Aproximativ la inceputul deceniului al patrulea al acestui secol se cristalizeaza primele idei ale celor care vor deveni reprezentanti ai asa-numitei "scoli cultura-liste" (karen horney, s sullivan, erich fromm a). Conducatorul "scoli". Este erich fromm. De ce se numesc "culturalisti"? Pentru ca ei s-au lasat convinsi de acele achizitii ale unor stiinte ca sociologia si antropologia potrivit carora omul se nevrozeaza mai putin "din instinct" si mai mult de pe urma asprelor, indelungatelor lui conflicte cu mediul — numit de ei "cultural". Iata o dovada de netagaduit pe care o aduc in sprijinul acestei afirmatii: in tarile dezvoltate (au in vedere tarile capitaliste), cu nivel de trai ridicat, numarul bolnavilor mintali este intr-o impresionanta crestere. In aceste tari, constata ei, nevoile biologice ale oamenilor sunt, in general, satisfacute.
Ce anume II tulbura, totusi? Mediul "cultural" care nu mai corespunde nevoilor — raspund "culturalistii", convinsi fiind ca au fost primii care au cautat si au gasit cauzele alienarii omului. Dar s-au inselat. Fireste ca mediul este incriminat. Dar nu cel "cultural", ci celalalt, mai cuprinzator — mediul social (cine o fi fost "hotul" care le-a furat termenul cel potrivit, conducindu-i, cum arata freud, la formulari si concluzii "ratate", usor deviate de la tinta lor, de la logica lor fireasca?). Sa examinam, pe scurt, cateva dintre ideile "scolii culturaliste", ale lui erich fromm indeosebi. Pe el il preocupa insistent arta de a trai.
Insusirea acestei arte ne-ar permite, spune el, sa aspiram la fericire. Dar ce este fericirea? O bucurie perpetua? (bucuria ar fi, dupa el, o fericire de moment). Sau, altfel spus, "excelenta in arta de a trai" — precizeaza fromm. Ca trai de dragul de a trai? Nu, omul are intotdeauna un ideal.
Traim pentru un ideal. Nu toti pentru acelasi. Dar fiecare om are un ideal. Parafrazindu-i pe existentialisti, am putea spune, deci, ca "omul este condamnat la ideal". Existentialistii pretindeau ca omul "este condamnat la libertate"). Depinde, insa, ce fel de ideal are omul. Pe treapta cea mai de sus, idealul suprem, valoarea valorilor — spune fromm — nu poate fi decat binele omului (doctrina "cul-turalistilor" nu este, dupa cum vom vedea, profund revolutionara).
Dar este morala si umanista. Cum anume se poate realiza binele omului? Fromm arata ca exista trei cai: cunoasterea, iubirea si munca productiva (sa fie oare o intoarcere la ideile fourieriste ale lui zola din "cele patru evanghelii" ale sale?). Sa le luam pe rand, cu ochii autorului lor: a) dezvoltarea ratiunii este strict necesara, functia ei de explorare, de intelegere si stapanire a lumii inconjuratoare fiind de neinlocuit; nici o alta fiinta — fie ea naturala sau supranaturala, nu se afla in preajma noastra ca sa ne poarte de grija; trebuie sa ne bizuim exclusiv pe propria noastra ratiune. pana aici ideile nu sunt nici noi si nici false). B) caracteristica omului este dragostea. Dar nu Orice fel de dragoste, ci numai dragostea "productiva".
Ce intelege fromm prin "dragoste productiva?" In cartea omul pentru el insusi precizeaza: dragostea trebuie sa insemne grija, respect, responsabilitate fata de persoana iubita, iar aceste porniri sa se intemeieze pe cunoasterea si recunoasterea unicitatii ei. Toate conditiile enumerate se cer indeplinite concomitent, precizeaza fromm, Intrucat altfel dragostea se transforma intr-unul din contrariile ei: grija, responsabilitatea lipsite de respect fac ca dragostea sa devina tiranie; respectul si cunoasterea, doar ele singure, nu inseamna, fireste dragoste. sunt observatii de bun simt — nu-i asa cititorule?) O precizare interesanta: dragostea de un altul nu trebuie sa inabuse dragostea de sine sau dragostea de oameni in general; dragostea de sine, in schimb, trebuie sa insoteasca, obligatoriu, Orice alta dragoste si sa nu fie confundata cu ceea ce numim, in mod obisnuit, egoism. Egoismul este opusul dragostei de sine. Dragostea de sine inseamna, la fel ca dragostea fata de altul, grija, respect, responsabilitate, cunoastere, recunoasterea unicitatii persoanei noastre si in acest caz raspundere pentru dezvoltarea tuturor potentelor ei, vegherea atenta asupra neajunsurilor, a defectelor, spre corectarea lor.
Egoismul, in schimb, nu este o insusire pozitiva ca dragostea de sine, ci este un viciu, adica (asa cum sunt toate viciile) tradeaza lipsa de responsabilitate fata de sine, exigenta scazuta fata de pornirile instinctive pe care le avem (cu manifestarea consecutiva a unor porniri mai putin umane: setea de inavutire, lacomia de bunuri, de privilegii, in dauna altor semeni de-ai nostri care poate le-ar merita pe drept). Dragostea de sine este aceea care, prin dezvoltarea nestingherita a "productivitatii" — trasatura de caracter specific umana, demonstrind superioritatea reala a omului in lumea viului — conduce, nemijlocit, la inflorirea bogata a personalitatii. C) munca productiva. Ce este munca productiva? (noi intelegem prin acest termen munca creatoare de bunuri materiale). Dar fromm? El intrebuinteaza termenul intr-o acceptie diferita de a noastra.
Dar nu lipsita de interes. Munca productiva, "productivitatea" , in general, are drept rezultat formarea unei personalitati umane armonioase, consistente, tinzind spre idealul cel mai inalt: binele omului. O astfel de formare a omului in conditiile cunoasterii adevarului despre sine si despre lume, ale dragostei si muncii productive mai are o insusire importanta: ea trebuie sa fie o "creatie perpetua". Din care nu rezulta intotdeauna opere de arta sau stiintifice. Dar viseaza, obligatoriu, o anume opera, de mare valoare, intr-o vesnica stare de transformare, de desavirsire: omul insusi. Exista care opera mai valoroasa — se intreaba fromm — decat aceea la care un artist, vesnic inspirat, lucreaza toata viata lui? Asadar, munca productiva este munca creatoare de om.
Productivitatea, in sensul atribuit de fromm termenului, poate fi socotita un fel de "sexualitate" — in acceptia lui freud — bine dirijata, un anume tip de exteriorizari ale constientului si inconstientului pe fagasele cele mai folositoare creierului pe care-l avem? Fromm nu ne lamureste prea bine in aceasta privinta. Dupa el productivitatea este acea insusire care il face pe om productiv. Nimic mai mult deocamdata. Reversul productivitatii este agresivitatea, constata fromm, adica pornirea cea rea, pe care el incearca sa o explice: cand, dintr-un motiv sau altul, productivitatea este blocata in manifestarile ei, cand energia orientata pe cai bune, folositoare, este impiedicata sa-si urmeze cursul, ea se manifesta sub forma inumana a agresivitatii.
* Notă: Grosu, Eugenia - Tainele creierului uman, Editura Albatros, 1977