Sa examinam modul in care se comporta vazul in functie de intensitatea luminii. Atita timp cat lumina este slaba, percepem formele, nu si culorile. Noaptea toate pisicile sunt negre". De indata ce lumina sporeste, pisicile incep sa se deosebeasca, dar bastonasele noastre detin inca un rol preponderent. cand victor hugo si unii romantici evoca raceala lunii si claritatea ei albastra, ei exprima un caracter real a perceptiei noastre vizuale intr-o lumina inca ateu mita. Acest fapt se explica, daca ne amintim ca un pigment absoarbe radiatiile spectrale complementare ale propriei sale culori. Intrucat culoarea bastonaselor este purpurie, pigmentii vor fi sensibili mai ales la albastru-verde.
Culoarea aceasta, deci, o vom percepe cel mai bine. Acest fenomen fiziologic care constituie una dintre cauzele tendintei de inalbastrire specifica in conditii de lumina slaba se numeste "efect purkinje". Dupa deribere, el se manifesta sub circa o suta de lucsi un lux corespunde cu lumina produsa de o luminare (un lumen) reflectata, egal de o suprafata situata la o distanta de un metru. Vom ramane la aceasta unitate de definitie simpla, dar fizicienii au devenit mai rigurosi. Pentru a avea o idee asupra masurilor actuale, a se vedea intr-un dictionar termenii "lux", "lumen", "candula". Daca lumina continua sa sporeasca, creste si acuitatea vizuala. Mentionam ca termenul "acuitate" exprima nu sensibilitatea la o lumina infima, ci facultatea de a deosebi unul de altul doua puncte vecine.
Astfel, se spune ca, la o distanta de zece metri, un ochi normal reuseste sa identifice doua puncte situate la o distanta de 3 mm unul de altul. Din aceasta cauza se cuvine sa amintim directorilor de galerii aceasta parere a lui dari bere, conform careia "ca sa vedem corect culorile fine ale unui tablou, intr-un magazin, este necesara o lumina de minimum cateva sute de lucsi. cand asemenea conditii sunt intrunite, mentionam sensibilitatea ochiului la diferentele slabe de nuanta. De altfel, aceasta aptitudine variaza in functie de tente, in special in ce priveste aprecierea saturatiei, adica a amestecului acestora cu mai mult sau mai putin alb. In degradeuri, intr-adevar, nu distingem decat putine grade cand este vorba de galben, si multe in cazul rosului sau al violetului. In cautarea unei iluminari mai bune, nu uitam ca in insasi perceptia vizuala centrala (lovea independenta de itaslonase) depinde de intensitatea luminii - asa cum arata vibert si batirngardt ea o anumita lungime de unda sa evoce o culoare sau alta. De asemenea, ne vom aminti de experienta cu portocala si tableta de ciocolata.
Acuitatea depinde de lumina. cand aceasta sporeste, distingem litere din ce in ce mai line pe o carte sau pe panourile diferite caractere pe care ni le prezinta ocu-iistii. Efectuarea unor anumite lucrari de mecanica sau de laborator necesita multa tehnica de lucru. Ar fi mult prea mult pentru un tablou care trebuie expus la o lumina apropiata de cea in conditiile careia a fost creat. Din aceasta cauza, eclerajul fiecarui tablou pune o problema deosebita. Daca el nu a suferit nici o modificare am spus ce trebuie facut; daca glasiurile si verniurile s-au inchis la culoare cu timpul, sub un ecleraj puternic vor capata o transparenta aurie. In plus, daca acesta are o nuanta albastru-violeta, se anuleaza, printr-un efect complementar, intunecarea spre brun a tabloului.
Astfel se obtine o perceptie vizuala corecta, evitindu-se riscurile ireparabile ale unei devernisari prea avansate. Eclerajul trebuie repartizai pe toala suprafata, evi-lindu-se reflexele ei, ea si lumina razanta. Din aceasta cauza avem interes sa amplasam spoturile midi inainte; in cazul tablourilor expuse mai sus decat ochiul privitorului, eclerajul ar trebui facut de jos. Dar o asemenea amplasare a luminii este incomoda si se degaja prea multa caldura pentru ca tablourile sa se poata pastra in bune conditii. Daca apelam la o lumina rece (fluorescenta sau de alt gen) cu tendinta spre albastru, se intelege de la sine.
* Notă: Havel, Marc - Tehnica tabloului, Editura Meridiane, 1980