Dispunem in prezent de mijloace pe care pictorii pasionati de profesia lor le-au cautat cu indarjire. Ei ar putea acum sa conceapa si sa realizeze capodopere durabile. In consecanta, aceasta lucrare este de cea mai mare importanta, si toti artistii demni de acest nume ar trebui sa o cerceteze ca pe o carte de capatii, inainte de a se aseza in fata sevaletului. Fara indoiala ca, in creatia artistica, exista o parte de mestesug, ce trebuie cunoscuta la perfectie, pentru ca dupa aceea sa putem lucra din instinct. Daca un artist, nu stie sa-si decaleze singur o panza, sa o prepare, daca nu cunoaste secretul compozitiei, al prepararii uleiurilor si emulsiilor, daca ignora toate posibilitatile culorilor ce i se propun, niciodata nu va putea trage foloase de pe urma aptitudinilor sale, pentru a-si exprima liber conceptiile asupra formelor si culorilor. Haoul dufy mi-a relatat ca il sfatuise candva pe matisse, care, pe atunci, picta in laviu de esenta, sa incerce mcdiumul "maroger" si ca matisse i-ar fi raspuns: "ma plictisesti cu tehnicile astea noi! Pictura este si asa destul de dificila".
Ei bine, matisse se insela, iar eu. sunt convins ca daca s-ar fi preocupat mai mult de problemele tehnicii si de mestesugul propriu-zis, ar fi ajuns sa-si exprime mult mai bine geniul, fara a mai pune la socoteala conservarea operelor sale in secolele viitoare. Trebuie, deci, ca artistii de astazi sa nu mai dispretuiasca tehnica, pentru ca acum exista o carte ca aceasta, pe care oricine o poate studia cu mult folos. Va asigur ca, dupa lectura ei, un artist cu o activitate de cincisprezece ani, cunoscand, datorita lui anquelin, maroger, Pierre, paulei si, in fine, lui Marc Havel, secretele unei bune tehnici, va castiga douazeci si cinci de ani fata de contemporanii sai, pentru ca i-ar fi imposibil sa le descopere singur, fara mii de incercari neizbutite. Mai apreciez la aceasta lucrare si faptul ca nu se incarca prea mult cu termeni de estetica, asa cum fac acei critici de arta care folosesc expresii esoteOrice neavand decat foarte putine legaturi cu tabloul care, cum spune Marc Havel, este facut inainte de. Toate pentru a fi privit. Acesta, dupa cum afirma in continuare autorul citat, are nevoie de lumina care sa-l puna in valoare si de ochi care sa-l priveasca.
In functie de acesti doi factori trebuie judecat, si inteles un tablou. Daca acest mecanism optic este bine armonizat, pornind de la senzatie se poate ajunge la o satisfactie de ordin filosofic', dar senzatia este esentiala, si as dori sa vad intotdeauna critica pornind, de aici pentru a trage concluzii de ordin estetic si nu urmarind un proces pur intelectual care nu va explica niciodata un tablou. Trebuie sa fim pe deplin convinsi ca tehnica, in pictura, este intr-adevar slujitoarea spiritului. Marc Havel spune acest lucru in cartea sa, dar cu il repet, pentru ca este convingerea mea profunda. Tehnica picturii s-a pierdui din pacate in cursul secolului al аi ili-lea. Multe din atelierele de pictura au ajuns pe mana unor indivizi care refuzau sa-si dezvaluie secretele sau sa le transmita cuiva, s-a ajuns, in secolul al xix-lea, la o situatie jalnica: pictori geniali ce ignorau absolut tot ce tinea de tehnica picturala. In prezent, tablourile lor — va vorbesc in cunostinta de cauza — ajung la noi mai deteriorate declt operele lui, van eyck, memling sau Durer; fara a mai vorbi de prud'hon si Delacroix, lucrarile cltor impresionisti au trebuit deja sa fie dublate (rantoalate), desi au abia o sula de ani de existenta!
Admirabila expozitie Delacroix, care a putut fi vazuta la Luvru acum citiva ani, demonstra talentul, unui geniu tradai de lipsa tehnicii, doar cateva tablouri, mici, executate spontan, fara reluari, mai pastrau ceva din stralucirea lor initiala. Stralucirea marilor sale pinze n-a rezistat insa timpului. Ei bine, aceste tehnici uitate au determinat, datorita cercetarilor lui maroger, anquetin, paulei, apoi ale lui Marc Havel, scrierea acestei lucrari care mi se pare fundamentala, ea oferindu-ne cu generozitate concluziile cercetarilor efectuate de saptezeci de ani incoace de catre oameni care au renuntat de buna voie la creatia artistica pentru a redescoperi tehnicile vechi si a reconstitui in mod stiintific metodele cu ajutorul carora un tablou poate fi pictat cu relativa, usurinta si poate strabate secolele fara a se degrada. Unele secrete pierdute ale picturii vechilor maestri, sunt in prezent descifrate; ele sunt chiar substantial imbunatatite prin descoperirile secolului xx in domeniul chimiei, si, in prezent, oricare artist, cat de cat informat, poate sa intinda cu cea mai mare usurinta, pe un suport stabil, culori stralucitoare, ductile, transparente, de a caror rezistenta in timp sa fie sigur. Tablourile de azi nu mai sunt pictate doar pentru triste sali de muzeu: ele au menirea sa incinte nu numai ochii, amatorilor de arta, cisi ai multimilor, in locuinte, pe peretii imobilelor, in cladirile publice. Spre deosebire de pinzele lui dufy, ele nu ne vor mai, obliga, la fiecare treizeci de ani, sa le ingrijim, sa le restauram, sa le repiclam. Orice este posibil in prezent; in sfirsit, pictorului de geniu i-a fost intinsa o mana cinstita si pot afirma, in concluzie, ca nu prea cunosc alta lucrare care sa-l poala sluji mai bine pe artist.
In arta, nimic din ceea ce este bine facut nu este intamplalor; nu cunosc nici un caz in care o lucrare sa fi reusit altfel decat datorita previziunii si stiintei artistului.
* Notă: Havel, Marc - Tehnica tabloului, Editura Meridiane, 1980