Toata lumea stie ca un material textil absoarbe mai mult sau mai putin apa, in functie de substanta sa. Astfel, pentru a sterge sau a usca ceva, bumbacul este mai potrivit decat nailonul. Marinarii actioneaza asupra tensiunii unui odgon udindu-l cu apa; cu ajutorul acestui procedeu s-a putut asigura ridicarea obeliscului din piata concorde din Paris.. cantitatea pe care o retine depinde, in Orice clipa, de ceea ce numim "starea higro-metrica" a atmosferei care, la aceeasi temperatura, poate sa contina mai multi sau mai putini vapori de apa (obisnuim sa spunem "un irig uscat", "o caldura umeda" sau invers). Aceste schimbari fac sa varieze lungimea lirelor, prin urmare, suprafata tesaturii. Pentru evitarea lor ia. In muzee se pun higrometre care actioneaza, la nevoie, instalatia de umidiiicare a aerului. Pentru multe tesaturi, destinderea nu atinge punctul maxim in conditii extreme de uscaciune sau de umiditate, ci intr-un punct intermediar.
Precizam, dupa aprecierea comisiei pentru problemele inului din franta, ca o panza de in atinge suprafata sa maxima cand gradul higrometric este de 65% ta o temperatura de 20° celsius. Este punctul in care fenomenul numit "drapel" ajunge la maximum si, in consecanta, cel mai potrivit pentru montarea pe sasiuri a pinzelor de tablouri. Acestea s-ar increti imediat daca operatiunea ar fi facuta intr-o incapere prea uscata sau prea umeda. Cineva propunea sa se lipeasca foile de cositor pe spatele pinzei. Inul este materialul textil cel mai absorbant, dar si cel mai putin supus alungirii. Este de secole cel mai folosit cu tot interesul acordat, in anumite cazuri, cinepei (italia) sau, cu unele discutii, iutei. Cat despre bumbac, a carui folosire se explica prin pretul sau scazut, trebuie stiut ca el provoaca foarte repede unele cracluri caracteristice care se propaga in paralel cu firele.
Sa examinam prepararea inului, ca sa vedem cum putem diminua aceasta sensibilitate la umiditate. Fuiorul de in, separat de partea lemnoasa prin melitare, provine dintr-o materie vie si este, din aceasta cauza, foarte complex. El este format din fibrile elementare care au ramas legate intre ele printr-o fractiune a substantelor aglutinante naturale, pastrata cu buna stiinta. Or, acestea sunt felurite si, mai mult sau mai putin, sensibile la apa. Prima faza a tratamentului a fost topirea. Aceasta este o fermentatie care, pentru a dezagrega fibrele, ataca intr-o masura limitata masa de substante aglutinante, continuta initial in planta. Ceea ce ramane din aceasta este necesar pentru rezistenta firului.
Realizata in mod empiric dupa experienta traditiei sau controlata in mod stiintific, operatia este o selectare prin distrugere. Rezultatul final — inclusiv rezistenta si comportamentul la umezeala — va depinde in mare masura de ceea ce va fi eliminat sau pastrat. Din motive economice, vechiul sistem de topire in apa, atat de cunoscut, in care manunchiurile de in erau scufundate in balti, a incetat de a mai fi practicat. El a fost inlocuit de topirea la aer, procedeu care ne da pinzele actuale, nu de culoare bej, ci de un gri verzui. Fara sa aparam prea mult trecutul, care a cunoscut dificultatile pe care le cunoastem si noi in privinta comportamentului materialului, precizam ca noua metoda nici macar n-a fost pe deplin acceptata de tesatori. Au fost facute, asadar, cercetari serioase. Cele inlocuiesc topirea cu degomarea chimica.
Nu ne vom exprima optiunea. Pentru noi rezultatul este cel care conteaza. Iar el pare sa indice imbunatatiri notabile in ce priveste rezistenta la tractiune si la sfisiere. Tesatura este, in afara de aceasta, mai regulata deoarece firele sunt mai omogene. Primele probe de rezistenta la variatiile de umiditate sunt destul de incurajatoare. Ne gandim, totodata, ca unii eventuali beneficiari, uitind albul renumit al panzelor din nord, tratate pe pajiste, si identificind inul dupa culoarea inchisa, vor fi tulburati de paloarea materialului degomat chimic despre care vor spune: "ce bumbac frumos". Totusi, in privinta inului, este ceea ce ni se propune mai bun.
In acelasi timp, nici fibrele naturale, nici principalul lor component — celuloza — nu pot oferi o stabilitate completa la variatiile de umiditate, decat daca reusim sa le izolam, cum incearca unii, invelindu-le intr-o imbracaminte impermeabila. La ce trebuie sa ne asteptam din partea textilelor artificiale? Cele mai multe dintre ele absorb mai putina umiditate decat cele de origine naturala. Unele manifesta chiar o rezistenta absoluta si sunt insensibile la variatiile higrometrice. Desigur, pot fi descoperite si alte caracteristici, situatie in care unele dintre materialele din fericire foarte variate, vor fi succesiv eliminate. Uneori rezistenta la imbatrinire este mediocra, alteori cea la alungire. Citeodata grundul adera necorespunzator.
Se poate de asemenea, observa cu destula usurinta ca un burete umed, cu care frecam dosul pinzei, nu face sa dispara urma unei lovituri pe care ar sterge-o de pe panza de in.
* Notă: Havel, Marc - Tehnica tabloului, Editura Meridiane, 1980