. Sunetele detin si ele o mare putere in ceea ce priveste a-ceste emotii ca si majoritatea celorlalte. Nu ma refer la cuvinte, Intrucat cuvintele nu ne impresioneaza pur si simplu prin sonoritatea lor. Ci prin mijloace cu totul diferite. Intensitatea sonora excesiva este suficienta in sine pentru a coplesi sufletul, pentru a-i suspenda activitatea, pentru a-l umple de groaza. Zgomotul unor mari cascade, urletul furtunii, tunetul sau bubuitul artileriei stirnesc in minte senzatii mari si impresionante, desi in asemenea genuri de sunete nu gasim nici un fel de artificiu sau delicatete. Tipetele multimii au un efect similar; prin simpla tarie a sunetelor, ele uluiesc si naucese atat de tare imaginatia, incat in graba si zapaceala mintii, nici macar cele mai echilibrate temperamente nu pot evita sa fie tirite in jos si sa se alature tipetelor comune si hotaririi comune a gloatei.
Un inceput abrupt sau incetarea abrupta a unui sunet care are o forta cat de cat considerabila, produce un efect similar. Atentia este starnita de acest fenomen ; facultatile mintale sunt imboldite, puse oarecum in garda. Daca ceva faciliteaza vazului sau auzului nostru trecerea de la o extrema la alta, asta nu genereaza spaima si, Deci, nu poate constitui o cauza de maretie. Orice lucru brusc si neasteptat ne face sa tresarim; adica avem o perceptie a primejdiei si firea noastra ne trezeste pentru a ne pazi de ea. Se poate observa ca un singur sunet de oarecare intensitate, chiar daca are o durata foarte scurta, capata un efect maret daca este repetat la anumite intervale. Putine lucruri sunt mai inspaimantatoare decat bataia unei pendule mari, cand tacerea noptii ne impiedica atentia sa se distribuie in prea multe parti.
Acelasi lucru se poate spune si despre o singura bataie de toba, repetata dupa o pauza ; de asemenea, despre bubuiturile succesive ale tunurilor in departare ; toate efectele mentionate in aceasta sectiune au cauze mai mult sau mai putin similare. Un sunet slab, tremurator, intermitent, chiar daca in unele privinte pare opusul celor pomenite putin mai inainte, produce sublimul. Merita sa analizam putin acest lucru. Faptul in sine este cu siguranta pricinuit de experienta proprie a fiecarui om, precum si de reflectiile sale. Am mai observat deja ca noaptea ne sporeste groaza poate intr-o masura mult mai mare decat oricare alt lucru ; asa este in firea noastra ca — ori de cite ori nu stim ce ni se poate intampla — sa punem raul inainte. Iata de ce aceasta nesiguranta este atat de ingrozitoare incat adeseori incercam sa scapam de ea chiar cu riscul vreunui rau foartd sigur. Acuma, anumite sunete slabe, confuze, nedeslusite ne lasa in aceeasi stare de neliniste inspaimintata referitoare la cauzele lor, ca si absenta luminii sau o lumina tremuratoare in privinta obiectelor ce ne inconjoara : "quale per incertam lunam sub luce maligna est iter in silvis".
Cum la-ndoielnice zari de slaba lumina de luna. Trece-o poteca prin codri.. o umbra slaba, cu firul de lumina, iata, al unei lampi a carei viata-ncet se stinge. Cum luna noaptea, in nori invesmintata. Aceluia ce umbla cu frica-n sin i se arata (edmund spenser). Dar o lumina care acum apare si acum ne paraseste, si tot asa se aprinde si se stinge este mai sterila decat bezna cea mai intunecata ; iar niste sunete nedeslusite, nesigure, pot deveni mai alarmante decat tacerea totala, in anumite imprejurari, cand concura mai multi factori. S-ar parea ca aceste modulatii ale sunetului au o oarecare legatura cu natura lucrurilor pe care le reprezinta si nu sunt pur si simplu arbitrare; pentru ca strigatele naturale ale tuturor animalelor — chiar si ale acelora pe care nu le cunoastem — nu prezinta niciodata vreo dificultate de intelegere ; ceea ce nu se poate spune despre limbaj. Modificarile de sunet care pot genera sublimul, sunt aproape infinite.
Cele care au fost pomenite de noi aici nu constituie decat un numar restrins de exemple care sa ilustreze principiul pe temeiul caruia sunt cladite. Sunetele care imita glasurile firesti dar nearticulate ale oamenilor sau ale oricaror animale prada Durerii sau pericolului, sunt de natura a genera idei marete ; daca nu cumva este vorba de glasul binecunoscut al unei anumite fiinte, pe care suntem deprinsi s-o privim cu dispret. Sunetele fioroase scoase de fiarele salbatice sunt si ele capabile de a da nastere unei senzatii puternice si inspaimintatoare: hinc exaudiri gemitus, iraque leonum vincla recusantum, et sera sub nocte rudentum setigerique sues, atque in presepibus ursi satare ; et forme magnorum titulare luporum. Urlete-acolo puternice scot, in minia lor, leii, scutura lantul de trup si mugesc in tirziile-amurguri. Scroafa cu perii zbirliti grohoteste si-n staule ursii mormae lung si salbaticii lupi dau urletul spaimei.
* Notă: Burke, Edmund - Despre sublim si frumos, Editura Meridiane, 1977