In celebra sa definitie data picturii, Cennini pare a preconiza o pictura ca reprezentare a universaliilor, dar a universaliilor care se afla in re si care non sunt realia, care, deci, nu au o existenta de sine statatoare decat pe planul imaginii transpuse. Doar o astfel de conceptie permite "traducerea" din limbajul naturii in limbajul pictural. Paralel cu acest incontestabil pas inainte lata de traditia medievala se observa mutatia criteriilor de receptare ale operei, criterii intelectuale, asa cum am vazut ca aparusera deja la boccaccio. Dispare analiza abstracta facuta in numele unei idei imuabile: pulchritudo, Venustas, etc. Analiza va cauta — si ea — aceste criterii in re, in opera, lata deci ca Cennini ne va vorbi despre stil, valoratie, insertie spatiala, relief, anatomie etc. I'oate aceste elemente noi de evaluare a operei de arta vadesc aparitia unei conceptii estetice in l’iecento care isi gaseste concretizarea in opozitia intre noul ritrarre al naturale si vechiul dipingere con esenipio. Dipingere con esempio indica in mod obisnuit integrarea artistului intr-o serie iconografica prestabilita de la care Orice abatere era interzisa.
Procedeul, departe de a mai fi tiranic si obligatoriu, mai transpare insa si in tratatul lui cennini: incepe, apoi sa desenezi dupa model (con esempio) lucruri cat mai usoare cu putinta ca sa-ti obisnuiesti mina. Tot astfel il vom intalni evocat si de danie in purgatoriu (come pintor che con esempio pinge disegnerei), "a picta dupa model" (dipingere con esempio) persista doar ca o treapta obligatorie a uceniciei si se confunda cu studiul maestrilor "pentru obisnuirea maini i", care trebuie urmat apoi de studiul naturii ce "intrece toate modelele". Acest program dual al uceniciei de pictor care va persista pana la cel mai elaborat invatamint academic al epocii moderne, va zamisli un nou concepi, care apare — si el — pentru prima oara in trecento. Acesta este. Dipingere per forma". Prima sa mentionare in constiinta estetica trecentista se gaseste in celebra dis cutie despre cauzele diluarii traditiei picturale continuta de una dintre "istorioarele" (novella ) lui sacbetti. Nu este lipsit de insemnatate faptul ca cel care incearca sa dea aici o explicatie acestor cauze este Taddeo gaddi — stramosul direct al lui cennini: "per certo assai valenti dipintori sono stati, este che hanno dipinto per forma, ma questa arte este venuta este viene mancando tutto di".
Acum conceptul de forma a devenit deja echivalent cu cel de valoare estetica. Dipingere per forma subsumeaza atat pe ritrarre al naturale cat si pe dipingere con esempio (in sensul exercitiului formal), indicind cizelarea imaginii — nu atat tehnica, cat figurativa — astfel incat actul picturii, "traducerea" limbajului realitatii vizibile in limbaj pictural, sa aiba sorti de implinire. Intelegem astfel dualitatea intima a intregii structuri a tratatului lui cennini, dualitate ce se reflecta in mai toate pasajele capitale. Astfel, dupa cum s-a mai observat, Cennini indica lumina solara din stinga ca fiind cea mai indicata pentru obtinerea celor mai potrivite efecte de clarobscur (cap. Vili), in acelasi timp apar codificarile tipic medievale ale clarobscurului, asa cum le cunoastem din erminia de la athos: partile subliniate cu umbre trebuie sa fie nasul, buzele, colturile gurii etc. Cap. Lxvii).
Iot asa, in pasatele care se ocupa de elementele de peisaj apar sugestii uimitoare de "perspectiva aeriana" (cind ai de facut munti care par mai in departare, fa culorile mai inchise, iar cand vrei sa para mai in apropiere la culorile mai deschise) pentru ca imediat dupa aceea sa revina la abordarea unui exemplum deghizat in indicarea pro-cedeului reprezentarii muntilor dupa bucati de stinca aduse in atelier. Assunto vede prin aceasta apartenenta la nominalism o depasire a evului mediu. Problema, punindu-se in termeni de "cearta a universaliilor", apartenenta la problematica evului mediu ni se pare a fi, insa, indiscutabila.
* Notă: Cennino Cennini - Tratatul de pictura, Editura Meridiane, 1977