La inceput, dumnezeul atotputernic a facut cerul si pamantul, iar mai presus de toate fiintele si lucrurile l-a zamislit mai intai pe barbat, apoi pe femeie — dupa propriul sau chip —, si i-a inzestrat cu toate insusirile. Numai ca, din nenorocire, adam fu pizmuit de Lucifer, care, prin rautatea si agerimea mintii sale, il impinse sa pacatuiasca impotriva poruncii lui dumnezeu, (adica, pe eva mai intii, si-apoi eva il impinse pe adam), fapt pentru care dumnezeu se minie pe adam, si-l puse pe arhanghel sa-i izgoneasca din rai, pe el si pe soata lui, spunindu-le: "dat fiind ca n-ati ascultat de porunca pe care v-o dadu dumnezeu, de-acum incolo va veti duce viata trudind si muncind necontenit". Drept care, adam — pe care dumnezeu il inzestrase in chip atit de ales, si pe care ni-l harazise drept radacina, obirsie si parinte al nostru al tuturor, recunoscindu-si greseala savirsita, isi lua gandul de la stiinta si se apuca sa caute un mijloc de a trai muncind cu bratele; si, astfel, adam incepu sa sape, iar eva sa toarca. Venira la rand multe mestesuguri, nascute din nevoie, si neasemanatoare unul cu altul, si fiecare cerind mai multa pricepere decat altul, caci nu puteau fi toate deopotriva, deoarece stiinta, ea este cea mai vrednica de cinste. Dupa asta, urma un mestesug care coboara din stiinta care-si are obirsia intr-insa, si care se deprinde lucrand cu mainile: si acest mestesug poarta denumirea de pictura, si pentru a te indeleinici cu ea, se cere sa ai fantezie si iscusinta in maini , sa gasesti lucruri nemaivazute, (ascunse sub umbra celor din natura), si pe care sa le infatisezi apoi, cu ajutorul maini lor, voind sa dovedesti ca ceea ce nu exista — este. Asa ca i se cuvine pe buna dreptate sa treaca pe locul al doilea, dupa stiinta, si sa fie incununata de poezie. Si aceasta ca urmare a faptului ca, daca poetul — prin insusirea pe care o are — se simte vrednic si liber de a alcatui versuri, de a lega impreuna pe "da" si "nu", dupa cum II place, dupa vrerea sa, si pictorului de asemenea II este data libertatea de a putea zugravi o figura fie in picioare, fie stind jos, jumatate om — jumatate cal, dupa cum II place, dupa inchipuirea sa.
Asa ca-i pretuiesc mult pe toti aceia care simt in ei calea sau mijlocul de a izbuti sau de a putea adauga cununii acestei stiinte de capatii vreo podoaba in plus, ca si acelora care, intr-adevar, fara pic de sfiala se fac demni de a fi luati in seama, daruind sus-amintitei stiinte putinul pe ca-re-l stiu si pe care II l-a daruit dumnezeu. Ca mic mestesugar ce se indeleiniceste cu arta picturii, eu, cennino, fiul lui andrea cennini, nascut la colle di valdelsa, am primit intiile indrumari in sus-numita arta, timp de doisprezece ani, de la fiul lui Taddeo , agnolo, din Florenta, care mi-a fost mester, si care el insusi invata aceasta arta de la Taddeo, tatal sau; iar tatal sau a fost botezat de giotto , fiindu-i ucenic timp de douazeci si patru de ani. Giotto schimba arta picturii, aducind-o de la forma greaca la cea latina, moderna? ; el stapani arta cea mai desavirsita pe care a avut-o vreodata cineva. Spre folosul tuturor acelora care vor sa-si insuseasca aceasta arta, voi insemna aici tot ceea ce am invatat de la agnolo, mesterul meu, ca si tot ceea ce am incercat cu propria-mi mina; dar, mai inainte de toate, voi chema in sprijinul meu pe inaltul si atotputernicul dumnezeu, adica pe tatal, pe fiul si pe sfantul duh; apoi, pe acea preaiubita proteguitoare a tuturor pacatosilor, fecioara maria; pe sfantul luca evanghelistul, intiiul pictor crestin; pe sfantul eustatiu, proteguitorul meu, si, indeobste, pe toti sfantii si sfintele din rai. Amin.
* Notă: Cennino Cennini - Tratatul de pictura, Editura Meridiane, 1977