Ati putea aprecia aceasta clasificare a "orientarilor" drept o "aducere la zi" a tipurilor temperamentale descrise de hipocrat? (la fromm simtim, insa, ca ne aflam in capitalism, gandul ne zboara mai degraba la categoriile de exploatati, exploatatori, bancheri, comercianti decat la "umorile" lor). Ceea ce il indispune pe fromm este nu atat prezenta acestor tipuri care inmanuncheaza destule trasaturi inumane, subumane, cat indiferenta, pasivitatea existente in lume fata de fenomenul instrainarii omului de esenta sa. Nici un om nu se vrea infirm;. Dar multi nu stiu, nu simt ca sunt infirmi, ca au un ideal infirm, ca esenta lor reprezinta, de fapt, mult mai mult, ca ei insisi ar putea sa fie mult mai mult decat ceea ce sunt. Deci uman este, in primul rand, ca acestia sa afle. Sa afle de boala lor, sa invete a o analiza; sa se experimenteze in arta de a o trata cu succes.
De la care anume aspecte trebuie sa porneasca autoanaliza? Omul este inclinat sa se judece pe sine (atunci cand obisnuieste s-o faca) si sa-i judece pe altii dupa conduita: "faptele vorbesc!" — constituie, desigur, un bun inceput. Corect, insa, expresia trebuie s-o traducem cam asa: intre vorbe si fapte, sunt de ales faptele! Pentru ca nici faptele — ne avertizeaza fromm — nu exprima nemijlocit caracterul unui om. Deci caracterul ne intereseaza nu tipul temperamental, care este — spune fromm — mai mult o chestiune de nuanta, de culoare). Sa luam, de pilda, un act de curaj — propune el.
Fapta luata in sine poate exprima, fireste, trasaturi de caracter pozitive; atasament fata de o cauza nobila, daruire, cinste, corectitudine; aceeasi fapta, insa, poate veni si din ambitie, din inconstienta sau chiar dintr-o tendinta morbida la sinucidere. Cum ne descurcam deci? E gresit sa interpretam fapta in sine. Nu trebuie sa ne declaram multumiti daca cineva isi risca viata din vanitate, orgoliu sau pentru ca stie ca il asteapta o recompensa materiala. Nici macar cu faptele sa nu ne multumim, asadar, ci sa cautam resorturile intime ale acestor fapte. sunt dificil de descifrat? Fireste.
Dar merita s-o facem. O prima, si poate prea generala, deslusire o putem avea daca privim sensul derularii vietii individului respectiv, daca-i sesizam traiectoria, pentru ca — spune fromm — "destinul omului este caracterul sa". Revine deci, accentuata, ideea "complicitatii noastre la destin"; constienti sau nu, iata ca, totusi, noi insine dam vietii noastre turnura particulara pe care aceasta o are). In lupta pentru un destin acceptabil, omul isi desa-virseste, intr-un fel sau altul, caracterul. E un fel de lupta, mai mult sau mai putin vizibila, pentru cucerirea de sine. Conditiile elementare pentru desfasurarea unei activitati "productive" sunt: deplina libertate a omului, securitatea economica, o organizare sociala profund umana (care sa poata transforma munca dintr-un simplu mijloc de existenta intr-un "joc eficient si pasionant al facultatilor individuale" conducand la desfasurarea lor plenara, la autentica realizare a omului). Societatea, care impune omului o existenta infirma, care nu stimuleaza, ci stavileste "productivitatea" nu poate fi, ea insasi, decat o societate bolnava.
Insanatosirea ei se cere sa aiba loc inainte ca fortele distructivitatii sa le copleseasca pe celelalte. Cum anume? Vom sesiza, in continuare, idealismul conceptiei utopice a lui fromm, limitele sale. Va fi suficient — pretinde fromm — ca, deopotriva, exploatati si exploatatori sa se aplece asupra lor insile, sa-si descopere "posibilitatile intelectuale si emotionale", sa inteleaga exploatatorii (sic!) Ca nu pot fi cu adevarat liberi cand asupresc pe cineva, sa se hotarasca, ambele categorii, sa-si ia soarta in propriile maini , sa inceapa autoconstruirea, autoperfectionarea, ca printr-un efort moral (atit!) Sa atinga, in cele din urma "excelenta" in "arta de a trai", "socialismul comunitar umanist". La ce serveste "arta de a trai" — in acceptia lui from —?
Nu la inlaturarea "tragismului vietii", ci la suportarea lui "fara panica si fara frica excesiva", fara "depresiuni psihice si fara nevroze" ("religia este o nevroza" — spune fromm apropiindu-se parca mai mult de adevar decat freud care spusese exact invers: "nevroza este o religie deformata"). Destul de stranie ne apare lipsa logicii din incurcatura utopica in care se afla reprezentantii "scolii culturaliste": vindecarea socialului, vindecarea unei societati intregi este intrevazuta fara nici o masura de ordin social, numai prin perfectionare morala a indivizilor umani.
* Notă: Grosu, Eugenia - Tainele creierului uman, Editura Albatros, 1977