S-a spus ca ideea utilitatii sau faptul ca o parte este bine alcatuita ca sa corespunda scopului pentru care a fost creata este temeiul frumusetii sau chiar frumusetea insasi. (dara n-ar fi existat aceasta opinie ar fi fost cu neputinta ca doctrina proportiei sa se fi mentinut atita timp; lumea s-ar fi plictisit sa tot auda despre niste masuri care nu duceau la nimic, nici la un principiu natural, nici la adecvarea la un anumit scop ; ideea pe care o au oamenii in genera] despre proportie este adecvarea mijloacelor la unele scopuri si acolo unde nu se pune astfel problema nu-si pierd vremea studiind efectele diferitelor masuri ale lucrurilor. Ca fost deci necesar ca teoria aceasta sa insiste asupra faptului ca nu numai obiectele facute de mana omului, ci si cele naturale isi trag frumusetea din adecvarea partilor la diversele lor scopuri. Ma tem insa ca aceasta teorie este foarte buna, dar nu se bazeaza suficient pe experienta. Caci pe acest principiu, ritul porcului ca o pana de taiat lemne, cu zgirciul tare de la capat, cu ochii mici cufundati in grasime si toata alcatuirea capului, atat de bine adaptata la scopurile de a Prima si scormoni in pamant, ar insemna sa fie deosebit de frumos. Punga mare care atirna de ciocul pelicanului, un lucru deosebit de folositor pentru animalul respectiv, ar trebui sa fie si ea frumoasa in ochii nostri. Ariciul, atat de bine aparat impotriva oricaror atacuri printr-o platosa de tepi ar trebui sa fie considerat ca o fiinta de mare eleganta.
Putine sunt animalele ale caror madulare sunt mai potrivite cu intrebuintarile lor decat ale maimutei: ea are mainile unui om la capatul madularelor sprintene ale unui animal ; este minunat alcatuita pentru a alerga, a sari, a apuca si a se catara ; si totusi, putine animale fi se par oamenilor atat de urite. (nu mai este nevoie sa insist asupra trompei elefantului, care foloseste la atat de multe lucruri si care nu contribuie catusi de putin la frumusetea lui. Ce bine este inzestrat lupul pentru a alerga si a sari. Ce admirabil este inzestrat leul pentru a se lupta si totusi, cine ar putea spune ca elefantul, lupul si leul sunt animale frumoase? Cred ca nimeni nu poate spune ca forma picioarelor omului este la fel de bine adaptata alergatului ca aceea a unui cal, caine, cerb sau altor fiinte; cel putin ca infatisare lucrurile nu stau asa. Si totusi, cred ca un picior frumos de om le intrece in frumusete pe toate acestea. Daca adecvarea partilor constituite frumusetea formei lor, intrebuintarea lor nu va face decat sa-i sporeasca frumusetea ; desi lucrurile sunt adevarate, in ceea ce priveste alte principii ele nu stau intotdeauna asa.
O pasare in zbor nu este la fel de frumoasa ca atunci cand sta pe o crenguta, dimpotriva, multe pasari domestice care nu zboara mai deloc nu sunt cu nimic mai putin frumoase din cauza asta ; totusi, pasarile difera atat de mult ca forma de animale si de oameni incat pe principiul adecvarii nu poti sa spui ca sunt frumoase, ci numai gandindu-te ca partile lor au fost destinate cu totul altor scopuri. N-am vazut niciodata un paun zburind. Si totusi, cu mult timp inainte de a ma gandi ca alcatuirea lui ar putea fi destinata zborului, am fost impresionat de frumusetea deosebita care ridica aceasta pasare deasupra multora dintre cele mai bune zburatoare ale lumii ; aceasta desi, din cite vedeam, felul lui de a trai se aseamana mai degraba cu cel al porcului cu care convietuieste in ograda. Aceleasi lucruri pot fi spuse despre cocosi si gaini ; dupa alcatuire par a fi facute sa zboare ; dupa felul de a se misca nu se deosebesc prea mult de oameni si animale.) Dar sa lasam aceste exemple indepartate ; daca frumusetea propriei noastre specii ar fi legata de utilitate, barbatii ar fi considerati mai frumosi decat femeile, iar puterea de agilitatea ar fi considerate ca singurele frumuseti. Ca numi insa puterea frumusete, a avea doar un singur termen pentru calitatile lui Venus si ale lui hercule, atat de deosebite in aproape toate privintele, este fara indoiala o mare confuzie sau o gresita folosire a cuvintelor. Cauza acestei confuzii rezida probabil in faptul ca adeseori constatam ca parti din trupul oamenilor si animalelor sunt in acelasi timp nu numai foarte frumoase, dar si foarte bine adaptate scopurilor lor ; suntem astfel inselati de un sofism care ne face sa interpretam drept cauza ceva ce este doar o trasatura auxiliara, concomitenta ; acesta este sofismul mustei care si-a imaginat ca a starnit un nor de praf deoarece se afla pe carul care de fapt il stirnise: stomacul, pl amin II, ficatul, precum si alte organe sunt deosebit de bine adaptate scopurilor lor si totusi sunt departe de a fi frumoase, in schimb, sunt lucruri foarte frumoase in care este cu neputinta sa descoperi vreun folos practic.
Ca sa fim cinstiti, cand privim niste ochi frumosi, o gura bine conturata sau un picior elegant, ne gandim noi oare ca sunt excelent alcatuite pentru a vedea, a mima sau a fugi? La ce folosesc florile, cele mai frumoase din lumea vegetala? Este adevarat ca in bunatatea si intelepciunea sa infinita cel de sus a harazit frumusete lucrurilor folositoare ; aceasta nu demonstreaza insa ca notiunile de utilitate si de frumusete sunt identice sau macar ca depind una de alta. cand am spus ca proportia si adecvarea nu au nici o legatura cu frumusetea, nu am vrut sa spun ca ele nu au nici o valoare sau ca ar trebui neglijate in operele de arta. Operele de arta au propria sfera a puterii lor in care isi produc efectele depline. Ori de cite ori intelepciunea creatorului a dorit sa fim impresionati de ceva. Acest "sofism" este atribuit de bacoti lui esop, dar este de fapt fabula nr.
16 a lui laurentius abstemius (lorenzo bevilaqua, 1500): "de musca quae qttadriqis insi-dens pulverem se excitasse dicebat". (despre musca urcata in cvadriga care zicea ca ea a starnit praful. Daca burke i-a citit pe abstemius (si nu doar pe bacon) sursa lui ar fi putut fi ori un manual foarte cunoscut acsopi phrygis fabulae... el nu a incredintat indeplinirea planului sau puterilor slabe si nesigure ale mintii noastre, ci a inzestrat acel lucru cu insusiri si proprietati care impiedica intelegerea si chiar vointa, care, exercitindu-se asupra simturilor si imaginatiei cuceresc sufletul inainte ca intelegerea sa fie in stare sa fi se alature sau sa fi se opuna. Prin lungi deductii si multe studii descoperim intelepciunea creatiei in operele sale ; cand o descoperim, efectul este foarte diferit (nu numai in modul do insusire ci si in propria natura) de ceea ce ne izbeste fara vreo pregatire din partea sublimului sau frumosului. Ce diferita este satisfactia unui anatomist care descopera intrebuintarile muschilor si ale pielii, excelenta alcatuire a unora pentru diferitele miscari ale corpului si minunata textura a celeilalte care este in acelasi timp un acoperamint, o suprafata de intrare ca si una do iesire ; со diferita este aceasta satisfactie de sentimentul care il cuprinde pe omul obisnuit cand vede o piele neteda si catifelata, precum si Orice alta parte a trupului care nu cere vreun efort do corectare pentru a fi admirata. In primul caz ne gandim la cel do sus cu admiratie si lauda, desi obiectul care no-o provoaca poate fi odios si dezgustator; acest din urma efect ne impresioneaza adesea tocmai prin imaginatia pe care no-o stirneste. incat nu ne mai preocupam do modul in care este alcatuit: avem nevoie de un puternic efort al ratiunii pentru a ne descotorosi de ademenirile obiectului in sine ca sa putem considera cu detasare intelepciunea re a inventat o masina atit.
De puternica. Efectul do proportie si adecvare, cel putin in masura in care deriva dintr-o simpla contemplare a lucrarii insasi, produce aprobare, intelegerea rationala, dar nu delectare, ori vreun simtamint de acelasi fol. cand examinam masinaria unui ceas, cand ajungem sa stim bine la ce foloseste fiecare particica din el. Putem fi multumiti do felul in care fiecare rotita se potriveste ou intregul, dar nu suntem entuziasmati ca in fata unui obiect frumos ; sa privim insa la lucru pe un gravor, care nu se gandeste decat prea putin la folosul practic al muncii sale si vom constata ca suntem mai impresionati de frumusetea a-cestuia decat de perfectiunea ceasului, chiar daca ar fi o capodopera a lui graham in frumusete, dupa cum spuneam, efectul precede Orice cunoastere a utilitatii practice ; pentru a judeca insa proportia, trebuie sa cunoastem scopul caruia II este destinat fiecare obiect. Proportia variaza in functie de scop. Astfel, proportia unui turn difera de cea a unei case ; alta este proportia unei galerii, a unui coridor sau a unei camere. Pentru a judeca proportiile acestora, trebuie sa aflam intai caror scopuri le-au fost destinate.
Bunul simt si experienta, lucrand inina in mina, ne invata ce se cuvine facut in fiecare opera de arta. suntem fapturi rationale si in loatc lucrarile noastre ar trebui sa avem in vedere scopul si telul lor ; satisfacerea unei patimi, cat ar fi ea de nevinovata, trebuie sa treaca pe locul al doilea. Aici sta adevarata putere a potrivirii si proportiei ; ele impresioneaza ratiunea care le judeca, aproba opera si o recunosc. Simtirile precum si imaginatia care le desteapta nu au ce cauta aici. O camera goala, cu peretii fara podoabe si tavanul neornamentat nu ne place, cat ar fi ea de proportionala. In cel mai bun caz, ne poate stirni o aprobare rece. O camera mult mai putin proportionala, decorata cu ornamente elegante si stucaturi, oglinzi si mobila va face inchipuirea sa se razvrateasca impotriva ratiunii ; camera va place midi mai mult decat simplele proportii ale primei incaperi pe care ratiunea a aprobat-o atat de tare ca raspunzind de minune scopului caruia i-a fost destinata.
Ceea ce am spus si mai inainte privitor la proportie, george graham (1673—1751) unul din marii ceasornicari englezi. Ca inventat pendulul mercurial si esapamentul cu cursa moarta. (vezi j briten. Old clocks and watches and their makers — ceasuri si 152 orologii vechi si creatorii lor — 1911). Asta nu inseamna ca oamenii trebuie sa dispretuiasca utilitatea practica a operelor de arta. Intentia noastra este doar sa aratam ca aceste trasaturi minunate, frumusetea si proportia, sunt cu totul diferite, nu ca vreuna dintre ele poate fi trecuta cu vederea.
* Notă: Burke, Edmund - Despre sublim si frumos, Editura Meridiane, 1977