, un rezultat al organizarii diversitatii pentru a constitui individualitatea. Atingerea acestui tel este grija permanenta a pictorilor. Pentru a ajunge aici nu exista insa o regula absoluta. Unii, mai ales cei care cauta precizia extrema a detaliilor, stiu sa obtina unitatea lucrand totusi centimetru cu centimetru. Dar multi se gandesc mai intai la ansamblu. De aici interesul pe care-l prezinta ebosa ale carei aplaluri (in zenuiri sau cu flashe) stabilesc indicatii privitor la tente si raporturile de suprafata ce vor caracteriza tabloul si emotia care va lua nastere. In continuare, astfel, schita "coborarii de pe cruce", precum si acest sfat al lui jerome "sa pictam mai intai o compozitie abstracta colorata pe care sa o facem apoi figurativa" ne conduc la aceeasi idee: sa ne propunem mai intai ansamblul, plasind apoi culorile evocatoare, aceste "culori determinate".
Continuarea lucrului va avea drept scop sa le acordeze. Acest fapt stabileste, poate, ierarhia lucrurilor: marea problema a pictorului este "dispunerea cimpurilor colorate, proportiile lor, ritmul sau ordonarea miscarii b1". Acesta este fructul sensibilitatii, sufletului, geniului sau. Dimpotriva, se pretinde ca armonizarea "este o masura de precautie", "ceva comun tuturor si nu trebuie confundata cu gustul estetic specific fiecaruia" (pfeiffer). Fata de ce orchestrarea inseamna, ca si in muzica, un pic de "mestesug". Multi compozitori si pictori (chiar si rubens) au lasat-o, uneori, in seama unor simpli executanta. Clriar daca regretam adesea acest fapt, el ne dovedeste ca orchestrarea consta, mai ales, in aplicarea unor reguli insusite in mod abstract, sau cel putin prin exemplu si deprindere practica.
Precizia acestor reguli si universalitatea lor II permit artistului sa faca apel, eventual, la altcineva. Lucrul este posibil pentru ca toti au invatat acelasi limbaj. Dar colaborarea inceteaza cand este vorba de a desavirsi lucrarea. se precizeaza detaliile, nu numai pentru sublinierea desenului si ritmului, ci (fie prin modeleu fie prin modulare) pentru a lega intre ele aceste culori dominate prin serii de armonizari locale. Aceasta continuare va aduce detaliile semnificative, dintre care unele vor putea, la terminarea tabloului, sa fie sacrificate in favoarea esentialului. Ne raliem principiului lui Delacroix: executia in trei timpi. Intr-un spirit asemanator, unii contemporani — henri goetz, printre altii — incep prin a copia realitatea pe motiv: apoi, la intoarcerea in atelier, accent uimi si simplificind rand pe rand, ei termina desprinzind din natura ceea ce se cheama foarte corect o "abstractie".
Demulder-dutron: scrisoarea citata, pagina Indiferent ca este vorba de "galeria medicis" sau de "zina electricitate", creatorul este cel care desavirseste singur ceea ce a conceput. Daca el este de neinlocuit, aceasta se datoreste faptului ca sufletul nu poate fi inchis intre psihanaliza si tehnica. Nu tehnica ne va spune cum sa desavirsim tabloul. Cel mult va putea sa studieze regulile care conduc la unitatea lui. Izocromie. Policromie.
Regulile sunt cele саге, prin orchestrarea detaliilor, vor face ansamblul sa tinda spre o anumita caracteristica. Lasind la o parte "monocromia deoarece, prin definitie, ea nu face apel decat la o singura culoare", Pierre jerome explica in cursul sau, tinut la academia jtilian, ca o pictura poate fi "izo-croma" sau "policroma". Izocromia inseamna "folosirea unei culori principale, de o dominanta esentiala care va caracteriza tabloul despre care vom spune ca are o armonie rosie sau verde etc. Termenul capata aici un sens mai larg decat cel pe саге i l-am gasit mai inainte. Nu este vorba de un camaieu. Intervin si alte culori, dar ele trebuie sa depinda de culoarea principala.
* Notă: Havel, Marc - Tehnica tabloului, Editura Meridiane, 1980