Intrucit diminueaza opacitatea, adaugarea unui verniu sau a unui medium la un negru sau la o culoare oarecare a paletei fac sa sporeasca profunzimea. Dimpotriva, cu cat opacitatea va fi mai mare, fie pentru ca exista o mare diferenta de refractie intre pigment si liant, fie ca liantul exista in doza minima, cu atat culoarea o sa apara mai deschisa dar si mai putin pura, mai putin diferentiata de culorile invecinate. Este cazul pastelului, al tablourilor pictate in ulei (dar cu multa esenta pe un fond absorbant), dar si cel al embuurilor. Din aceasta cauza, nu trebuie sa punem decat foarte putin medium in lumini. Se stie ca un alb prea uleios este murdar. De asemenea, cand vernisam un tablou mat, el pierde din luminozitate, se "plombeaza", tonurile se intensifica, iar contrastele se accentueaza. Verniul este, cu toate acestea, perfect incolor.
Daca inchide culorile, aceasta se datoreste faptului ca patrunde in stratul pictural, initial usor aerat, si-i mareste transparenta, asa cum ar face-o o pata de ulei pe hartie. De aici provine interesul pe care-l prezinta anumite emulsii moderne care creeaza pe stratul de culoare o pelicula protectoare si stralucitoare, dar care ramane la suprafata. Mai exact, mai putin saturata, adica va reflecta in mai mare masura radiatiile albe. In fine, un amestec de paste de culori complementare va fi de un gri cu atat mai luminos cu cat partile lui componente vor fi mai opace. Progresele inregistrate in acest domeniu sporesc fara incetare numarul si calitatea produselor care permit artistului, prin procesul descris mai sus, sa selectioneze vibratiile luminoase pentru a le face perceptibile ochiului nostru. Folosit de multe secole, acest proces ramane singurul de care dispunem astazi in pictura. Aici totul se petrece ca si cum in domeniul radioului nu s-ar fi descoperit decat aparatele cu galena, nu si cele cu tranzistor!.
Fara indoiala, este o himera sa visam sa fixam curcubeul, dar este intelept sa ne cunoastem limitele, insa spectacolul naturii ne face sa fim modesti, pentru ca nu numai ca suntem incantati de bogatia culorilor ei, ci mai mult inca, de varietatea, de subtilitatea mijloacelor folosite pentru a le crea. Opace sau transparente, materialele de care dispunem, pigmenti, cerneluri colorate, vitralii etc. Actioneaza asupra luminii albe, fara sa o reduca vreodata, la o radiatie unica. Alte unde, de lungimi diferite, filtreaza in acelasi timp si, Trecand amestecate cu tonul principal, il murdaresc. Proportia lor variaza. Astfel, ocrul galben este mai "rupt" decat un galben de cadmiu. Totusi, chiar si acesta din urma este departe de puritatea unei culori spectrale.
In realitate, nu avem culori pure. Cu exceptia unor cercetari cum sunt cele ale lui Mondrian sau a procedeelor de tricromie, faptul nu reprezinta un neajuns pentru artist care, adeseori, trebuie sa se fereasca de tonurile prea pure. Dar, ca sa evite unele esecuri, acesta trebuie sa stie cat de departe este de ele. In plus, desi nu trebuie sa copieze servil ceea ce vede, ci sa sugereze, va reusi in masura in care va sti de ce resurse dispune natura ca sa-si creeze culorile si daca poate pune in joc aceleasi fenomene ca ea. Irizarile unui microsion sau ale sidefului, cele ale unui balon de sapun sau ale unei picaturi de ulei care se intinde pe apa sunt izbitoare. Fizicienii vorbesc aici de fenomene de "retea" sau de "lame subtiri", cu grosimi apropiate de lungimile de unda ale luminii a carei descompunere o explica nu prin refractie, ci prin interferente. Fara sa ducem prea departe comparatia, vom aminti ca, prin interferente, aparatele noastre de radio de azi amplifica puternic unda selectionata.
Sa nu ne miram ca, in lumina, asa-numilele efecte de structura, actionind prin interferente, pot sa capete o somptuozitate inaccesibila simplei refractii. Impreuna cu portmann, vom descoperi ca este greu sa atribuim intamplarii subtilitatea cu care sunt combinate la fiintele vii toate resursele opticii, intr-atat de rationala si de orientata spre scop anume ne apare. Este surprinzator sa gasesti pe penele pasarilor structuri a caror functie este producerea culorilor. In corneea cailor berberi de pilda, exista grupe celulare speciale care produc o culoare albastra. Cele sunt combinate cu un strat subiacent negru care confera albastrului o luminozitate intensa. Albastrul cel mai minunat al penajului pasarilor este un albastru structural; el nu provine dintr-un colorant, ci din dispersia deosebita a luminii care face ca si cerul sa para albastru, un mediu opalescent in fata unui fond obscur. Acest albastru fizic sta, si el, la baza verdelui luminos, format de un pigment galben plasat inaintea unui albastru structural.
Fenomenele de structura se regasesc si pe aripile fluturilor. Negrul florilor se formeaza printr-o combinatie; el joaca un rol important in desenul florilor, pentru ca aici se gaseste, foarte adesea, nectarul care atrage poienizatorul. Spre deosebire de animale, la care melamina este colorantul cel mai raspandit, planta nu poseda pigment negru. Culorile inchise se formeaza in regnul vegetal prin "substractie". Lumina este complet absorbita de doua straturi colorate complementare ale petalelor care se suprapun. Sclipirea aripilor fluturelui se datoreaza prezentei "cristalelor lichide" (tip colesteric). De asemenea, albul nu este produs de un colorant special, ci, atat la flori cat si in pielea, blana si penele animalelor, prin structuri care provoaca o difuziune a razelor luminoase, cat mai variata cu putinta, astfel incat ochiul observatorului sa recepteze simultan toate lungimile de unda ale luminii solare, ceea ce II da senzatia de alb.
Nu exista nici un colorant dincolo de impresia uimitoare pe care ne-o lasa lebada sau albul iradiant al rochitei-randunicii".
* Notă: Havel, Marc - Tehnica tabloului, Editura Meridiane, 1980