Nu trebuie sa credem ca un pigment, cu cat este mai fin cu atat este mai opac. Pentru fiecare pigment, exista dimensiuni optime. Desigur, trebuie sa eliminam particulele mari. Dar anumite operatiuni din cursul procesului de fabricatie urmaresc tocmai cresterea prin maturizare a dimensiunilor particulelor considerate ca fiind prea mici. Aceasta, pentru ca atunci cand diametrul unei particule de pigment coboara sub jumatatea unei lungimi de unda, radiatiile luminoase, trec peste particula si mi mai sunt oprite. Nu mai are loc filtrarea culorii. Daca ne reluam schitele, dar pastrind de data aceasta acelasi mediu liant, de pilda uleiul, si introducem in el pigmenti cu refringente diferite, opacitatea o sa varieze.
Nula daca folosim creta, dar ea va fi puternica daca folosim ceruza. Numim pigmenti culorile in pudra cu indice de refractie foarte indepartat de cel al liantilor nostri folositi in pictura. Pigmenti! Albi, printre altele, sunt in realitate cristale microscopice, transparente si incolore, dar foarte refringente. Oxidul de titan, de exemplu, care, in liantii nostri, formeaza albul cel mai opac, consta din mici parcele de rutil care, ia dimensiuni mari, este o piatra pretioasa. Opacitatea este rezultatul unei serii de devieri ale razelor luminoase care se petrec intre fiecare particula de pigment si mediul care o inconjoara. Daca refractia este foarte slaba, vor fi necesare multe asemenea treceri de la granula la mediu si de la mediu la granula pentru ca deviatia sa fie importanta.
Aceste raze vor patrunde adanc. Daca fiecare deviere este brusca, vor fi de ajuns foarte putine intalniri pentru ca razele sa fie complet intoarse, trimise spre exterior, adica reflectate. Exemplul extrem ne este dat de "reflexia totala", cazul bilelor de sticla pe ecranele cinematografelor (ecrane de proiectie perlate). Deja oxidul de titan ne-a aparut usor colorat. Cu alti pigmenti, oxizi de fier sau de crom, de pilda, sau sulfura de cadmiu sau de mercur, ca sa dam exemplele cele mai cunoscute, fenomenul de "colorare" va fi mult mai accecntuat siva forma, in ansamblul sau, toate tonurile paletei. El se va produce daca micile granule imbracate sunt refringente doar pentru anumite radiatii ale spectrului, ceea ce inseamna ca le absorb pe celelalte. Vom reintilni rolul lor de filtru, cu diferenta ca ceea ce ramane din lumina receptata va iesi nu printr-o traversare directa si totala a stratului, ci dupa o reflexie mai mult sau mai putin superficiala.
Astfel, daca ar trebui sa completam definitia din dictionar am putea sa scriem: pigment = materie care dispersata intr-un mediu in care este insolubila, opreste selectiv lumina, fie prin absorbtie, fie prin reflexie. Rutilul este transparent-auriu. De altfel, din cauza aceasta, tendinta spre ingalbenire pe care o manifesta, uneori, albul de titan este fara remediu si corespunde unei caracteristici apreciate a gamei. Transparent sau opac, pigmentul ramane in stare solida in liant (pulbere dispersata prin frecare). Prin aceasta se deosebeste de un colorant, care trebuie sa fie dizolvat intr-un lichid ca sa absoarba selectiv lumina (vopsele, decoctii diferite, cafea, bait de mica, solutie de sulfat de cupru etc. Pentru ca selectia sa fie completa, un corp transparent colorat trebuie sa aiba o grosime destul de mare. Acest lucru se observa la sticla colorata sau la cerneala colorata.
Un ton va fi cu atat mai pur cu cat razele vor traversa o portiune mai mare dintr-un strat filtrant. Aceasta nu se poate intampla daca stratul este putin transparent. O refractie puternica, adica opacitatea pronuntata, respinge prea repede lumina pentru ca selectia sa-si faca pe deplin efectul. In acest caz, se intoarce lumina alba, bruta, amestecata cu ceea ce a fost izolat. Totul se petrece exact ca si cum, am pune alb intr-un lac. Se intelege ca puritatea si luminozitatea nu sunt conciliabile: a lumina un ton (ceea ce, adeseori, se face cu un pic de alb) inseamna a-l opaciza ca sa introducem in el mai multa lumina alba. Ca inchide un ton, sau a adinei un ton, profunzimea unui ton sunt vocabule in care ideea de puritate se leaga de cea a unei selectii a luminii, datorate transparentei si este din ce in ce mai restrictiva din cauza grosimii traversate.
De altfel, din cauza aceasta, un negru opac nu ne pare niciodata "profund". Intrucat nu exista negru absolut, care sa absoarba de la inceput toata lumina alba, aceasta este prea repede respinsa prin refractie ca sa fie complet eliminata. Acest reflex "alb atenuat" constituie un gri, arareori neutru, pentru ca absorbtia diferitelor radiatii este inegala. Dar vom obtine un negru foarte frumos suprapunind acestui negru opac un negru mai transparent, care va absorbi acest reflex in masura in care il vom alege dintr-o dominanta complementara. Este ceea ce spunea de mayerne (negru de ivoriu peste negru de fum). Negrul suprapus poate fi corectat cu albastru de prusia sau cu pamant de umbra. In prezent, peste un negru de mars care are meritul de a fi acoperitor si se usuca bine, vom reveni, dupa caz, folosind brun transparent, negru rece sau violet de bayeux.
Asta inseamna, deci, sa eliminam Orice urina de lumina alba, intrneit aceasta este un amestec al tuturor radiat IIlor. De aici si sfatul dat de rubens.
* Notă: Havel, Marc - Tehnica tabloului, Editura Meridiane, 1980