Desi mai evoluata, figura lui maxwell pune cu deosebire in evidenta faptul ca cercurile noastre cromatice obisnuite sunt niste diagrame rudimentare. Ca atare, ele sunt supuse acelorasi imperative. Cu toate acestea, prea putini autori mentioneaza faptul. Asa se explica obiceiul nostru de a crede ca unul dintre aceste cercuri reprezinta ansamblul complet al culorilor, in timp ce el nu ofera decat un caz deosebit, corespunzator unei intensitati dale. Daca aceasta variaza, apar noi nuante. Capiul este totusi cunoscut demult! Intr-adevar, acum aproape trei secole, newton a pus albul in centrul unui cerc a carui circumferinta era ocupata de culorile pure, adica saturate, obtinute prin descompunere spectrala, in consecanta, punctele situate pe o raza anumita ar corespunde diferitelor amestecuri dintre alb si culoarea pura care formeaza extremitatea.
Ele constituie degradeurile. Dar si newton intelesese necesitatea unei a treia dimensiuni pentru reprezentarea in totalitate a varietatii impresiilor colorate. Sa ne reamintim exemplul propus de deribare: slabirea eclerajului face ca portocaliul sa fie mai intunecat decat o tableta de ciocolata expusa la soare. Mai putem spune, de asemenea, ca un ocru o sa apara ca un cadmiu sau ca un pamant de umbra, in functie de intensitatea luminii, si am insistat asupra valorii cu totul relative a cuvantului "alb". Daca albul insusi este un element variabil, se intelege de la sine ca si amestecurile sale cu anumite proportii de culori pure vor varia. Goethe stabilise deja o legatura intre fenomenele cromatice si luminozitate sau intuneiic, aratand ca ast fel le-am putea caracteriza. Merimae, pe de alta parte, sugera aceasta imagine atat de frapanta si de adevarata: "scara cromatica ce se infunda intr-un loc intunecat".
In fine, paul sarusier scrie: "centrul cercului reprezinta un gri incolor nu albul, asa cum se pretindea. Trecerea progresiva de la lumina la intuneric, actioneaza simultan asupra culorilor pure si a incolorului central care parcurge scara griurior de la alb la negru. Asocierea degradeului si a intunecarii va realiza astfel toate tonurile, asa cum a intuit ostwald. Un procedeu atat de simplu, chiar daca sacrifica unele criterii fizice, trebuie ca i-a sedus pe pictorii preocupati de incidente psihologice. Este cazul lui paul klee, autorul "noii obiectivitati" ("nene sachlichkcit"). Schema 10 sa ne reaminteste ideea lui goethe. Albul (wcift), este sus, iar negrul (schwarz) este jos.
Intre acestea doua variaza griul (grau). Culorile pure se dispun circular in spatiu, rosu (rot), portocaliu, galben (gelb), verde (griin), albastru (blau), violet. Acest extras diiilro scrisoare catre verkade continua astfel: ". Stii ca cu consider albul ca pe o culoare necla-sificabila, care ar fi nota obscura a unei game ceresti, invizibila ochilor nostri. Deci el nu ne va servi decat ca sa producem disonante. In armonie, aceasta disonanta se explica prin faptul ca albul difera prin luminozitate de toate culorile carora le este opus in cadrul cercului. Piciorul american mnnsell (1858—1918) este autorul unei reprezentari devenita clasica: variatia luminozitatii este reprezentata vorbei.
Aceasta este valoarea ("value") care ne permite sa adaugam dupa denumirea culorii adjectivele "deschis" sau "inchis". Saturatia ("chronia") creste orizontal, de la centrul gri unde este nula, pana in zona cea mai externa, unde devine totala, culoarea fiind atunci pura. Ea marcheaza diferentele, in sensul termenilor "degradeu" sau "rupt". In fine, lenta ("hue"), determina in maniera cercurilor cromatice tonul fundamental, adica dominanta (rosu, portocaliu, galben, verde, albastru etc. Purpuriurile, culori nespectrale dar realizabile prin aditiune, fiindu-le incluse). am vazut ca o astfel de prezentare a culorilor nu poate sa fie figurata pe un plan, Intrucat comporta trei dimensiuni. Sistemul munsell ne conduce deci la o macheta pe care o reproducem in perspectiva.
Sa nu uitam ca este opera unui picior. Tonurile variaza aici in mod delicat prin intervale de o regularitate a caror constanta, ochiul o controla in timpul executiei. Faptul ne sporeste interesul fata de astfel de structura, dar ramanem cu toate acestea surprinsi de aspectul ei asimetric, care se explica prin aceea ca s-a tinut cont de luminozitate. Toate culorile pure se situeaza la aceeasi distanta fata de axul central, adica pe cilindrul cu diametrul cel mai mare dar, nefiind de luminozitate egala, ele ocupa niveluri diferite; fiind foarte luminos, un galben saturat se plaseaza mult mai sus decat un albastru pur care ne apare foarte intunecat. Se pot taia felii din acest corp solid, operind fie pe orizontala, fie pe axul vertical. De asemenea, putem derula un cilindru, ca si cum am curata de coaja un fruct. Obtinem astfel prezentari partiale, dar plane, pe care le reproducem sub forma de planse compuse din mici cartoane colorate si lipite.
Alcatuim astfel albume care ne prezinta, fila cu fila, familii de culori fie cu aceeasi tenta, fie cu aceeasi saturatie sau luminozitate. Astfel de atlase — repetam, productii ale unor pictori — pot servi artistului. Trebuie sa spunem, totusi, ca ele au ceva trist, asa cum observa marnier-lapostolle, care considera ca motivul este o inalbastrire datorata albului, efect (de racire) pe care l-am evocat si pe care el il numeste fenomen de cianotropie. Alburite sau griurile au, desigur, aici acelasi efect. De unde rezulta ca in iot ce este degradau, tonurile reci inving lunurile calde, lixael acesl luciu il observam cand reluam in straturi colorate, prea transparente. O schita umbrita in "grisai". Critica adresata tuturor sistemelor actuale de figurare consta in aceea ca introducerea unui gri material intr-o culoare nu poate corespunde, pentru aceasta, cu actiunea de slabire a luminii.
* Notă: Havel, Marc - Tehnica tabloului, Editura Meridiane, 1980