a constatat apoi ca prisme diferite produc spectre diferite, influentat de kepler care urmarea importante legi cu caracter general, el semnaleaza o aparenta concordanta. Mici intervale ca in muzica si nu tranzitia continua, fi trebuie mult timp unei idei, nascuta dintr-o comparatie geniala, pentru a deveni realitate.
Dupa incercarea nefericita de a grada amestecurile cu ajutorul lingurilor vor trece secole pana cand cezannc sa propuna raspunsul sau: modularea. La inceput, cl nu vorbea decat despre cinci culori principale: rosu, galben, verde, albastru, violet. Ar fi fost multumit daca ar fi cunoscut sistemul chinezesc, dar pentru a se conforma teoriilor muzicale din occident, el accepta doua culori principale "distincte", portocaliu si indigo. El propune: do = rosu, re = portocaliu, mi = galben, fa = verde, sol = albastru, la — indigo, si — violet. Acest punct de vedere a avu adopti timp de peste doua sute de ani. Ganz observa, in afara de aceasta, ca relatiile numerelor proportionale intre undele sonore si cele luminoase nu pot fi comparate. Raportul octavei 2 1 se repeta de zece ori in scara sonora accesibila omului (de la 16 la 20 000 de cicluri vibratoare pe secunda), in timp ce aceasta proportie nici macar nu este atinsa intre violetul cel mai intunecat si rosul cel mai inchis.
Goethe nu a cautat sa faca asociatii intre sunete si culori. Unde intalnim principiile armoniei? Aceasta dorinta — care este aproape o necesitate — de a face din muzica un exemplu si un ghid pentru cercetarea legaturilor dintre culori explica o identitate de vocabular aproape absoluta aceasta ne face sa ne intrebam ce se intelege, in general, prin "armonie". Pentru etimolog, cuvantul grecesc harmonia corespunde mai intai unei idei de asamblare, de imbinare a unor scinduri sau de sudare a doua oase si, de asemenea, de casatorie; din acest sens concret ia nastere sensul figurat, calitatea modificarii, cerute pentru ca asamblarea sa reuseasca. De aici deriva ideea de proportie exacta, de acord si de ordine 12. Se impune o prima observatie: exista o interactiune a cel putin trei factori care reprezinta un tot si partile care il compun; fiecare parte 13 trebuie considerata nu in sine, ci in raport cu cealalta si, totodata, in raport cu ansamblul. O casatorie reusita nu este neaparat cea in care baiatul si fata sunt inzestrati cu cele mai frumoase calitati, ci aceea in care se formeaza un cuplu unit printr-o intalnire fericita de deosebiri si de puncte comune.
La fel se intampla si in cazid culorilor! Fireste, exista si exceptii; de exemplu "obiect" (in pictura) devine "motiv" (in muzica) sau "idee" (in poezie). Se compara de asemenea "raspuns" in muzica cu "rapel" in pictura.
* Notă: Havel, Marc - Tehnica tabloului, Editura Meridiane, 1980