Dimineata mi se aduce o veste ; ca veste, pur si simplu, ca clement nou adaugat la ceea ce stim deja, imi produce oarecare placere. Seara aflu ca vestea era falsa. Ce castig am? Ideea era deja raspandita inainte de locke in natura omeneasca. In felul acesta, afara doar de nemultumirea de a constata ca am fost. Tras pe sfoara? Lata de ce oamenii smt in mod firesc inclinati mai degraba catre incredere decat spre neincredere.
Si tocmai conform acestui principiu popoarele cele mai nestiutoare si mai barbare au excelat adeseori in asemanari, comparatii, metafore si alegorii, ramanind foarte slabe si inapoiate in distingerea si organizarea ideilor lor. Tocmai dintr-un asemenea motiv, ilomer si scriitorii orientali, desi profund pasionati de asemanari si cu toate ca adeseori stabilesc unele de-a dreptul admirabile, rareori se preocupa de exactitatea lor ; adica, sunt fascinati de similitudinea generala, o zugravesc cu vigoare, si nu baga de seama diferentele care se pot constata intre lucrurile comparate. Intrucat placerea asemanarii maguleste cel mai mult imaginatia, toti oamenii sunt aproape egali in aceasta privinta, in masura in care cunosc lucrurile reprezentate sau comparute. Principiul acestei cunoasteri este in mare masura accidental, Intrucat se bizuie pe experienta si observatie si nu pe taria sau slabiciunea vreunei facultati naturale; si tocmai pe baza acestei deosebiri de cunostinte se naste ceea ce denumim in mod obisnuit, desi nu cu prea mare exactitate, o deosebire de gusturi. Un om, pentru care sculpturii reprezinta o noutate, vede manechinul unui peruchier sau cine stie ce statuie banala ; imediat este in-cantat si impresionat, pentru ca are in fata ceva asemanator cu o silueta omeneasca ; si fiind de-a dreptul hipnotizat de aceasta asemanare, nu da nici cea mai mica atentie defectelor ei. Dupa parerea mea, acest lucru s-a intamplat cu oricine care a vazut prima data o imitatie. Sa presupunem ca ceva mai tarziu novicele nostru da peste o creatie de aceeasi natura ; dar mai artistic facuta ; acum incepe sa priveasca dispretuitor ceea ce admirase mai inainte, dar asta nu fiindca prima oara i-ar fi placut obiectul pentru lipsa lui de asemanare cu un om, ci tocmai fiindca semana in general cu un om, desi detaliile erau inexacte.
Ceea ce a admirat el in momente diferite la aceste figuri atat de diferite este exact acelasi lucru ; si cu toata imbunatatirea cunostintelor sale, gustul sau nu s-a schimbat catusi de putin. Mai inainte, greseala lui prevenise dintr-o lipsa de informare in domeniul artelor, generata la randul ei de lipsa lui de experienta ; dar el poate sa ramana in continuare nepriceput din pricina unei recunoasteri a naturii. Caci este pe deplin posibil ca persoana in cauza sa se opreasca aici si ca o capodopera realizata de un maestru sa n-o ineinte nici un pic mai mult decat creatia mediocra a unui artist de mana a treia sau a patra ; si aceasta nu fiindca nu ar fi capabil de placeri mai puternice sau mai inalte, ci pentru ca nu toti oamenii observa cu suficienta exactitate corpul omenesc pentru a fi in stare sa judece in mod corespunzator o imitatie a lui. Iar faptul ca gustul critic nu depinde de superioritatea oamenilor, ci de cunostinte superioare, poate fi demonstrat de cateva exemple. Este bine cunoscuta povestea pictorului si a cismarului din antichitate. Cismarul i-a facut pictorului observatii corecte privitoare la unele greseli savirsite in reprezentarea sandalei unui personaj de-al sau, si pe care pictorul nu le observase, Intrucat nu cercetase cu destula atentie incaltamintea, multumindu-se cu1 o asemanare generala. Dar aceasta nu reprezenta nici un fel de acuzatie adusa gustului pictorului.
Aceasta poveste referitoare la pictorul elen apel ies ne-o spune pliniu in historia naturalis. Ea apare si la roger de piles, in аъгёдё de la vie des peintres (paris 1699). Aceasta lucrare a fost tradusa in engleza in 1706: se prea poate ca sursa de inspiratie a lui burke sa fi fost o a doua editie datind din 1744: o referire contemporana la povestea lu apelles se mai gaseste si la samuel johnson, intr-un eseu din numarul 4 (31 martie 1750) din revista "rambler". Acestuia este in general bine facut, silueta este intr-o atitudine corecta si membrele asezate in pozitii corespunzatoare diferitelor lor miscari ; si totusi anatomistul inzestrat cu simt critic privitor la specialitatea lui ar putea observa ca incordarea unui anumit muschi nu se potriveste intru totul cu miscarea pe care o face personajul. Aici anatomistul observa ceea ce i-a scapat pictorului si in schimb trece cu vederea ceea ce observase cismarul. Dar lipsa priceperii critice in domeniul anatomiei nu a umbrit bunul simt innascut al pictorului sau al oricarui privitor obisnuit al operei lui, prin evidentierea lipsei unor cunostinte exacte despre alcatuirea incaltamintei. Unui imparat otoman i s-a aratat un frumos tablou infatisind capul taiat al sfantului Ioan botezatorul; sultanul a laudat o serie de calitati ale operei, dar a observat un defect, si anume ca pielea nu se chircise in partea taiata a gatului.
Cu aceasta ocazie sultanul — desi a facut o observatie corecta — nu a dovedit mai mult gust decat pictorul care a executat tabloul, sau decat o mie de cunoscatori europeni in ale artei care probabil n-ar fi facut niciodata aceasta observatie. Imparatul otoman era intr-adevar foarte la curent cu acest spectacol infricosator, pe care altii n-ar fi putut sa-l cunoasca decat din reprezentarile furnizate de inchipuirea lor. In privinta lucrurilor neplacute ochilor lor, exista o deosebire intre toti acesti oameni, nascuta din diferitele feluri si multimi de cunostinte ale lor ; pictorul, cismarul, anatomistul si sultanul au totusi unele lucruri in comun. Pictorul de care este vorba in aceasta poveste este gentile bellini (circa 1421—1508). Povestea apare la carlo ridolfi, in le maraviglie dell’arte (venetia, 1643), la de piles, in аъгёдё de la vie des peintres). Burke nu spune povestea in intregime: ca sa-si dovedeasca dreptatea criticilor aduse, sultanul mahomed al II-lea a poruncit sa-i se taie capul unui sclav pentru ca bellini sa poata vedea cum se trage inapoi pielea de pe o rana. Lucruri in comun — , a carui imitare aidoma o percepe fiecare in felul lui, satisfactia de a zedea o silueta izbutita, emotia provocata de un incident izbitor si miscator.
In masura in -ai este gustul este innascut, el este aproape comun tuturor oamenilor. Si in poezie, ca si in alte opere ale imaginatiei, se poate observa aceeasi paritate. E adevarat ca cineva poate sa fie fermecat de don bellianis, dar sa-l citeasca cu destula raceala pe vergiliu ; in schimb altul sa fie tansportat de eneida si sa-l lase pe don bellianis pe seama copiilor. Acesti doi oameni par sa difere fundamental in privinta gusturilor ; de fapt insa nu se deosebesc decat prea putin. In amandoua aceste opere, care inspira sentimente diametral opuse, ni se spune o poveste care stirneste admiratia; ambele sunt pline de actiune, ambele sunt emotionante, ambele cuprind calatorii, batalii, triumfuri si vesnice schimbari ale norocului. Poate ca admiratorul un don bellianis nu intelege limba rafinata a eneidei, pe cand daca ea ar fi redusa la stilul calatoriei pelerinului de john bunyan. I-ar putea simti intreaga energie, pornind de la acelasi principiu care l-a facut sa cada in admiratia lui don bellianis.
La autorul sau favorit nu-l socheaza vesnicele incalcari ale probabilitatii si credibilitatii. Probabil ca aceasta din tuit sursa lui burke. De asemenea spanish and porluguese romances (cambrjdge, 1920) relateaza афпёа i omanului si spune ca versiunile englezesti erau foarte raspandite in irlanda, in secolul xviii. Confuzia timpurilor, ultrajele aduse moravurilor, calcarea in picioare a geografiei ; caci el habar n-are de geografie si cronologie si nici n-a cercetat vreodata temeiurilor probabilitatii. Se prea poate ca el sa citeasca despre un naufragiu pe coasta boemiei si fiind total absorbit de un eveniment atat de interesant si ingrijorat numai si numai de soarta eroului sau sa nu-l tulbure nicidecum aceasta greseala cumplita. Caci la urma urmei de ce ar trebui sa fie socat de un naufragiu pe coasta boemiei un om care nu stie daca nu cumva boemia este vreo insula din oceanul atlantic? Si, in ultima instanta, in ce masura reflecta sau umbreste acest amanunt bunul simt innascut al persoanei pe care ne-am inchipuit-o aici?
Asadar, in masura in care gustul tine de imaginatie, principiul sau fundamental este acelasi la toti oamenii ; nu este nici o deosebire in modul in care ei sunt impresionati, si nici in cauzele acestei impresii ; exista insa o diferenta de grad, care se naste in special din doua pricini: fie o mai puternica sensibilitate innascuta, fie o atentie mai mare si mai indelungata acordata obiectului. Pentru a ilustra acest lucru prin analogie cu simturile la care se constata aceeasi diferenta, sa presupunem ca in fata a doi oameni se asaza o masa de marmura foarte neteda: amindoi II percep netezimea si amindoi sunt incantati de ea, datorita acestei calitati. Deocamdata sunt de acord. Dar sa presupunem ca dinaintea lor se asaza alta masa si apoi alta, din ce in ce mai netede, mult mai netede decat prima. Acum este foarte probabil ca oamenii nostri care se intelegeau perfect in privinta netezimii ei si placerii pe care aceasta le-o facea, sa nu mai fie de acord cand este sa stabileasca precis care masa prezinta mai multe avantaje din punctul de vedere al lustrului. De fapt aici aflam marea deosebire dintre gusturi ; cand oamenii ajung sa compare prisosul sau lipsa unor lucruri si sa le judece dupa grad si cu masura. Si nici nu este usor — in cazul unei asemenea deosebiri de vederi —• sa stabilesti adevarul, daca prisosul sau lipsa nu sunt izbitoare.
Cand parerile noastre difera in privinta a doua cantitati, putem recurge la o masura comuna, cu ajutorul careia sa decidem chestiunea cu maximum de exactitate; si, dupa parerea noastra, tocmai aceasta confera cunostintelor matematice o certitudine mai mare decat a tuturor celorlalte. In schimb,: in cazul unor calitati ce nu se pot compara ca dimensiuni — de pilda netezimea sau asprimea, taria sau moliciunea, intunericul si lumina, nuantele culorilor — distinctiile se pot face doar in cazul unor diferente mai mult sau mai putin considerabile, nu si cand ele sunt infime, din lipsa unor masuri comune care poate ca nici nu vor fi descoperite vreodata. In asemenea cazuri foarte delicate, presupun ind ca ascutimea simturilor este aceeasi, va capatai castig de cauza atentia sporita si deprinderea mai indelungata. In chestiunea meselor, cu siguranta ca un specialist in lustruirea marmurei va putea determina mai exact gradul.
* Notă: Burke, Edmund - Despre sublim si frumos, Editura Meridiane, 1977