Pentru occidentul latin repertoriul iconografic era deja fixat: legenda aurea a lui jacobus de voragine cuprindea indicatiile necesare pentru reprezentarea scenelor biblice ("legale" ori apocrife) si a vietilor sfantilor iar pentru sfantii "moderni" de tipul sfantului francisc se elaborau prompt tramele iconografice necesare. Incepind cu cea de-a dona jumatate a duecento-ului constiinta estetica sufera insa transformari radicale, si insasi aparitia cartii lui Cennini nu poate fi apreciata in reala ei valoare fara integrarea sa in mutatii de sensibilitate. La o prima vedere nimic nu deosebeste tratatul lui ceinini de retetariile tehnice medievale de felul celui al lui teofil sau de cel al lui "pseudo-he-ra lins" (secolul X). Existenta lor in sinul culturii medievale era consecanta fireasca a directiei de dezvoltare a artelor impusa de autorittaea bisericeasca. Conciliu! Din niceea din fixase regula care va domina secolele urmatoare: comanditarii operelor sunt posesori de ingegnum si traditie iar mesterii poseda dreptul la ars, la dexteritatea executiei manuale.
Intre facultatea ideativa si cea productiva intervine un hiatus ai carui mostenitori sunt teofil, "pseudo-heraclius" si — in-tr-o anumita masura — cennini. Lucrarea acestuia din urma pare a debuta ca o carte despre ars. Pictura, pentru cennini, "se deprinde lucrand cu maini le", este o activitate care isi are originea in munca impusa stramosilor omenirii intru mintuire. Fina aici nici o deosebire fundamentala intre conceptia lui Cennini si cea traditional medievala. Teofil vazuse si el originea artei in truda expia-torie a plugaritului si torsului, ca prime activitati manuale productive^ numai ca acum apare si o zona de conflict, in care, cu timiditate se incearca o diferentiere a "creatiei" din simpla "productie". Din nucleul prim al activitatii, ca munca productiva "venira la rand multe mestesuguri, nascute din nevoie si neasemanatoare unul cu altul, si fiecare cerind mai multa pricepere de-cit altul, caci nu puteau fi toate deopotriva: deoarece stiinta, ea este cea mai vrednica de cinste. Iar dupa asta urmeaza un mestesug care coboara din stiinta, care isi are obirsia intr-insa si care se deprinde lucrand cu maini le: si acest mestesug poarta numele de pictura.
Asa ca i se cuvine pe buna dreptate sa treaca pe locul al doilea, dupa stiinta, si sa fie incununata de poezie" (cap. I). Doua idei fundamentale trebuie desprinse din aceste observatii ale lui cennini. Prima, medievala inca, dar extrem de semnificativa, este aceea a originii artei in necessitas: ca activitate nascuta direct din munca, pictura este unul dintre multele "mestesuguri izvorite din nevoie" (arte bisogne-voli) este deci o activitate necesara, care umple anumite nevoi umane. Cea de-a doua idee, care ne introduce direct in miezul conflictului artistic si cultural al trecento-ului este aceea a ierarhiei stiinta (filozofie) — arta (plastica) poezie. Arta pentru Cennini urmeaza imediat stiinta si precede poezia^ in cadrul activitatilor productive superioare. Ideea, de o noutate absoluta, acopera un are larg de semnificatii, unele greu de banuit de la bun inceput: cu toate ca ramane in primul rand o activitate manuala, arta are un loc mediu intre stiinta si poezie.
Ne aflam fara indoiala in cadrul unei atmosfere culturale care in anii imediat urmatori va permite si conjunctia care la Cennini este doar sugerata prin succesiunea subliniata: pe de o parte va aparea conceptia despre ars sine scientia nihil est iar pe de alta parte se va reinvia adagiul horatian ut pictura poesis. Se strecoara astfel banuiala ca, in acest moment, vechea dogma niceeana incepe sa se clatine. Ingegnuni si traditio (si vom vedea mai departe — pe larg — integrarea lor cu ars, la cennini) nu mai pot fi despartite de o activitate care isi gaseste locul intre filozofie si poezie. Problema devine acum acuta deoarece se pune in discutie dis-junctia traditionala intre artes liberales si artes inechanicae. Fiind o activitate manuala, arta era legata in mod obisnuit de cele din urma fara a-si gasi insa locul printre ele (dintre "artele mecanice" fac parte: tesatoria, navigatia, agricultura, vanatoarea, medicina, calaria). Acest fapt pune si problema statutului social al artistului alaturi de considerarea teoretica a artei. La Florenta, in secolul al xlv-lea, pictorii sunt integrati alaturi de vinza-torii de culori in corporatia medicilor si spiterilor".
Spre mijlocul secolului ia fiinta compagnia di san luca, cu un statut aparte in sinul aceleiasi corporatii, alipindu-se astfel, in mod neoficial, "artelor mecanice". In ce priveste posibila lor integrare in cele "liberale" (gramatica, retorica, dialectica — grupate in trivium si aritmetica, geometria, astronomia, muzica — grupate in quadrivium, conduse toate de teologie), despre aceasta nu putea fi vorba, desi apar premisele necesare. Inca din secolul al ll lea medicina isi gasise locul in reprezentarile figurative ale "artelor liberale", iar arhitectura si pictura apar pe portalurile catedralelor franceze, un fel de apendice al "acestora". In Italia contemporana lui Cennini pictura, sculptura si arhitectura erau reprezentate, in reliefurile campanilei florentine, ca final la artele mecanice. Distinctia apare deja la aristotel (politica, viii, ,) este dezvoltata de catre galen (in "peri technes"). La inceputul evului mediu isidor din sevilla va distinge in cadrul "artelor liberale" trivium-ul si quadrivium-ul. Tot acum apar si primele voci care revendica pentru pictura drepturi egale cu "artele liberale".
Pilippo cillani, spre. In cronica sa, pe unga faptul ca citeaza citiva pictori printre "barbatii ilustri" ai l'loren-tei, declara raspicat importanta spirituala a picturii.
* Notă: Cennino Cennini - Tratatul de pictura, Editura Meridiane, 1977