Compozitorul francez ernest chausson s-a nascut la Paris la 21 ianuarie 1855 si a murit la 10 iulie 1899 la nantes. Fost elevul lui massenet la conservatorul din Paris si mai tarziu al lui Casar Franck. In perioada urmatoare a razboiului franco-prusac (1870) sub inraurirea lui franck si a lui saint-saens, compozitorii francezi, care timp de un secol s-au orientat aproape exclusiv catre teatrul muzical, au luat initiativa de a cultiva muzica simfonica si de camera, creind o literatura nationala, franceza. Astfel a luat fiinta "societatea nationala franceza14 al carui secretar a fost un timp Ernest Chausson. Traind in mijlocul societatii burgheze minata de adinei contradictii sociale, adancite in perioada de reactiune politica urmatoare infringerii comunei din Paris (1871), chausson exprima in muzica sa, alaturi de gin-duri delicate, lirice, si un sentiment de tragica indoiala, aproape de amaraciune. In linii generale, muzica lui chausson este dominata de melodii de o mare plasticitate si o patrunzatoare forta emotionala. Armonia sa este bogata, iar constructiile sale sonore sunt bazate pe principiul franekist al dezvoltarii ciclice a unor motive generatoare, de baza.
Urind in plina afirmare a fortelor sale creatoare, hausson a lasat un numar relativ mic de lucrari. In creatia sa simfonica amintim: simfonia in si bemol major, poemul dragostei si al marii pentru voce si orchestra, poemul pentru vioara si orchestra. Printre lucrarile sale de camera figureaza si un concert pentru pian, vioara si cvartet de coarde, pe care vincent d’indy l-a terminat dupa moartea autorului. Vioara si orchestra. Poemul pentru vioara si orchestra a fost compus in anul 1896 si dedicat marelui violonist belgian eugene ysaye, care l-a popularizat in concertele sale. Titlul lucrarii este corespunzator continutului ei lirico-narativ. Principiul ciclic se afirma in revenirea temei principale si a unor motive secundare, de fiecare data insa cu o alta semnificatie emotionala.
Hausson a introdus in poem probleme tehnice dintre cele mai dificile, sulior-donindu-le insa continutului artistic. Poemul se desfasoara fara intrerupere, ca o povestire muzicala in care distingem episoade lirice, altele dramatice si Dureroase, si in fine momente de luminozitate, ca acela al finalului. Iscarea trece continuu de la domol la animat, de la insufletit la agitat. Instrumentul solist se afirma ca un partener egal al orchestrei. Poemul incepe cu acordurile misterioase, soptite, ale orchestrei, care insaileaza un preludiu in care recunoastem capul temei principale. In primele masuri ale scurtei introduceri simfonice, ce se desfasoara intr-o miscare lenta si intr-o sonoritate tainica (lento este misterioso) se desprinde timbrul flautelor si oboaielor sustinute de murmurul coardelor. Poi vioara intoneaza tema de un lirism profund, rascolitor: cand instrumentele cu coarde reiau expresiva melodie, avem parca impresia ca auzim murmurul unor ascultatori pasionati de o povestire.
Ar din nou vioara reia firul intrerupt al ciutului. Ca incepe cu o libertate improviza lori ca, cu un motiv in triluri lungi, ce va reveni in cursul poemului; prelucrat de orchestra si vioara, acest motiv conduce sрге reexpozitia temei principale, pe care vioara solista o intoneaza in stil polifonie. urmeaza apoi o sectiune insufletita, in care vioara aduce pe fondul acompaniamentului orchestrei o noua melodie, larga, cantabila. Inrudita cu tema principala. E desprind din aceasta noua tema doua sectiuni deosebit de expresive. Cu aceasta nona melodie expozitia materialului tematic de baza s-a incheiat. Incepe dezvoltarea.
Insufletirea orchestrei duce spre o culminatie sonora (molto animato) in timp ce vioara solista canta in registrul inalt exprimind parca o nazuinta arzatoare. Omentul de maxima tensiune al poemului este bazat pe infruntarea temei principale cu tema II. Poemul se incheie cu motivul de triluri lungi din x cesta este prelucrat de orchestra si imbogatit de vioara solista. Care-l extinde in registrul inalt ca si cum ar vrea sa sublinieze sentimentul de inseninare launtrica al povestitorului in fata sfarsituiui luminos al framantatei sale istorisiri.
* Notă: Pricope, Eugen - Ghid De Concert, 1977